Bogdan Despescu (MAI): ,,Chiar daca cetatenii nu vor mai fi controlati in totalitate, vom tine sub control criminalitatea

Bogdan Despescu (MAI): ,,Chiar daca cetatenii nu vor mai fi controlati in totalitate, vom tine sub control criminalitate
📅 2025-01-01

„Avem o decizie favorabilă, cred că este important sa vedem ce vom face de la data de 1 ianuarie, mai puțin să ne uităm în spate, pentru că ține de o anumită organizare, iar în acest sens MAI este la datorie și va fi la datorie cu un număr impresionant de forțe, chiar dacă cetățenii nu vor mai fi controlați în totalitate în punctele de frontieră, noi vom fi în alte activități compensatorii, astfel încât să ținem sub control criminalitatea, să îi depistam pe cei care se sustrag urmăririi penale sau să îi depistăm pe cei care comit infracțiuni.

Așadar, suntem cu o provocare suplimentară începând cu 1 ianuarie 2025, aceasta provocare este pentru a tine lucrurile sub control, chiar daca intre noi si Bulgaria si intre noi si Ungaria nu vor mai fi puncte de frontiera, asta nu înseamnă ca cei care se deplasează in scop infracțional trebuie sa circule fără sa fie depistați. de aceea, mecanismele de lucru pe care le-am gândit împreună cu partenerii noștri si nu numai cu Bulgaria si Ungaria si cu ceilalți parteneri din Schengen sunt in acest scop si in această direcție”, a spus Bogdan Despescu, într-o intervenție la Realitatea PLUS.

Secretarul de stat al MAI a explicat în exclusivitate la Realitatea Plus de ce România este una dintre cele mai sigure țări din lume.

„Noi spunem mai de mult acest lucru, faptul că România este o tara sigura si am prezentat date statistice. Si aceste doua organisme internaționale, departamentul de stat din SUA si Comisia Europeana confirma aceasta constatare a noastră privind nivelul de criminalitate si avem un nivel scăzut, suntem in top la nivel mondial din punct de vedere al siguranței, avem un număr redus de infracțiuni grave cu violenta, mai puține furturi, mai puține tâlharii, ceea ce am si precizat in toate prezentările pe care le-am făcut anterior.

Acest lucru arata ca structurile MAI împreună cu ceilalți parteneri naționali și internaționali și-au îndeplinit obligațiile și misiunile și in continuare vom acționa pe aceeași direcție, dar aceasta direcție nu poate fi realizata fără un parteneriat cu societatea civila, cu comunitatea. Fără o astfel de modalitate de lucru nu putem sa avem succes, iar ceea ce a însemnat dezvoltarea unor campanii acțiune in sistem public si privat are astăzi un rezultat pozitiv confirmat la nivel internațional si cred ca nu numai confirmarea prin raport este un lucru bun, cred ca si daca mergem in centrul vechi din București unde sunt foarte multi turiști străini ne pot confirma ca se simt in siguranță, ca România este o țară unde cetățeanul se poate plimba pe strada fără niciun fel de problemă”.

Întrebat ce se poate face de la un centru de comandă, Despescu a explicat felul în care MAI acționează.

„Din locul in care ne aflam se asigura coordonarea activităților misiunilor structurilor afacerilor interne. Aici colectam toate datele, avem un mod rapid de colectare a datelor din teritoriu. Știm aproape in fiecare minut ce se întâmplă, colegii din teritoriu sunt in contact cu noi, cer sprijinul, ii asiguram cu resursa suplimentară in cazul in care e nevoie, avem mai multe platforme de lucru, platforme electronice care ne asigura o modalitate foarte riguroasa din punct de vedere organizatoric. Ele pot fi verificate de orice organism abilitat, astfel încât noi acționăm in cadrul procedural strict fără niciun fel de intervenție interna sau externa. Totul este în cadrul legal, în baza legii și în interesul cetățeanului.”, a declarat Bogdan Despescu.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri realitatea

Zodiile norocoase ale lunii ianuarie 2025. Vor avea un 2025 fabulos, plin de reușite

Anul Nou vine cu vești extraordinare pentru această zodie. Va avea un 2025 fabulos, plin de reușite. Află care este zodia norocoasă a lunii ianuarie 2025 și vezi ce spun astrele. Se vor manifesta schimbări evidente în viața sa, iar planetele se aliniază într-un mod extraordinar pentru a nu rata n...

Cum scapi rapid de mahmureală? Metodele ingenioase, care te ajută să te simți mai bine în doar câteva minute

De-a lungul sărbătorilor de iarnă, mulți români aleg să ia o pauză de la dietele pe care le țin de obicei. Iar cum o bună parte dintre aceștia vor consuma mai mult alcool decât în mod normal, devine important să știm precis cum să combatem eficient mahmureala!

Prima ţară din UE care interzice vânzarea dispozitivelor de vapat de unică folosinţă

Belgia a intrat în istorie ca prima țară din Uniunea Europeană care interzice comercializarea dispozitivelor de vapat de unică folosință. Măsura a fost implementată începând cu data de 1 ianuarie și face parte dintr-un plan de combatere a dependenței de nicotină în rândul tinerilor și de protejar...

Femeie din Dâmbovița, salvată de pompieri după ce a căzut într-o fântână, în prima zi a anului

Incident șocant în prima zi din an, în Dâmbovița. O femeie a căzut într-o fântână. Pentru scoaterea ei a fost nevoie de intervenția pompierilor. 

De ce NU se dau bani în prima zi din an. Tradiții și obiceiuri pe 1 ianuarie

În tradiția populară se spune că ziua de 1 ianuarie este una decisivă pentru întregul an, iar oamenii respectă o serie de tradiții și obiceiuri pentru ca anul ce tocmai a început să fie norocos și îmbelșugat.

Soarta lui Yoon Suk Yeol atârnă de un fir de ață! Preşedintele sud-coreean va fi ARESTAT până pe 6 ianuarie. Proteste masive la Seul

Preşedintele sud-coreean demis, Yoon Suk Yeol, va fi reţinut înainte de expirarea a mandatului de arestare emis pe numele său, lucru care urmează să se întâmple pe data de 6 ianuarie, au anunțat miercuri anchetatorii, ca urmare a încercării eşuate a acestuia de a impune legea marţială la începutu...

Se măresc pensiile specialilor. Magistrații și judecătorii au pensii și de 9 ori mai mari față de restul pensionarilor

În vremuri de criză se măresc pensiile specialilor. Magistrații și judecătorii au ajuns să aibă pensii și de 9 ori mai mari față de restul pensionarilor care se zbat la limita sărăciei. Specialiștii trag un semnal de alarmă și spun ca situația poate duce la revolte sociale. 

Halucinant! Pompierii, nevoiți să meargă 2 km pe jos pentru stingerea unui INCENDIU la o cabană din județul Hunedoara: drumul, impracticabil pentru autospeciale

Intervenție dificilă a pompierilor hunedoareni pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o cabană din Cheile Jilețului. Echipajele de intervenție au fost nevoite să parcurgă circa doi kilometri pe jos până la locul producerii incendiului, drumul fiind impracticabil pentru autospeciale şi acoperi...

3 zodii primesc mai multă claritate de la Univers în ianuarie. Au parte de o perspectivă optimistă asupra viitorului

Astrologii spun că 3 zodii primesc mai multă claritate de la Univers în ianuarie 2025. Acești nativi au parte de o perspectivă optimistă asupra viitorului lor. Se anunță schimbări de bun augur pentru nativii care au decis că este momentul să-și schimbe viața.

Autoturism, STRĂPUNS de un parapet metalic, de la un capăt la celălalt: șoferul a scăpat în mod miraculos

Şoferul unui autoturism a scăpat în mod miraculos, miercuri, după ce maşina în care se afla a ieşit de pe şosea, în oraşul Ştefăneşti din judeţul Argeş, şi a fost străpunsă de un parapet metalic de pe marginea drumului. 

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.