Ciolacu a anunțat că o nouă ședință de guvern este programată pentru sâmbătă, iar ministrul de Finanțe va prezenta detalii despre bugetul propus, pe care l-a descris ca fiind „echilibrat” și „responsabil”.
Liderul PSD a subliniat că bugetul respectă același nivel de investiții ca în anii anteriori, în contextul în care România se pregătește să beneficieze de cele mai mari investiții prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) în perioada 2025-2026. Deși există discuții despre o eventuală prelungire a PNRR, Ciolacu a menționat că, până în prezent, nu a fost luată o decizie oficială în această privință.
Referitor la pensii, liderul social-democrat a anunțat o alocare de 2 miliarde de lei pentru indexarea acestora, urmând ca, după aprobarea bugetului, împreună cu ministrul Muncii, să fie efectuate calculele necesare.
În discuția cu reporterii, Ciolacu a abordat și subiectele fierbinți de pe scena politică românească.
Marcel Ciolacu: O sa avem sedinta de Guvern cred ca sambata. In seara asta domnul ministru cred ca doreste sa il puna in transparenta. E un buget echilibrat, normal ca ne-am invatat lectiile in ceea ce priveste cheltuielile, dar este un buget care respecta acelasi nivel de investitii, pentru ca noi avem, dupa cum bine stiti, 2025-2026 cele mai multe investitii prin PNRR. Sunt discutii ca se va prelungi PNRR, dar pana acum nu exista o astfel de decizie.
Reporter: Ce ne puteti spune despre indexarea pensiilor?
Marcel Ciolacu: Este o anvelopa de 2 miliarde, urmeaza, dupa aprobarea bugetului, cu ministrul Muncii, sa facem exact calculele si proiectia. Important este ca avem anvelopa. Este de 2 miliarde de lei. Vedem executia si a ramas ca stam de vorba la rectificarea din august, daca putem continua
Ce se întâmplă cu fondurile pentru pensii și salarii în proiectul bugetului de stat pe 2025. Ministrul Finanțelor a făcut anunțul
Reporter: Fostul deputat Radu Cristescu contesta candidatura lui Crin Antonescu
Marcel Ciolacu: Foarte bine, este dreptul dansului. E o decizie a partidului, avem congres, din punctul meu de vedere am o semnatura pusa pe un acord al coalitiei. Noi avem o coalitie de guvernare unde este specificat faptul ca domnul Crin Antonescu este candidatul comun al Partidului Social Democrat, Partidul National Liberal si UDMR plus minoritati. In acest moment, daca domnul Antonescu nu este candidat, dar este foarte putin probabil, mai ales dupa sedinta de astazi a consiliului politic national al partidului inseamna ca nu mai avem o coalitie de guvernare.
Reporter: Ce ne puteti spune despre Victor Ponta?
Marcel Ciolacu: Domnul Victor Ponta, daca doreste sa candideze, nu va candida din functia de membru al Partidului Social Democrat.
Reporter: Sfideaza domnul Ponta, in momentul de fata, prin declaratiile pe care le face public, decizia coalitiei?
Marcel Ciolacu: Domnul Ponta e un om politic, un fost prim ministru, un fost presedinte al partidului. A sfidat domnul Geoana cand a candidat? A dorit sa candideze, a candidat.
Reporter: Ati avut o intalnire cu sindicatele si patronatele
Marcel Ciolacu: Da, am convenit ca, dupa ce trecem legea bugetului, saptamana viitoare, in saptamana urmatoare o sa avem o intalnire si cu sindicatele si patronatele, mai mult ceruta de sindicate. Avem si o promisiune facuta, la sistemul de rdine publica si aparare, cu platile pentru orele suplimentare, atat la penitenciare, cat si la politi, cat si la MapN. Au mai venit sindicatele cu contractele colective de munca, dar au si specificat, nu acele contracte colective de munca ce au iesit totusi dintr-o regula a bunului simt.
Ponta caută disperat susținere pentru candidatura la Cotroceni