Traditii si superstitii de Sfantul Ion. Ce trebuie sa stie si sa faca toti crestinii cu ocazia acestei mari sarbatori

Traditii si superstitii de Sfantul Ion. Ce trebuie sa stie si sa faca toti crestinii cu ocazia acestei mari sarbatori
📅 2025-01-09

Tradiţii şi obiceiuri de Sf. Ion

Ziua de Sfântul Ion, cunoscută în popor sub numele de „Sânt-Ion”, reprezintă încheierea Sărbătorilor de Iarnă deschise la Sfântul Nicolae. Sărbătoarea mai este cunoscută şi sub numele de „Înaintemergătorul Domnului” sau „Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul”. Se spune că în dimineaţa zilei de Sfântul Ioan Botezătorul (Sfântul Ion), fiecare om trebuie să se stropească cu agheasmă nouă, pentru a fi ferit de boli în timpul anului.

Conform tradiţiei populare, se spune că după Sfântul Ion se botează gerul, adică se înmoaie frigul şi temperaturile încep să crească. Sfântul Ion este considerat protectorul pruncilor. Cei care ţin sărbătoarea speră să aibă copii sănătoşi, fără malformaţii.

Se spune că această zi e una a bucuriei, iar cine nu se veseleşte în această zi va fi trist tot anul. Cei care serbează această zi speră ca gospodăriile lor să fie ferite de foc şi animalele – de fiarele sălbatice.

Iordănitul şi iordăneala

În această zi există în anumite zone obiceiul numit „Iordănitul femeilor”. Acesta este, de fapt, o petrecere a nevestelor, care se adună la o gazdă, unde aduce fiecare alimente şi băutură, apoi petrec până dimineaţa, spunând că se „iordănesc”. Un alt obicei întâlnit în ziua de Sfântul Ion este „Iordăneala”, care este un fel de colind. Mai mulţi tineri care au luat de la preot, în ajunul Sfântului Ioan, agheasmă de la Bobotează, merg în dimineaţa zilei de Sfântul Ioan la biserică şi după terminarea slujbei stropesc fiecare om care le iese în cale, apoi îl urează. Oamenii “iordăniţi” trebuie să-i răsplătească pe urători cu bani, cu care seara chefuiesc.

Nume sărbătorite de Sfântul Ion

Dintre românce, peste 300.000 poartă numele Ioana, şi 140.000 pe cel de Ionela. Peste 11.000 se numesc Nela şi peste 6.000 poartă numele Ionelia. În privinţa bărbaţilor, peste 400.000 poartă numele Ion, peste 500.000 pe cel de Ioan, iar peste 320.000 se numesc Ionuţ. Sunt aproximativ 145.000 de români care se numesc Ionel şi peste 26.000 ce se numesc Nelu sau Ionică.

Semnificația numelui Ion, Ioan, Ioana Numele Ion, Ioan sau Ioana au origine comună și sunt versiunea românească a unuia dintre cele mai comune nume creștine. Ioan este poate cel mai comun nume, folosit în diferite forme în cele mai multe limbi. Originea numelui este ebraică și s-a format prin compunerea termenilor Jahve” în forma sa scurtă „Jo” şi „hanan” (a avea milă).

Semnificația numelui Ioan este „Jahve a avut milă”, „Dumnezeu este milos”. Numele este la origine o formulă de mulţumire faţă de o divinitate care a făcut posibilă naşterea unui copil, de aici semnificaţia „dar de la Dumnezeu”. O altă versiune a semnificației numelui Ion este originea slavonă și înseamnă „Dumnezeu este bun”, scrie sfatulparintilor.ro.

Sfânta Scriptură vorbeşte despre Ioan Botezătorul ca fiind Înaintemergătorul Domnului nostru Iisus Hristos. El este cel care propovăduia venirea Acestuia. Și îi îndemna pe iudei la pocăinţă. Considerându-l prooroc, locuitorii din Ierusalim se strângeau în jurul lui pentru a fi botezaţi de el în Iordan. Ioan le cerea să-şi mărturisească păcatele şi să se pocăiască, spunându-le ca el îi botează doar cu apă, dar Cel ce va veni dupa el, adică Iisus, îi va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc. Vestind venirea Mântuitorului, Ioan spunea că Acela este mult mai mare şi mai puternic decât el.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri realitatea

Un spital are deficit de medici şi nu poate asigura linia de gardă! Activitate suspendată temporar la Cardiologie

onducerea Spitalului Județean de Urgență (SJU) Slatina a informat publicul despre o modificare semnificativă în asigurarea serviciilor medicale în cadrul secției de Cardiologie. Începând cu data de 9 ianuarie, activitatea Compartimentului Terapie Intensivă Coronarieni a fost suspendată temporar. ...

Jandarmeria spune că nu există restricții în București pentru protestele anunțate în acest weekend

Jandarmeria Română infirmă zvonurile că ar exista restricții pentru cei care vor să participe la protestele anunțate în perioada următoare. 

Modernizarea Bucureștiului continuă. Primăria Capitalei: Au fost înlocuite aproape 5000 de surse de iluminat public. Economia de energie ajunge până la 55%

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă că în Bucureşti au fost înlocuite aproape 5.000 de surse de iluminat public pe 15 artere din municipiul Bucureşti, înlocuind lămpile ineficiente cu tehnologie LED şi telegestiune.

Accident feroviar grav între stațiile Fetești și Cernavodă. O persoană a murit după ce s-a aruncat în fața trenului

Un accident feroviar a avut loc în seara de joi, 9 ianuarie. O persoană s-a aruncat în faţa trenului. Este vorba despre o persoană tânără, care a fost resuscitată la faţa locului de către cadrele medicale

Cocaină extrasă din cafea într-un laborator dintr-o cabană din Bihor: Ce pedepse au primit traficanții

Cei cinci bărbaţi - doi români, un israelian şi doi columbieni - care care extrăgeau cocaină din cafea, pe cale chimică, în primul astfel de laborator descoperit în România, într-o cabană ziolată din judeţul Bihor, au fost condamnaţi la ani grei de închisoare pentru trafic internaţional de drogur...

Protestatarii au ajuns în piața Victoriei, de la Curtea de Apel. Oamenii cer reluarea turului 2

Protestele din România continuă pentru a 11-a zi consecutiv. Oamenii s-au mobilizat în număr mare pentru a cere reluarea turului 2 al alegerilor prezidențiale. Joi seara, manifestanții s-au adunat în fața Curții de Apel, de unde au pornit în marș spre Piața Victoriei, punctul central al demonstra...

Rezultate LOTO 9 ianuarie 2025. Care au fost numere câștigătoare

Joi, 9 ianuarie 2025, au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.

Purtătorul de cuvânt al UDMR: Proiectul bugetului pe 2025 va fi prezentat în coaliţie pe 27 ianuarie. De la 1 februarie intră în procedură parlamentară

Purtătorul de cuvânt al UDMR, deputatul Csoma Botond a declarat, joi, că proiectul bugetului pe 2025 va fi prezentat în coaliţie pe 27 ianuarie şi după 1 februarie, când începe sesiunea, va intra în procedură parlamentară. 

Burduja, despre vânzarea gazelor din Marea Neagră către Germania: „A fost respectată legea”

Ministrul Energiei a declarat că OMV că nu sunt indicii că OMV-Petrom nu ar fi notificat Rezervele Statului, aşa cum prevede legislaţia.

Cum te poate ajuta astrologia să-ți găsești iubirea vieții. Ce arată harta zodiacală

Ideea unei relații vine întotdeauna cu multe întrebări. Dacă vrei să știi cum te poate ajuta astrologia să-ți găsești iubirea vieții citește articolul de mai jos. Este un ghid care te va conduce către acea persoană pe care o consideri specială. Nu este o călătorie simplă, dar cu ajutorul câtorva ...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.