Botoșani, conform statisticilor naționale, este unul dintre cele mai sărace județe din România. Mai precis, după criteriul PIB-ului pe cap de locuitor, județul Botoșani ocupă penultimul loc, după Vaslui. Cu toate acestea, în mod paradoxal, acest județ sărac are de fapt un potențial uriaș, mai ales din punct de vedere agricol. De altfel, în anii comunismului era supranumit „Bărăganul Moldovei” datorită producțiilor, dar și a capacității sale agricole. În prezent, spun specialiști în agricultură, acest județ sărac de la capătul României are capacitate de a hrăni mai bine de 10% din populația României.
Cel mai sărac județ din țară poate hrăni peste 2 milioane de români
Ionică Nechifor este un fermier și cercetător cu experiență în domeniul zootehnic, mai ales în creșterea ovinelor, în județul Botoșani. Acesta, spune că județul are o capacitate uriașă de producție în domeniul agricol, fiind capabil să depășească cu mult nevoile populației locale. Adică poate hrăni și alte județe, dar este capabil și de un export susținut de produse agricole de bună calitate.
”Județul Botoșani poate hrăni circa două milioane de cetățeni, și noi suntem 370.000. Deci avem un potențial extraordinar”, spune Ionică Nechifor, citat de adevarul.ro.
Afirmațiile specialistului botoșănean sunt susținute de o serie de caracteristici economice și geografice ale Botoșaniului. Județul Botoșani are peste 400.000 de hectare de teren arabil, cu o calitate a solului greu de egalat. La Botoșani se află celebrul cernoziom cambic de Mileanca, un sol care dacă este cultivat la timp dă producții record. ”În judeţul Botoşani se află printre cele mai bune soluri din România. Vorbim aici de cernoziomul cambic de Mileanca. Este un pământ cu proprietăţi uluitoare în domeniul agricol. Aceste tip de sol întâlnit în câmpiile fertile din jurul râurilor Botoşanilor este aur pur pentru cei care vor să facă agricultură. Se remarcă în principal Lunca Prutului, care coboară până către Galaţi”, spune Cristian Delibaș, directorul Direcţiei Agricole Botoșani.