O femeie de 30 de ani, principalul suspect dupa ce o masina a fost incendiata in Sectorul 3 al Capitalei

O femeie de 30 de ani, principalul suspect dupa ce o masina a fost incendiata in Sectorul 3 al Capitalei
📅 2025-01-07

Conform unui comunicat emis de Poliția Capitalei, agenții din cadrul Secției 12 Poliție au fost alertați vineri prin apelul de urgență 112 cu privire la un incendiu care a izbucnit la o mașină într-o zonă din Sectorul 3.

Polițiștii au izolat zona incidentului, iar mai multe echipaje de pompieri au intervenit pentru stingerea focului.

Din fericire, evenimentul a generat doar pagube materiale, incendiul extinzându-se la alte două vehicule parcate în apropiere, conform autorităților.

Investigațiile efectuate au condus la concluzia că focul ar fi fost provocat de femeia de 30 de ani, afirmă anchetatorii.

Aceasta a fost găsită la scurt timp la o adresă din Sectorul 3 și a fost dusă la sediul Secției 12 Poliție pentru audieri și pentru aplicarea măsurilor legale necesare.

Femeia a fost reținută pentru o perioadă de 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de sâmbătă să fie prezentată în fața magistraților cu propunerea corespunzătoare.

Cercetările continuă sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, fiind coordonate de polițiștii din cadrul Secției 12 Poliție.

Delta Dunării, în flăcări. Incendiul de vegetație a pornit din zona localităţii Sulina și s-a dezvoltat cu repeziciune

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri realitatea

Zodii care vor avea noroc în carieră în 2025. Acești nativi se bucură de multe reușite pe plan profesional

Astrologii vorbesc despre cele 4 zodii care vor avea noroc în carieră în 2025. Acești nativi se bucură de multe reușite pe plan profesional. Se anunță o perioadă de bun augur pentru cele mai multe zodii care reușesc să treacă dincolo de temerile din prezent.

Supă de fructe de mare cu focaccia, cea mai iubită rețetă de pe internet. Cum se prepară și ce trebuie să adaugi pentru un gust unic

Supă de fructe de mare cu focaccia, una dintre rețetele care au făcut furori pe internet. Se prepară ușor și este o adevărată delicatesă.

Inflaţia lovește din nou zona euro. Analiști economici: Dobânzile pot crește

Inflaţia din zona euro a accelerat luna trecută, susţinând abordarea treptată a Băncii Centrale Europene (BCE) de reducere a ratelor dobânzilor, fără a le opri complet, scrie un site internațional de știri. 

Apel public al cadrelor medicale: „Câți copii mai e nevoie să ajungă la spital din cauza petardelor?!”

Medicii de la Spitalul pentru copii „Sfânta Maria” din Iaşi sunt îngrijoraţi de numărul foarte mare de copii ajunşi la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) din cauza rănilor provocate de petarde.

Un ministru maghiar, pe lista neagră a Washingtonului. Reacția Ungariei

Statele Unite ale Americii au decis să îl includă pe Antal Rogán, oficial al guvernului ungar, pe lista sa de sancțiuni. Motivul? O presupusă implicare în acte de corupție, a anunțat marți Departamentul de Stat al SUA.

Răscoala poporului, în ziua a noua. Românii din țară și Diaspora nu renunță la proteste față de anularea alegerilor

Românii din țară și din Diaspora nu renunță la proteste. Oamenii își cer drepturile în stradă, vor reluarea turului 2 și îndeamnă la proteste pașnice în continuare. Ei susțin cauza candidatului independent Călin Georgescu și implicit pe președintele ales.

Cod Rutier 2025. În ce situații poți trece pe culoarea roșie a semaforului și ești „iertat”?

Amenzile de circulație s-au majorat semnificativ la începutul anului 2025. Astfel, șoferii care încalcă legislația rutieră riscă să primească sancțiuni chiar și de peste 4.000 de lei. Însă, există situații în care ești „iertat”.

Victor Ponta: „Crin joacă POKER la cacealma. Ciolacu joacă șah, ca de obicei. Încă nu a mutat”

Victor Ponta continuă atacurile la adresa liderilor politici. Acesta a postat un mesaj ironic pe pagina de socializare. 

Un turist străin a fost rănit după ce a sărit cu un snowmobil în albia pârâului Azuga. Este în stare gravă la spital

Deşi purta cască de protecţie, bărbatul a suferit un traumatism cranian, fiind transportat în stare gravă la spital.

Ciorbă de văcuță. Rețetă pentru un prânz savuros și hrănitor. Ce să adaugi pentru un gust autentic

Rețeta de ciorbă de văcuță este una dintre cele mai iubite rețete din bucătăria românească, apreciată pentru gustul său bogat și echilibrat. Plină de legume, carne fragedă de vită și aromată cu leuștean proaspăt, această ciorbă este reconfortantă și hrănitoare, perfectă pentru prânzuri de familie.

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.