Protest de amploare al angajatilor Penitenciarului de la Mioveni, vineri, in parcarea institutiei. Ce REVENDICARI au oamenii

Protest de amploare al angajatilor Penitenciarului de la Mioveni, vineri, in parcarea institutiei. Ce REVENDICARI au oam
📅 2025-01-10

”Sindicatul Alianţa Mioveni şi Dreptatea 2010, organizaţii sindicale de la nivelul Penitenciarului Mioveni şi Spitalului Penitenciar Mioveni, organizează un protest care va avea loc mâine, 10 ianuarie 2025. Manifestaţia, organizată în parcarea Penitenciarului Mioveni, va avea loc în intervalul orar 7.30-12.30 şi vor participa aproximativ 100 de poliţişti de penitenciare. Manifestarea va fi una paşnică şi civilizată”, au transmis joi, reprezentanții celor două sindicate.
 
Principalele revendicări ale protestatarilor sunt legate de aplicarea integrală a Legii cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, inclusiv pentru familia ocupaţională ”Apărare, Ordine Publică şi Siguranţa Naţională”, menţinerea în plată a drepturilor salariale referitoare la majorarea pentru munca suplimentară, precum şi pentru munca desfăşurată în zilele de repaus săptămânal, sărbători legale sau alte zile nelucrătoare, conform legislaţiei în vigoare, excluderea plafonărilor în ceea ce priveşte norma de hrană şi cea de echipare. 
 
Sindicaliştii solicită, totodată, implementarea prevederilor Legii pensiilor militare, în conformitate cu modificările legislative aprobate de Senatul României în noiembrie 2024, actualizarea şi indexarea pensiilor militare, începând cu luna ianuarie a anului 2025, plata voucherelor de vacanţă la nivelul anului 2024 şi a sporurilor prevăzute de OUG nr 26/2024.
 
În plus, poliţiştii de penitenciare cer Guvernului ”aprobarea celor 1.600 de posturi convenite cu prim-ministrul României în ianuarie 2024 şi deblocarea posturilor vacante, pentru a permite ocuparea acestora prin concurs şi desfăşurarea activităţii în condiţii de siguranţă”.
 
Proteste au fost anunţate şi la alte unităţi de detenţie din ţară. Totul va culmina însă cu un protest comun, programat să aibă loc în 17 ianuarie. Protestatarii se vor aduna în Piaţa Constituţiei din Capitală, apoi vor porni, în marş, spre Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Justiţiei, Ministerul Afacerilor Interne şi Guvern.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri realitatea

Trendul căutărilor pe Google: Utilizatorii caută metode de a-și șterge conturile de Facebook și Instagram

Recenta decizie a Meta de a relaxa moderarea conținutului și de a renunța la verificarea informațiilor a stârnit un val de reacții din partea utilizatorilor și criticilor.

Murătura care ajută în curele de slăbire. Are nenumărate alte beneficii

Murătura care ajută în curele de slăbire. Este cea masi sănătoasă murătură cu beneficii multiple. Iată depsr ece este vorba.

Autoritățile de la Kiev le-au pus gând rău ucrainenilor care NU vor să lupte. Peste 600 de percheziţii în întreaga țară

Poliţia ucraineană desfăşoară, vineri, ”peste 600 de percheziţii” în cadrul unei ”operaţiuni speciale” în vederea blocării trecerii ilegale a frontierei a bărbaţilor a căror vârstă le-ar permite să meargă pe câmpul de luptă. Acțiunea poliției vine în condițiile în care Ucraina este nevoită să-şi ...

Ce beneficii are un pahar de vin roșu pe zi. Ce spun specialiștii

Ce beneficii are  un pahar de vin roșu pe zi. Ce spun specialiștii. De ce îl recomandă și care este cantitatea ce nu trebuie depășită.

„Regina Întunericului”, dezamăgită de acuzațiile lansate de Adrian Bahmuțeanu după înmormântarea lui Silviu Prigoană

Gabriela Lucuțar, supranumită "Regina Întunericului", este în plin scandal cu Adriana Bahmuțeanu, pe care o acuză că a mințit. Confictul are legătură cu modul în care Lucuțar a gestionat înmormântarea "secretă" a omului de afaceri Silviu Prigoană.

Cine este noul secretar de stat UDMR de la Ministerul Finanțelor, care a spus că limba maghiară este obligatorie la el în localitate

UDMR a reușit să obțină o poziție strategică în cadrul Guvernului României, preluând conducerea Ministerului de Finanțe prin Tanczos Barna, consolidându-și astfel influența în administrarea economică a țării. Mai nou, formațiunea politică condusă de Kelemn Hunor a mai făcut o mișcare: Ieri, Guver...

Povestea incredibilă a unui fotbalist român: a uitat unde și-a îngropat banii câștigați din fotbal

Bănel Nicoliță, fostul internațional român, a împărtășit o întâmplare amuzantă și emoționantă din perioada în care era junior la Unirea Făurei. Primii bani câștigați din fotbal i-au adus nu doar bucurie, ci și o întâmplare demnă de povestit.

SCRISOAREA Arhanghelul Mihail pentru Vărsători. Ce îi așteaptă pe nativi la început de 2025

Începutul unui nou an aduce întotdeauna un val de energie proaspătă și promisiuni de schimbare, iar 2025 nu face excepție, mai ales pentru nativii din zodia Vărsătorului. Acesta va fi un an de transformări interioare profunde și oportunități de eliberare spirituală. Arhanghelul Mihail, mesagerul ...

Mesajul sfâșietor al unui român din DIASPORA pentru justiție: „Ați făcut-o ca hoții!”

Românii plecați la muncă în străinătate s-au întors în aceste momente cruciale, pentru a fi alături de poporul lor. Un român din diaspora a transmis un mesaj sfâșietor pentru justiția din țară.

Petrecere românească acasă la Donald Trump! Cine este milionarul român care va organiza evenimentul la Mar-a-Lago

Petrecere românească chiar acasă la Donald Trump! Este un eveniment deosebit care promite să unească comunitatea românească din Statele Unite într-un cadru inedit și grandios. Multimilionarul de origine română, Dragoș Sprînceană, își propune să realizeze ceea ce niciun politician sau instituție d...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.