Noi metode pentru motivarea absentelor. Doi tineri din Arges, retinuti pentru ca au falsificat adeverinte medicale

Noi metode pentru motivarea absentelor. Doi tineri din Arges, retinuti pentru ca au falsificat adeverinte medicale
📅 2024-09-16

„Poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Bascov, în dimineaţa zilei de 05 septembrie a.c., au pus în aplicare un mandat de percheziţie domiciliară, în Piteşti, într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti. Din cercetări s-a stabilit că în cursul anului 2024, un tânăr de 22 de ani ar fi falsificat mai multe adeverinţe medicale”, a transmis, vineri, IPJ Argeş.

„În urma percheziţiei au fost descoperite şi ridicate mai multe ştampile, parafe, dar şi unităţi de calcul şi de stocare date, folosite la contrafacerea adeverinţelor. Cei doi tineri au fost conduşi la sediul unităţii de poliţie, iar în urma administrării materialului probator, a fost dispusă reţinerea acestora pentru 24 de ore, urmând să fie să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, cu propunere de luare a unei măsuri preventive”, a mai transmis sursa citată.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri realitatea

Horoscopul zilei, marți, 17 septembrie 2024. Eclipsa de Lună în Pești provoacă emoții intense. Trei zodii trebuie să fie atente la impulsivitate

Horoscopul zilei de marți, 17 septembrie 2024, aduce cu sine un aspect astral deosebit, marcat de o eclipsă de Lună în Pești care promite să amplifice emoțiile și să adâncească introspecția. Această eclipsă, unul dintre cele mai impresionante evenimente ale toamnei, va influența profund energiile...

Rețeta de ciorbă cu cartofi și afumătură a lui chef Florin Dumitrescu. Ingredientele speciale care fac diferența

Ciorba cu cartofi și afumătură, așa cum ne-o propune chef Florin Dumitrescu, este mai mult decât o simplă mâncare; este o experiență culinară care îmbină tradiția cu inovația. Această rețetă captivantă reînvie ingredientele rustice printr-o selecție atentă, care transformă un preparat clasic într...

Dezastru la Galați, Ponta se laudă cu digul de la Teleorman. 11 ani de la tragedia cu 9 morți

Dezastrul de la Galați se repetă. În urma cu 11 ani o catastrofă asemănătoare a avut loc în zonă. Sute de gospodării au fost măturate de apă, în sute de case nu se mai putea locui, iar nouă oameni și-au pierdut atunci viața. În vremea respectiva, premierul României era Victor Ponta, care a promis...

Super-Puterea ta, în funcție de zodie. Află calitatea specială dată de astre, care te face special și te diferențiază în fața celorlalți

Fiecare dintre noi poartă în sine o lumină unică, iar astrele joacă un rol esențial în conturarea acestei străluciri interioare. În funcție de zodia sub care ne-am născut, descoperim calități speciale care ne diferențiază de ceilalți și ne îndrumă în drumul nostru prin viață. 

Raed Arafat: La acest moment nu este posibil să dăm mesaj Ro-Alert înaintea unui cutremur

Şeful Departamenului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, a declarat, luni, că nu se vor da mesaje de tip Ro-Alert la cutremure până când nu va fi pus la punct un sistem care poate anunţa acest lucru cu o perioadă de timp suficientă de mare înainte.

Ultimele gadgeturi electronice si telefoane mobile

Aici gasesti ultimele descoperiri tehnologice si cele mai noi gadgeturi smart, precum si cele mai performante telefoane mobile, tablete, laptopuri..