Fiul său, Kevin Flick, a anunțat că artistul s-a stins din viață pe 14 noiembrie, după ce fusese diagnosticat cu boala Alzheimer, scrie The Guardian.
În 1962, când compozitorul John Barry a fost rugat să rearanjeze muzica pentru primul film James Bond – „Dr. No”, l-a chemat pe Flick să cânte la chitară. Folosind o chitară engleză Clifford Essex din 1939 și un amplificator Fender, Flick a creat acel sunet distinct, agresiv și misterios care avea să devină emblematic pentru întreaga serie de filme. Pentru această înregistrare istorică, muzicianul a fost plătit doar 6 lire sterline.
„Am exagerat sunetul – am apăsat tare pe corzile groase cu plectrul și am cântat puțin înaintea ritmului. A ieșit ceva incitant, exact ce se potrivea cu personajul James Bond”, povestea Flick în cartea „The Music of James Bond” din 2012.
Pentru a obține acel sunet special, Flick a folosit câteva trucuri ingenioase: a pus pickup-ul (dispozitivul care captează vibrațiile corzilor) aproape de punte și a plasat sub el un pachet de țigări turtit pentru a-l apropia de corzi.
Dar Vic Flick nu a fost doar „omul din spatele temei Bond”. El a fost unul dintre cei mai căutați chitariști de studio din Marea Britanie, colaborând cu nume uriașe precum The Beatles, Tom Jones, Eric Clapton, Jimmy Page și Dusty Springfield. Vocea chitarei sale se poate auzi pe hituri celebre precum „Downtown” al Petulei Clark și „It’s Not Unusual” al lui Tom Jones.
„A fost un muzician al muzicienilor”, spunea despre el Justin Hayward de la Moody Blues.
În 2013, contribuția sa la muzica modernă a fost recunoscută oficial când a primit premiul pentru întreaga carieră din partea National Guitar Museum.