Trucuri psihologice de seductie. Cum poti cuceri instant pe oricine. Sfaturile specialistilor

Trucuri psihologice de seductie. Cum poti cuceri instant pe oricine. Sfaturile specialistilor
📅 2025-01-10

Cum să cucerești o persoană și ce trucuri psihologice trebuie să folosești pentru a seduce pe cineva de care ești atras sau căreia vrei să-i lași o impresie bună.

Cum să cucerești o persoană

Robert Greene, autorul cărții "Arta seducției" susține că orice persoană de sex opus poate fi cucerită, chiar dacă pare inabordabilă. Pentru asta, însă, trebuie să cunoști câteva trucuri psihologice pe care să le aplici.

Unii dintre specialiști susțin că trebuie să ne folosim de slăbiciunile persoanei pe care vrem să o cucerim ca să o atragem. Alții sunt de părere că trebuie să ne punem corpul în valoare pentru a atrage prin frumusețea fizică, dar și prin cea a minții.

Iată zece metode de seducție, cu ajutorul cărora sigur vei cucerii persoana de care te simți atras.

Să reproduci comportamentul interlocutorului

În timp ce te afli într-o conversație cu acesta, încearcă să reproduci gesturi și expresii faciale ale acestuia. Studiile arată că acest comportament dezvoltă simpatia.

Nu ezita să manifești emoții pozitive

Cu toții suntem influențați de starea de spirit a celor din jur, din acest motiv pentru a face o impresie bună manifestă o atitudine pozitivă.

Nu îți ascunde defectele

Arătând că faci greșeli firești nu faci altceva decât să arați că ești uman. Greșelile influențează simpatia, conform unui studiu realizat. Așadar, nu încerca să pari perfect, ci mai degrabă, comportă-te natural.

Pune accent pe viziunile comune

Efectul atragerii prin similitudine spune că suntem atrași de oameni care se aseamănă cu noi. Suntem atrași, în general, de persoanele cu care avem trăsături comune negative. Pune, așadar accent pe viziunile comune dintre tine și interlocutor, pentru a-l face mai deschis spre tine.

Percepe interlocutorul așa cum vrea să fie perceput

Fiecare dintre noi vrem să fim văzuți de cei din jur așa cum ne vedem noi înșine. Când ideile noastre coincid cu ale celorlalți ne sporește încrederea. astfel, una dintre strategiile pozitive de cucerire este de a aproba interlocutorul în ceea ce relatează. În felul acesta îi vei câștiga încrederea.

Împărtășește ceva personal

Acest lucru te va ajuta să-l cunoști mai bine pe cel cu care comunici. Poți începe cu subiecte generale, de genul ce hobby-uri ai sau ce mâncare sau filme preferi. Treptat poți trece la lucruri mai personale, apoi poți destăinui un lucru mai intim. Astfel, va apărea sentimentul de apropiere și acest lucru va spori încrederea interlocutorului în tine.

Dă ocazia interlocutorului să vorbească despre sine

Cercetătorii sunt de părere că atunci când vorbim despre noi simțim o plăcere care poate fi comparată cu plăcerea de a mânca, de a avea bani sau de a face sex. Din acest motiv, atunci când te afli în compania cuiva, permite-i și interlocutorului să vorbească despre sine. Mai exact, ascultă-l și pe el, nu fi tu doar cel care vorbește despre sine. Astfel, îi vei da o satisfacție care îi va lăsa amintiri plăcute despre întâlnirea cu tine.

Arată-ți simpatia față de interlocutor

Nu ezita să-ți arați simpatia și amabilitatea față de interlocutor. În felul acesta, el va avea tendința de a imita comportamentul tău.

Continuarea Aici

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri realitatea

Cafeaua de dimineață poate reduce riscul de deces cauzat de boli de inimă

Momentul din zi în care beți o ceașcă de cafea poate reduce riscul unei morți premature, sugerează o nouă cercetare.

Zodiile care reușesc să depășească toate provocările pe 10 ianuarie 2025. Data este marcată de o conjuncție astrală puternică

Fiecare început de an aduce noi provocări, dar unele zodii reușesc să se ridice deasupra dificultăților cu o forță impresionantă. Data de 10 ianuarie 2025 este marcată de o conjuncție astrală puternică, ce favorizează reziliența și capacitatea de a înfrunta obstacolele. Descoperă care sunt zodiil...

Daniel David, ministrul Educației: Abandonul școlar problemă grea, complicată şi reală

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a afirmat, joi seară, că abandonul şcolar ”nu este o problemă uşoară” în România şi precizează că se regăseşte atât în învăţământul preuniversitar, cât şi în cel universitar. 

Atenționare de călătorie pentru Belgia transmisă de MAE. E grevă în transportul public

Cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Italia sunt atenționați de Ministerul Afacerilor Externe (MAE) că vineri, 10 ianuarie, între orele 00,00 și 23,59, va fi organizată o grevă la nivel național, care va afecta transportul aerian, rutier și feroviar.

Incendiu ln tramvai electric lângă Spitalul de Copii din Timişoara. Călătorii s-au autoevacuat

Un incendiu a izbucnit, joi seară, la cabina vatmanului unui tramvai electric, pe strada Nemoianu, pe care se află Spitalul de Copii din Timişoara, în apropiere de centrul oraşului.

Zeci de mii de oameni protestează în Austria împotriva preluării puterii de către extrema dreaptă

Zeci de mii de persoane au manifestat joi la Viena pentru a spune „nu” unui cancelar de extremă dreapta, în condiţiile în care liderul Partidului Libertăţii (FPÖ), Herbert Kickl, negociază cu conservatorii formarea unui guvern, relatează o agenție internațională de presă. 

Ministrul Finanțelor: „Nu va fi majorată cota TVA și nici impozitele pe salarii, în 2025”

Tanczos Barna a declarat că, la construirea bugetului pe anul acesta, Guvernul nu are în vedere majorarea cotei TVA sau o creștere a impozitului pe salariu.

Sfârști tragic, pentru un argeșean de 22 de ani. A murit după ce s-a izbit cu mașina de un parapet de pe A1

Un tânăr șofer din Argeș a decedat după ce s-a izbit cu mașina de un parapet de pe Autostrada A1, la kilometrul 106, pe breteaua de acces, pe sensul de mers către București.

Costinești va deveni un șantier. Autoritățile locale vor să lărgească plaja stațiunii tineretului

Costinești, una dintre cele mai căutate destinații de pe litoralul românesc, va beneficia de o plajă extinsă începând de anul viitor.

Cine a plănuit operațiunea de deturnare a alegerilor legitime. Generalul Dumitru Iliescu: Statul Paralel a pus presiune pe structurile interne

Dezvăluiri în exclusivitate la Realitatea PLUS. Generalul Dumitru Iliescu a vorbit despre motivele care au stat în spatele deciziei CCR de anulare a alegerilor prezidențiale. 

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.