Mircea Fechet, dupa ce Ponta a declarat ca a inundat satele romanesti pentru a salva Belgradul: Cine-si vinde tara o data, o va vinde si a doua oara. Nicio urgenta nu-ti cere sa-ti vinzi tara, in orice functie ai fi

Mircea Fechet, dupa ce Ponta a declarat ca a inundat satele romanesti pentru a salva Belgradul: Cine-si vinde tara o dat
📅 2025-04-18

„Ştiu ce înseamnă să iei decizii în momente critice. Ca ministru, am fost pus în situaţii limită, în care decizia de a crea breşe în diguri, pentru a salva vieţile oamenilor, trebuia luată rapid, împreună cu Comitetul ministerial pentru situaţii de urgenţă. E o decizie bine chibzuită, pe care se pronunţă specialiştii, la propunerea unui comitet judeţean pentru situaţii de urgenţă, iar în cazul pe care l-am trăit, în miez de noapte, era vorba despre inundaţii de tip fulger, în urma unor precipitaţii cu valori istorice, de peste 200 l/mp”, afirmă Mircea Fechet pe o reţea de socializare.

Potrivit ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor, „când pericolul pândeşte, sub orice formă ar veni el”, singura opţiune este „să salvezi vieţi şi bunuri” cât mai repede, pentru că fiecare secundă poate face „diferenţa dintre viaţă şi moarte”, iar apoi „să comunici sincer, imediat”.

„În ce mă priveşte, am pus şi voi pune întotdeauna viaţa oamenilor şi interesul naţional pe primul loc în orice decizie. Şi nu pentru că am jurat să fac acest lucru, ci pentru că a fi om înseamnă să şi rămâi om în orice împrejurare. Să ajuţi, nu să distrugi. Să întinzi o mână de ajutor pentru români, nu să îi dobori. Niciun scenariu de urgenţă, oricât de grave ar fi lucrurile, nu-ţi cere să-ţi vinzi ţara. În orice funcţie ai fi. Pentru că interesul naţional nu e de vânzare!”, afirmă Fechet.

Ministrul Mediului se declară convins că românii care îşi iubesc ţara nu o vor trăda niciodată şi nu o vor da „pe mâna unor trădători”.

„În ceea ce îl priveşte pe Victor Ponta, se aplică vorba românească: cine-şi vinde ţara o dată, o va vinde şi a doua oară... dacă nu a făcut-o deja”, încheie Mircea Fechet.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri realitatea

Cutremur în zona Vrancea, în Vinerea Mare. Ce maginitudine a avut sesimul, potrivit INFP

Un cutremur a avut loc, vineri seara, în zona Vrancea. Vorbim despre un seism de intensitate însemnată, care s-a produs chiar în Vinerea Marea. 

Ursula von der Leyen anunță sfârșitul unei ere: „Occidentul așa cum îl știm noi nu mai există!”

Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a făcut o declarație îndrăzneață și profundă despre schimbările radicale din peisajul geopolitic mondial, afirmând că „Occidentul așa cum îl știm noi nu mai există”. Această afirmație vine în contextul deteriorării rapide a relațiilor dintre Eur...

RESTRICȚII DE SECURITATE la reședința regelui Charles după vizita lui Zelenski de la începutul lunii martie. Mai multe drone au fost reperate

O zonă de interdicție aeriană a fost instituită deasupra reședinței din Sandringham, Norfolk, a regelui Charles al Marii Britanii, după ce mai multe drone au fost reperate în timpul vizitei președintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, desfășurată pe proprietatea monarhului.

Analiză: Câte submarine nucleare are Franța în Oceanul Planetar. „Nu trebuie să-ți distrugi adversarul de 100 de ori, ci o singură dată”

În contextul geopolitic actual, marcat de tensiuni și provocări globale, capacitățile nucleare ale marilor puteri devin subiecte de interes major. Analistul de politică externă Ștefan Popescu subliniază importanța unei evaluări realiste a arsenalului nuclear al Franței, în special în ceea ce priv...

USR ignoră decizia judecătorilor CAB și își sabotează propriul candidat la prezidențiale! Ce i se pregătește lui Lasconi

USR ignoră sentințele judecătorești și își sabotează în continuare propriul candidat! La nicio zi după ce Curtea de Apel București a decis că USR nu poate să îi facă campanie lui Nicușor Dan, astăzi cei din partid au votat contra sentinței. 

Românii, cei mai mari susținători ai lui Donald Trump din întreaga Uniune Europeană

Românii îl iubesc pe Donald Trump mai mult decât orice alt popor din Uniunea Europeană. Un nou studiu sociologic confirmă această realitate.

Nicușor Dan vrea să se delimiteze de puciștii din USR. Strategia primarului pentru finalul campaniei electorale

Nicușor Dan, candidat independent la alegerile prezidențiale, încearcă să se delimiteze de conducerea USR care a executat-o pe Elena Lasconi. 

Un urs și-a făcut apariția lângă o cabană din Bicaz Chei. Autoritățile au emis o alarmă Ro-Alert

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Neamț a emis, vineri după-amiază, un mesaj RO-Alert privind prezența unui urs lângă o cabană din localitatea Bicaz Chei.

Alegeri 2025. Jurnalist de marcă, despre campania pentru prezidențiale: Îi lipsește factorul Călin Georgescu

"Acestei campanii îi lipsește factorul Călin Georgescu." Aceasta este declarația explozivă a lui Ion Cristoiu. Ziaristul susține că noii candidați ar fi trebuit să-l ia drept exemplu pe candidatul care a câștigat primul tur de scrutin și care a reușit să înfățișeze imaginea de președinte al țării...

Cum să eviți certurile de la masa de Paște. Sfaturi de la psihologi pentru a preveni o eventuală păruială cu rudele

Sărbătorile de Paște aduc adesea bucurie și reunirea familiei, însă pentru unii, discuțiile despre politică pot deveni surse de tensiune și conflicte. În contextul unor opinii divergente, evitarea certurilor pe teme politice la masă devine esențială pentru a păstra armonia și atmosfera de sărbăto...

Good News

Only good and positive news.