Victoria lui Donald Trump în alegerile prezidențiale din S.U.A. a fost întâmpinată în România în obișnuitul registru mitic: pentru unii, Trump e o creatură fabuloasă, menită a descăleca din nou civilizația occidentală de unul singur; pentru alții, Trump e o iluzie zămislită de oculta Mlaștină (The Swamp/Deep State) și, ca atare, complotul fiind atât de des și de bine țesut, Trump nu va face nimic bun și se va risipi în zori. În ambele versiuni, victoria lui Trump devine irelevantă, așa cum devin multe idei, cărți sau evenimente politice importate în contextul dezbaterii politice derizorii din România.
Pentru a înțelege semnificația victoriei lui Trump nu trebuie să o citim în cheie triumfalistă sau fatalistă – ambele garantând eșecul, pentru că ambele pun stavilă capacității analitice prin postularea predeterminării biruinței providențiale sau a eșecului proniator –, ci să încercăm să înțelegem: ce anume i-a făcut pe americani să-l voteze în număr similar celui din 2020, mai mare decât în 2016, și ce anume a făcut ca, de data aceasta, spre deosebire de 2020, aceste voturi să conteze.
Cu alte cuvinte, e vorba de a încerca să deslușim ce anume a operat conjuncția, lipsă în 2020, dintre poporul care votează și elitele care dau semnificație votului. Ce va face Donald Trump ține, la această oră, de supoziții și proiecții, dar se pot întrezări unele perspective pe baza numirilor deja operate de Trump în cabinetul său.
Americanii nu l-au votat doar pe Donald Trump la alegerile din 5 noiembrie 2024, ci și Partidul Republican, care a câștigat controlul Senatului și al Camerei Reprezentanților. Votându-l pe Trump, americanii i-au votat și echipa, care include și foști Democrați precum Tulsi Gabbard și Robert F. Kennedy Jr. sau oameni de afaceri care au votat toată viața cu Democrații și acum au trecut în tabăra lui Trump, precum Elon Musk. Harta electorală a Americii ne arată că toate statele au cunoscut o mișcare semnificativă spre dreapta Republicană, astfel încât chiar și citadele ale Democraților precum San Francisco au văzut majoritatea progresistă erodându-se, în vreme ce statul New Jersey a devenit unul în care majoritatea Democrată este pusă sub semnul îndoielii la viitoarele alegeri.
Motivele acestui uriaș val Republican, care era așteptat la alegerile pentru Congres din 2022, dar nu s-a concretizat atunci, sunt variate.
Imigrația masivă (între 10 și 20 de milioane de imigranți ilegali) organizată și finanțată de administrația Biden-Harris a așezat statul american în conflict cu propriii lui cetățeni. Faptul că autoritățile federale împreună cu armata SUA au preluat imigranți ilegali de la graniță pe care i-au transportat în state preponderent conservatoare, de exemplu în mici orășele din Ohio care și-au văzut peste noapte populația multiplicată de contingente de ilegali violenți, de rețele de traficanți de droguri și de carne vie practicând omorul ritual și închinându-se la Santa Muerte, a băgat groaza în populațiile rurale americane. Nu altfel au stat lucrurile și cu negrii din orașe precum Chicago, care și-au văzut cartierele luate în stăpânire de bande extrem de violente de venezueleni, care au monopolizat piața infracțiunilor grave precum trafic de droguri și trafic de carne vie și început să perceapă dijmă sau chirie de la locuitorii anumitor cartiere. Granița deschisă de Biden a însemnat și dispariția sau traficarea a sute de mii de copii și moartea a aproximativ 100.000 de americani pe an din cauza otrăvirii cu fentanil.
Aceste fărădelegi au fost favorizate de procurori și procurori-șefi Democrați din diferite state aleși cu sprijinul lui George Soros, procurori care au refuzat să aplice legile, au decriminalizat vandalismul, au închis ochii la crime violente și au sprijinit activitatea bandelor de tâlhari.
Tocmai de aceea, la alegerile din 5 noiembrie, în diverse state, 12 din cei 15 procurori având legături cu George Soros au fost trimiși acasă de votanți, chiar în state profund Democrate, precum California. Votanții au votat pentru a „face criminalitatea ilegală din nou”!
Înflorirea banditismului importat a fost acompaniată de raiduri ale FBI în casele unor Catolici tradiționaliști, declarați amenințare internă la adresa securității naționale a SUA, și de raiduri ale poliției la fermele Amișh-ilor. Catolicii tradiționaliști se făceau vinovați de „idei anti-imigraționiste” și de rugăciuni în fața clinicilor de avort pentru sufletele copiilor avortați, Amishii, de vânzare de lapte nepasteurizat de la propriile ferme. De fapt, raidurile autorităților au urmărit strivirea oricărei celule organizate de rezistență fățișă sau tacită.
Acest atac anarho-tiranic, în cursul căruia statul și-a folosit instrumentele pentru a persecuta oamenii cumsecade și a încuraja și sprijini elementele criminale, a fost dublat de inflația masivă și de probleme economice create de politicile inflaționiste și de tip Resetare Verde ale Administrației Biden-Harris. În numele promovării Resetării Verzi/Green New Deal și al combaterii inflației, Administrația Biden-Harris a sporit inflația, cheltuind trilioane de dolari în mod discreționar, irațional, clientelar mai ales cu cele două legi numite The Inflation Reduction Act și The Infrastructure Investment and Jobs Act, ambele susținute de bugete totalizând 2000 de miliarde de dolari (2 trilioane).
În 2021, administrația Biden-Harris a trecut prin Congres The Infrastructure Investment and Jobs Act cu un buget aferent de1200 de miliarde de dolari (1,2 trilioane). Doar un sfert din acești bani erau destinați construirii de infrastructură, adică de drumuri, poduri, căi ferate, restul au mers către diverse corporații loiale Democraților, către ONG-uri și alte interese speciale.
De exemplu, 3 miliarde de dolari au fost alocate echității digitale, adică instalării de internet de mare viteză pentru deținuți. Așadar s-au cheltuit bani publici pentru a investi în corporațiile care finanțează activiștii de stânga care hărțuiesc clasa de mijloc.
Cu alte cuvinte, clasa de mijloc a fost vulnerabilizată economic, puterea ei de rezistență în fața statului a fost slăbită: cu ce bani să-ți mai trimiți copiii la o școală privată unde nu se predică și practică transgenderismul, cu ce bani să-ți mai plătești avocații sau securitatea privată care să te apere de interferența violentă în viața ta a bandelor criminale de imigranți, a demonstranților deloc pașnici ANTIFA/BLM sau a instituțiilor statului acționând abuziv?
Mai ales când administrația Biden-Harris a anunțat la un moment-dat că, pe lângă mărirea taxelor, urmărește să angajeze agenți IRS, ai Fiscului, înarmați, capabili să folosească arma. Împotriva cui?
Clasa de mijloc și instituții ale statului și private, precum universitățile, s-au văzut luate cu asalt și în numele ideologiei woke, a „Diversității, Echității și Incluziunii”, ceea ce a însemnat că angajările în domeniul public sau privat s-au făcut pe bază de intersecționalitate (adică în temeiul a câte soiuri de diversitate bifează candidatul), nu pe bază de merit. DEI a fost promovată masiv de administrația Biden-Harris care a făcut politică de stat din impunerea transgenderismului în viața americanilor și din arborarea steagurilor LGBTQ+ la toate ambasadele SUA din lume, arborare care în termeni reali semnalează punerea forței militare, financiare și instituționale americane în sprijinul unei ideologii care nu are nimic de-a face cu moravurile și sistemele de valori ale unei zdrobitoare majorități a țărilor lumii.
Sub administrația Biden-Harris, părinții s-au văzut amenințați cu pierderea drepturilor asupra copiilor dacă se opun „tranziției” băieților în „fete” și fetelor în „băieți”. Biden a susținut dreptul minorilor la „tranziție”. În același timp, Democrații și Administrația Biden-Harris au făcut din „drepturile reproductive”, adică dreptul de a face copii, drepturi avortive și a transformat avortul în sine în act cu valoare de eroism moral-politic, aducând o rulotă-clinică de avort chiar și la Convenția națională a Democraților.
Toate acestea, alături de dictatoriala impunere a vaccinurilor COVID de către administrația Biden-Harris, au dus la identificarea Administrației Biden-Harris cu dictatura medicală, cu asocierea la putere a oligarhiei Big Pharma care înseamnă obligativitatea măștilor, a vaccinării, a carantinei, a închiderii școlilor, a restrângerii drepturilor omului și libertăților cetățeanului.
Faptul că Biden și rețelele mediatice controlate de Democrați – adică 90% din presa scrisă și audio-vizuală și din rețelele sociale – au căutat să stârpească orice opoziție la această campanie anti-umană și anti-creștină atacându-i pe votanții lui Donald Trump, oameni obișnuiți care vor doar să își vadă de familiile și de viața lor, drept „fasciști”, „rasiști”, „xenofobi”, „hitleriști”, „naziști”, „negaționiști ai științei/vaccinurilor”, „transfobi” și așa mai departe, nu a făcut decât să îndârjească opoziția la regimul Biden-Harris.
În același timp, Trump a declarat în campania sa că odată ales „va semna un ordin executiv pentru a tăia finanțarea federală pentru școlile care bagă pe gâtul copiilor noștri teoria critică a rasei, nebunia transgender și alte conținuturi rasiale, sexuale sau politice nepotrivite pentru copii”.
Impotența elitelor Democrate și progresiste de a-l lichida politic pe Trump a dus în cele din urmă la încercarea de a-l lichida penal și fizic. Tentativele de asasinat împotiva lui, războiul dus împotriva lui cu armele legii instrumentalizate samavolnic, modul discriminatoriu în care, după dezastrul produs de uraganul Helene, sinistrații americani din Carolina de Nord au fost abandonați de FEMA, agenția care se ocupă de intervenții în cazul dezastrelor, pentru că au fost considerați trumpiști periculoși și pentru că banii pentru dezastre ai SUA au mers către Ucraina în loc de SUA, toate i-au făcut pe americani să se îndoiască serios de direcția în care merge America sub cupola metaversului Democrat/Bideno-Harrisian și să-și dorească restaurarea unor mecanisme de stat mai imparțiale care să respecte legea și ordinea în litera și în spiritul lor.
În fața acestui asalt ideologic, mediatic, medical, financiar, economic, demografic și penal dus împotriva persoanei, familiei, societății și liderilor ei cu potențial benign, asalt dus de guvern și de ONG-uri finanțate prin varii sisteme de canalizare financiară oculte, de la Fundația Soros la firme precum FTX a lui Sam Bankman-Fried (un mare donator Democrat), societatea americană a reacționat cum se cuvine.
Audiența marilor posturi de televiziune a scăzut enorm, între 40 și 70% în funcție de emisiune și de post. Comcast, care deține NBC, a scos la vânzare îndată după alegeri postul de televiziune MSNBC, cel mai progresist dintre principalele canale de TV din SUA. CNN a anunțat că va opera scăderi drastice de salarii și unele vedete de la acel post, cum ar fi Chris Wallace, au preferat să plece decât să accepte reducerea salariului.
Falimentul bate la ușa multora dintre aceste canale sau ziare stângist-globaliste pentru că nu mai au audiență. Americanii au închis televizoarele și s-au reorientat către podcasturi și canale alternative de știri, cu cheltuieli de producție mai mici, dar cu valoare de adevăr mai mare.
Cu alte cuvinte, combinația dintre spiritul jurnalistic și întreprinzător al unor oameni de presă care au asumat deschiderea propriului canal de știri, precum TCN al lui Tucker Carlson, și luciditatea audienței a forțat reconfigurarea peisajului mediatic american.
Acest lucru a dus la neutralizarea efectului minciunilor necontenite, în cupolă, – un metavers al minciunii instalat peste creierul oamenilor. Având acces la surse de informații mai puțin sau deloc distorsionate, oamenii au putut să ia hotărâri în cunoștință de cauză.
Ca atare, votul americanilor s-a radicalizat împotriva Democraților, a progresismului, văzut, așa cum trebuie, ca o formă de dispreț față de persoană în genere și față de orice comunitate sau instituție organic constituită.
Marea majoritate a americanilor a ignorat total propaganda neîncetată venind dinspre mass-media, dinspre Administrația Biden-Harris și dinspre corporațiile și universitățile woke și a votat conform propriilor priorități, nu conform celor stabilite de sistem.
Acolo unde sistemul le spunea că trebuie mai mulți bani pentru ajutorul dat Ucrainei sau pentru a da imigranților ilegali credite nerambursabile ca să-și cumpere case și să trăiască „visul american” (cf. Nancy Pelosi), americanii au votat pentru a-și apăra familiile, orășelele și țara.
De aceea, presa stângistă nu a avut efectul scontat atunci când a atacat declarația lui J. D. Vance din 2021 cum că partidul democrat este partidul „femeilor fără copii, dar cu pisici” („childless cat ladies”). Declarația a fost făcută în cadrul unui interviu cu Tucker Carlson, care a declarat în repetate rânduri că Partidul Democrat este partidul „femeilor acrite și al bărbaților neputincioși”.
Presa l-a taxat pe Vance pentru această declarație, denunțându-l drept un fascist și un misogin periculos. Votanții s-au raliat însă în jurul lui Vance replicând că un politician fără copii este mai puțin probabil să conducă bine o țară pentru că nu a beneficiat de lecția propriilor limite și a smereniei pe care ți-o predă creșterea copiilor și pentru că nu e foarte interesat de ce lume lasă în urmă, copiilor lui.
În plus, s-a discutat și despre faptul că mulți dintre acești politicieni care vor să conducă o țară dar nu au copii sau au copii tatuați, îmbelciugați, transgenderi sau drogați dovedesc că sunt incapabili să țină în mână situația din familia mică, deci și din familia mare a națiunii.
Electoratul conservator a aflat deja destule despre salba de politicieni cu trecut familial și viață privată nebuloase – precum Emmanuel Macron și Barack Obama – pentru a fi sceptic în privința originii Kamalei Harris, în privința modului în care a făcut ea carieră, și în privința modului în care și-a construit o familie. Printre motivele pentru care bărbații negri nu au votat-o în procent mai mare a fost și acela că nu au crezut în autenticitatea originilor ei negre.
Toate aceste lucruri au dus la cristalizarea unor direcții de vot nemaiauzite până în 2024. Votul albilor din mediul rural, al muncitorilor, fermierilor și meseriașilor sau muncitorilor albi s-a îndreptat masiv înspre Donald Trump, mult mai mult decât în 2016 (să ne amintim că, în 2008, acest electorat a votat pentru Barack Obama). Femeile albe, mamele de familie au votat și ele majoritar cu Trump, depășindu-se impasul din 2020 al mamelor din suburbie supărate de postările răutăcioase pe Twitter ale Marelui Portocaliu Donald: realitatea s-a dovedit mult mai periculoasă pentru familiile acestor femei decât sarcasmele virtuale ale Președintelui. Bărbații hispanici au continuat mișcarea începută în 2020 și în 2024 au votat în proporție covârșitoare cu Donald Trump (nu există diferențe prea mari între votul bărbaților albi și cel al bărbaților hispanici).
Dacă în 2016 votanții lui Trump erau albi în proporție de 90%, acum ei sunt albi în proporție de 75% pentru că li s-au adăugat și hispanicii. Acest vot hispanic a însemnat radicalizarea poziției lui Trump și a Republicanilor în privința imigrației ilegale, pentru că și hispanicii vor stoparea imigrației ilegale. Bărbații negri au votat în proporție de 20% cu Trump, față de 10% în 2020.
De asemenea, procentul de vot pentru Trump al asiaticilor a crescut. O combinație de lideri ai negrilor cu oameni de afaceri din Chinatown a dus, pe 5 noiembrie, în Oakland, California, la zburarea din posturi a primarului, Sheng Thao, și a procurorului districtual, Pamela Price – ambele, stângiste sorosiste. Price și Thao au fost acuzate de locuitorii din Oakland că nu combat crima, jafurile din magazine și decăderea orașului. Negrilor și chinezilor din Oakland nu le-a păsat de Diversitate, Echitate și Incluziune, ci de siguranța familiilor lor.
Aceste coaliții ale unor blocuri electorale care au votat tradițional în favoarea Democraților semnalează gravitatea problemelor create de radical-progresista și globalista administrație Biden. La fel s-a întâmplat și cu voturile musulmanilor americani, care în 2020 au mers pe mâna lui Biden dar acum s-au mișcat semnificativ în sensul lui Trump. Catolicii, care în 2020 au votat în proporție de 52% cu Biden, acum au votat în proporție de 58% cu Trump.
Toate aceste coaliții ar fi putut fi zădărnicite dacă elitele americane ar fi putut pune capacul pe nemulțumirea populară. Dar cumpărarea rețelei de socializare Twitter/X de către Elon Musk a spart monopolul informațional deținut de Democrați.
De asemenea, alegerea lui J. D. Vance ca VP a însemnat venirea în echipa Trump a lui Peter Thiel, adică a companiei Palantir, specializată în supravegherea și prelucrarea fluxurilor de date de internet. Starlink-ul lui Musk și Palantirul lui Thiel au adus după ele un plus de siguranță aplicat numărătorii electronice a voturilor, despre care au fost atât de multe discuții în 2020.
Activiștii Democrați, Libertarieni și independenți aduși de Rober F. Kennedy Jr. au sporit și ei vigilența observatorilor de la urne. Multe state Republicane au votat legi prin care să nu mai fie permisă votarea – prin corespondență, la cutii de pe stradă sau chiar la urne – fără act de identitate, așa cum a fost cazul în 2020. Rezultatul a fost că, acolo unde Trump a câștigat acum 76 de milioane de voturi, apropiat de cele 72 de milioane de voturi luate în 2020, Harris a luat 73 de milioane de voturi, cu 8 milioane mai puțin decât fără precedentul 81 de milioane de voturi cât luase Biden în 2020.
După victoria lui Trump, a urmat hiperventilarea, isteria și amenințările cu suicidul sau cu violența societală ale Democraților. E vorba de un întreg segment de populație care nu mai are de mult legătură cu realitatea și care are nevoie de metaversul progresist pentru a putea supraviețui.
Viața trebuie să se muleze cu precizie pe scheletul și tendoanele minciunii lor, trebuie să iasă din imprimantele 3D ale sistemului. Doar astfel le este existența suportabilă, dacă se conformează minciunii prestabilite, dacă e coerentă cu versiunea contrafăcută a realității. Sistemul se bazează pe astfel de oameni și îi și fabrică, cu ajutorul mass-media și al școlii.
În presa americană au apărut multe știri despre faptul că mai multe universități din SUA „și-au suspendat cursurile și au oferit safe spaces/locuri sigure pentru ca studenții să se recupereze după alegerile prezidențiale […] Universitatea Georgetown din Washington, D.C., a atras batjocura pe rețelele de socializare după ce a apărut vestea că colegiul a invitat studenții într-o «cameră de îngrijire personală» pentru a se reface după stresul alegerilor prezidențiale din 2024.
Studenților de la Școala de Politici Publice McCourt din Georgetown li s-au oferit bunătăți precum «lapte și prăjituri» și «ciocolată caldă», precum și jocuri Lego și «exerciții de colorat și mindfulness» pentru a-și lua mintea de la rezultatele alegerilor”.
Publicația studenților de la Harvard, The Harvard Crimson, a anunțat că „mai mulți profesori de la Departamentele de Sociologie, Matematică și Educație Generală de la Universitatea Harvard au anulat cursurile în ziua de după alegeri, au făcut ca prezența să fie opțională sau au prelungit termenele limită. Profesorul de economie Maxim Boycko le-a spus studenților în timpul cursului său de «Microeconomie intermediară» că chestionarele în clasă vor fi opționale miercuri și că studenții își pot lua timp liber dacă au nevoie să proceseze rezultatele alegerilor și «implicațiile victoriei lui Trump»”.
În fine, pe coasta de Vest a Americii, la University of Puget Sound din Tacoma, Washington, „studenții au fost invitați la o săptămână întreagă de activități de recuperare” și narcisism: „Studenții au fost invitați să se plimbe printr-un «labirint pietonal» cu «lumini și muzică liniștitoare»; «să-și reîncarce» sănătatea mintală într-un colț dedicat artelor și meșteșugurilor; sau să facă un colaj într-un «spațiu de sprijin pentru procesarea alegerilor». Alte evenimente din programul săptămânii au inclus «spații de sprijin» exclusiv pentru studenții LGBTQ și studenții de culoare pentru a vorbi despre anxietatea lor electorală”.
Cu alte cuvinte, isteria generată de mass-media ca instrument de manipulare a electoratului împotriva lui Trump a lăsat urme adânci și trebuie calmată sub supraveghere expertă. Electoratul Democrat (ca și suporterii isteriilor Covid, Russia Hoax și Ucraina) trebuie detoxificat.
În tot acest timp, Donald Trump și-a definit echipa de guvernare, care include nume importante ale luptei împotriva agendei globaliste, cum ar fi Matt Gaetz ca Procuror General (Gaetz, un loial susținător al lui Trump, un opozant îndârjit al aventurilor războinice și financiare neocone, a fost el însuși victima unor mașinațiuni din interiorul DOJ, deci are și polițe de plătit) sau Tom Homan. Homan, desemnat șef al granițelor SUA („Border Tzar”), este un veteran al poliției de frontieră, un loialist al lui Trump și un om extrem de serios. Marile companii farmaceutice care ne-au dăruit dezastrul Covid nu sunt deloc mulțumite de numirea lui Robert Kennedy Jr. la cârma Departamentului Sănătății. Elon Musk și Vivek Ramaswamy vor conduce Departamentul Eficienței Guvernamentale (DOGE), calitate în care au preconizat eliminarea ca neconstituționale a zeci de mii de regulamente și hotărâri ale agențiilor guvernamentale și apoi desființarea a sute de agenții guvernamentale, rămase fără obiect al muncii prin abolirea legislației care le era justificare.
Musk a estimat că din 428 de agenții vor rămâne 99.
Printre altele, Trump a anunțat deja că va desființa Departamentul Educației, care înghite 60 de miliarde anual și produce elevi analfabeți în proporție de 90% în școlile publice. Trump a spus că mai rău de atât nu se poate și că nu există vreo corelație între sumele cheltuite și calitatea educației. Tulsi Gabbard, anunțată ca viitor Director of National Intelligence, a lucrat în spionajul militar american și a fost membră a Congresului SUA din partea Democraților. Gabbard a criticat în mod constant intervențiile militare americane și a cerut soluționarea pașnică, pe cale diplomatică, a conflictului din Ucraina. Prin urmare, a fost constant denunțată de guvernul de la Kiev ca „agent al Kremlinului” și „putinistă”. După desemnarea ei ca viitor DNI, Centrul pentru Contracararea Dezinformării din Kiev a început să șteargă discret postările în care o acuza pe Gabbard că e agent al Rusiei.
Cu alte cuvinte, câinii latră sau se joacă în celule izolate îmbinând cuburi Lego, caravana trece. Să vedem dacă va ajunge la destinație. Drumul e lung și periculos, plin de miraje, înțesat de trădători și pândit de asasini ascunși.