Prof. dr. Diana Cimpoeșu, purtătorul de cuvânt al Spitalului ,,Sf. Spiridon” a declarat pentru Ziarul de Iași că momentan nu există vreo informație oficială și nici vreo solicitare la adresa vreunui medic din cadrul instituției.
,,Cred că nici autoritățile, din câte am luat noi legătura, nu au ceva la adresa unui medic. Nu avem niciun fel de informații. Nu ne-a sesizat nimeni cu nimic. Nu există niciun element oficial sesizat de cineva, fie de la o instituție a statului. Nu avem de ce să avem nici cea mai mică suspiciune”, a declarat aceasta.
Medici de la un mare spital din Iași, bănuiți că se drogau în timpul gărzilor. Cei doi ar fi vizați de o anchetă DIICOT
De asemenea, un cadru medical de prestigiu de la Spitalul ,,Sf. Spiridon” ne-a menționat că cei doi medici rezidenți, care figurează și în luna noiembrie în programul de gărzi, cel mai probabil sunt nevinovați, tinerii remarcându-se de-a lungul timpului printr-un comportament exemplar.
"Este absolut îngrozitor ce li se face unor tineri, cu un comportament exemplar, cu o mulțime de gărzi făcute. Poate să dureze ani de zile să demonstreze că nu e adevărat și li se face o nedreptate și un rău”, a declarat un superior care a dorit să-și păstreze anonimatul.
Acest dosar de trafic de droguri este instrumentat de autoritățile din județul Vaslui, iar informațiile au fost oferite de un avocat care reprezintă, cel mai probabil, un dealer de stupefiante ce este parte în dosar.
Președintele Colegiului Medicilor Iași a precizat că instituția analizează individual doar cazurile semnalate prin reclamații oficiale, astfel că nu poate comenta o astfel de circumstanță.