Părerile contrarii despre decizia Curții Constituționale privind anularea alegerilor favorizează și mai mult confuzia în rândul votanților, ceea ce erodează încrederea oamenilor în instituțiile statului. În timp ce toți juriștii declarau după decizia de validare a primului tur al alegerilor prezidențiale că CCR nu o mai poate anula, pentru că nu se poate contrazice singură, dar și pentru că aceeași instanță nu poate pronunța două decizii diamteral opuse, acest fapt s-a întâmplat. Bogdan Iancu, doctor în drept constituțional și conferențiar la Universitatea București, a explicat într-un interviu pentru Adevărul că „Nu există o bază constituțională sau legală clară pentru această soluție a CCR”, în timp ce profesorul de drept constituțional Ștefan Deaconu a declarat pentru Q Magazine că, dimpotrivă, „Curtea Constituțională a făcut ceea ce trebuia să facă”. Fostul judecător și președinte al CSM, Horațius Dumbravă, actualmente expert al Consiliului European, a explicat pentru HotNews că un judecător de scaun ar fi respins acțiunea dacă ar fi avut „probele” invocate de CCR în decizia de anulare și că „maniera în care Curtea Constituțională a înțeles să intervină în procesul electoral poate fi un precedent foarte periculos pentru democrația românească”.
Ștefan Deaconu Foto Agerpres
Profesorul Iancu argumentează că o instanță nu poate decide și ca atare nu îți poate extinde competențele, în timp ce prof. Ștefan Deaconu spune „Curtea avea dreptul legal să ia decizia pe care a luat-o.”
„Vedeți, hotărârea nr. 32 din 6 decembrie 2024 poate fi privită și ca un fel de chirurgie de urgență, dar pacientul a fost luat cam de pe stradă, fără consimțământ și fără forme. I s-a stabilit diagnosticul impromptu și a fost operat cu de-a sila, fiindu-i poate chiar salvată viața pe moment. Cel puțin, i s-a amânat decesul. Dreptul însă, chiar și dreptul constituțional, funcționează în cheie normativă de analiză și justificare, scopul nu are cum să scuze mijloacele, oricât ne-am dori aceasta.
Instanțele de orice tip nu decid asupra întinderii competenței lor jurisdicționale, ele nu decid în absența unei proceduri legale, nu decid fără sesizări și nu se întrunesc informal pentru a da hotărâri.
Puterile lor nu se întind spre infinit, deduse liber din prevederi generale, ci provin din normele care prevăd atribuții concrete. Și dl. Georgescu împărtășește viziunea constituției liber-interpretabile, vii, considerând că din reprezintă, veghează și garantul de la Art. 80 rezultă nu un Președinte ci un conducător de glie.
Nu există o bază constituțională sau legală clară pentru această soluție a CCR. Oricât vom căuta, în Constituție, în Legea 47/1992, în Legea 370/2004, o bază tot nu vom găsi”, a spus Bogdan Iancu.
Profesorul Deaconu îl contrazice: „A veghea nu înseamnă că instanța constituțională trebuie să privească pasiv la ceea ce se întâmplă în procesul electoral și să nu intervină decât dacă este sesizată. Acest termen a veghea mai este folosit de Constituție în art. 80 alin. 2) referitor la atribuțiile Președintelui României, unde se prevede că Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În anul 2007, Prin Avizul nr. 1/2007, Curtea Constituțională a explicat acest termen a veghea și a spus că Nici veghea şi nici funcţia de garanţie nu se realizează pasiv, prin contemplare, ci prin activitate vie, concretă”. Potrivit acestui raționament, viitorul președinte al României va putea avea orice inițiativă, fără să mai considerăm că ea excede competențelor pe care le știam până acum, pentru că „a veghea la buna funcționare a autorităților publice” presupune implicare „activă”, „concretă”, nu „pasivă”.
Fostul judecător Horațius Dumbravă declară că a citit toată legislația electorală, precum și tot cadrul juridic în baza căruia funcționează CCR, pentru a analiza și a înțelege toate cele trei decizii care au generat stupoare în rândul opiniei publice, luate de judecătorii constituționali în ultima perioadă: eliminarea Dianei Șoșoacă din alegeri, renumărarea voturilor de la turul I al prezidențialelor și anularea alegerilor după ce fuseseră validate. Foto Cristian Nistor, Agerpres
„Pentru a fi cât mai informat cu privire la parcursul procedurii electorale și a mă liniști că votul pe care l-am dat în turul I și urma să-l exercit în turul II era în cunoștință de cauză, am analizat și coroborat textele constituționale (art. 2 paragraf 1 și art. 146 lit. f din Constituție) și textele legale aplicabile (Legea 370/2004 pentru alegerea președintelui, în special art. 52).
Însă, rușine mie. Am greșit de fiecare dată în analiza făcută (mă refer la cele trei momente). Recunosc și regret fapta.
Mi-am spus că CCR nu are cum să elimine un candidat pentru anumite afirmații făcute, e drept, în spațiul public, fără a exista o hotărâre judecătorească (penală) care să consfințească suspendarea dreptului politic al Dianei Șoșoacă de a candida. CCR a hotărât contrariul. Aici trebuie spus că standardele europene din Codul bunelor practici al Comisiei de la Veneția (2002) spun cu subiect și predicat că o astfel de suspendare a dreptului de a fi ales poate fi impusă numai prin hotărâre specială a instanței de judecată.
În fapt, prin această hotărâre CCR s-a transformat din arbitru în acuzator (procuror) și în instanță ordinară de judecată. A acuzat că afirmațiile publice, e adevărat că extrem de periculoase, ale candidatei Șoșoacă sunt de natură să încalce valorile democrației, ale statului de drept, la respectarea Constituției corelate cu garanția politico-militară a acestora, respectiv apartenența României la UE și NATO. Raportându-se la aceste acuzații, CCR s-a substituit unei instanțe judecătorești (în materie penală), în sensul că a condamnat-o penal pe Diana Șoșoacă și, astfel, i-a suspendat dreptul de a fi aleasă.”, argumentează Dumbravă.
Amintim că într-un consens surprinzător pentru competitori politici, reprezentanții tuturor partidelor au criticat decizia de eliminare a Dianei Șoșoacă, amintind că CCR nu avea această competență și că doar o instanță de judecată poate interzice drepturile unei persoane de a candida și de a fi ales.
În privința Motivării deciziei de anulare a alegerilor prezidențiale, Bogdan Iancu spune că „este laconică și lacunară”.
„De exemplu, ideea că un candidat monopolizează internetul în detrimentul celorlalți frizează absurdul, mai ales în condițiile în care sursele de informare mass-media sunt diverse și au fost monopolizate destul de asimetric.
Notele informative ale serviciilor conțin însăilări amatoristice de supoziții, nu probe.
Unele note sunt sau conțin informații post-datate, ceea ce înseamnă că nu au fost desecretizate (declasificate, cum se mai zice), ci parțial post-încropite după ședința CSAȚ. Curtea știe, înțelege aceste lucruri”, a explicat profesorul în drept constituțional.
Horațius Dumbravă arată că citind motivarea hotărârii, are multe semne de întrebare cu privire la constituționalitatea argumentelor.
„În primul rând, brusc CCR s-a sesizat din oficiu cu privire la posibile fraude de natură să altereze procesul electoral. Legea nr. 370/2024, art. 52 alin. 2, enumeră cine poate cere anularea alegerilor (partide politice, alianțe politice, candidați, etc.). Nu este precizată și posibilitatea sesizării din oficiu cu privire la fraude pe care să o poată facă CCR însăși. Cu alte cuvinte, CCR a întins ca pe un elastic înțelesul art. 146 lit. f din Constituție, susținând că se poate, că este obligată să se sesizeze din oficiu, devenind din arbitru (din nou) acuzator (procuror).” La polul opus, Ștefan Deaconu explică: „Curtea Constituțională a făcut ceea ce trebuia să facă. Conform art. 146 lit. f) din Constituție, Curtea Constituțonală veghează la respectarea procedurii pentru alegerea Preşedintelui României şi confirmă rezultatele sufragiului. Conform acestui articol din Constituție, Curtea Constituțională are două atribuții: 1) să vegheze la respectarea procedurii pentru alegerea Preşedintelui României şi 2) să confirme rezultatele alegerilor. Așadar, Curtea avea dreptul legal să ia decizia pe care a luat-o.”
În privința „Notelor” emise de serviciile de informații, prezentate în ședința CSAT, care au stat la baza deciziei luate d ejudecătorii constituționali, Horațius Dumbravă explică că „CCR (din nou), din arbitru s-a transformat în instanță de judecată ordinară: a analizat probe și a tras concluzii cu privire la pertinența acestor probe.”
.„..Documentele declasificate ale comunității de informații nu-mi par mai mult decât însăilări luate din surse deschise, publice.
Sentimentul meu a fost (și este în continuare) că dacă aș fi căutat cu un prieten în spațiul virtual, surse deschise adică, vreo două nopți, aș fi putut găsi aceleași informații despre candidatul acuzat de fraudă. Aceste informații, hai să fim sinceri, nu conțin nimic relevant care să conducă direct la unul dintre candidați, acuzat de CCR de fraudă.
Pentru a ajunge la o astfel de concluzie, ar fi fost nevoie de o anchetă profesionistă, a unor procurori și ofițeri specializați, bine pregătiți. În concluzie, un judecător de scaun obișnuit, pe baza unor astfel de probe care nu sunt susținute de alte probe administrate, de data asta, apte să contureze imaginea unei posibile fraude, vă asigur că ar fi respins o cerere de anulare a unei astfel de proceduri.
Nu în ultimul rând, folosirea unor sintagme de entitate statală, actor statal în documentele cu pricina au fost de natură să obtureze o analiză la rece, pertinentă a ceea ce cu adevărat s-a întâmplat în campania aceasta electorală; cu atât mai mult cu cât nici unde nu se specifică clar cine este această entitate statală.
Faptul că ar putea fi Rusia putem intui noi și ar trebui să ne dea fiori. Dar o instituție serioasă, cum sunt serviciile de informații, sunt datoare să meargă până la capăt și să spună care este acea entitate statală.
Altfel, sugerarea că a existat o entitate statală (care o fi aia?) care a acționat în direcția unei fraude electorale de proporții nu face decât să ascundă incompetența tuturor decidenților români: președinte, conducătorii serviciilor de informații, alte instituții de forță.
Cu consecințe grave pe termen lung în ceea ce privește credibilitatea unor astfel de instituții.”, este de părere Dumbravă după o experiență de peste 25 de ani ca judecător.
Bogdan Iancu avertizează că prin această „soluție inedită” doar s-a câștigat timp, dar realitatea socială nu poate fi negată, nici măcar prin anularea alegerilor prezidențiale.
„Judecătorii CCR nu sunt principalii responsabili pentru apariția ca prim-candidat a unui domn care vorbește mistic-legionar-medieval despre glie și-și descrie candidatura pentru funcția de Președinte al României ca lucrare (a lui cu noi toți și a tuturor cu Dumnezeu).
Era evident, pe măsură ce zilele curgeau spre data turului doi, că domnul Georgescu avea șanse mari să câștige. Tensiunea socială și resentimentul susținătorilor domnului Georgescu se coagulau tot mai clar, palpabil. Rămâne de văzut ce vom face cu timpul cumpărat prin această soluție inedită la o problemă gravă. Deocamdată, ne vom putea face Sărbătorile în relativă liniște. Ca persoană privată, sunt și oarecum recunoscător CCR, mai ales în condițiile în care nu judecătorii poartă vina principală pentru acest fiasco de proporții gigantice.”
„Sunt precedente periculoase, care, repetate, pot pune serios sub semnul întrebării ce a mai rămas din democrația noastră și din statul nostru, clamat-postulat a fi de drept. Curtea e infailibilă formal, dar e infailibilă practic doar atâta vreme cât nu-și subminează cu totul aparența de arbitru neutru, legat de Constituție și lege”, avertizează profesorul Bogdan Iancu.