Scandalul „întâlnirii” dintre Mircea Geoană și israelianul Tal Hanan, acuzat de presa internațională că este un expert al războiului informațional și că deține rețele de influență a alegerilor în diferite țări, a luat amploare miercuri, după ce însuși premierul Marcel Ciolacu a solicitat public Autorității Electorale Centrale să verifice dacă există interferențe ilegale, prin „divizii de boți” și conturi false în favoarea lui Mircea Geoană.
După ce Elena Lasconi l-a acuzat că „s-a întâlnit” cu israelianul Tal Hanan, Mircea Geoană a continuat să nege și să spună că nu îl cunoaște pe Hanan.
„De ce v-ați întâlnit recent cu Tal Hanan, cunoscut și ca Jorge. Pentru cine nu știe, e un individ care coordonează o echipă foarte mare de hackeri, ferme de troli, de dezinformare, un individ care a manipulat alegeri din peste 30 de țări din lume.”, l-a întrebat candidata USR pe Geoană în emisiunea „Un președinte în fața națiunii” organizată de postul de televiziune Antena 3 CNN, marți seara.
„Zău că mi-era simpatică doamna Lasconi într-o vreme. Zău. Cred că într-un fel armata de furnicuțe s-a apucat să caute diviziile de hackeri. Nu știu cine e domnul acesta. Eu unul cred că cine o sfătuiește o sfătuiește greșit și-i dă și informații proaste. Dacă are dovezi să le arate, întâlnirea mea cu Jorge cum? Tal Hanan? Eu cred că cineva i-a vândut o informație falsă doamnei Lasconi și fiind mai puțin experimentată în ale vieții și politicii cred că a mușcat cu multă voluptate.
Nu știu cine este, dacă ar arăta o probă, o dovadă, aș putea să mă uit la ea și să-i spun încă o dată. Deci nu-l cunosc pe acest domn, nu știu cine este, întotdeauna auzi în presa din România de personaje care lucrează în alte părți. Absolut, e o invenție, dacă există vreo fotografie e posibil să fie cu altcineva, nu cu acest domn.”, a răspuns Geoană în emisiune.
Premierul Marcel Ciolacu a declarat miercuri că știa faptul că „într-o clădire există foarte multe servere” care ar fi „ferme de boți” pentru Mircea Geoană.
„Știam că într-o clădire există foarte multe servere. Ferme de boți pentru Geoană. Autoritatea Electorală Permanentă ar trebui sa se sesizeze. Am transmis și celor care se ocupa azi dimineață”, a spus candidatul PSD pentru alegerile prezidențiale.
Contactat de Digi24.ro, Tal Hanan a confirmat miercuri că a fost în România, dar a spus că nu discută despre clienții săi. „Confirm că am fost în România în vacanță. Este o țară minunată, cu oameni minunați. M-am întâlnit și am vorbit cu oameni, dar nu discutăm despre clienți”, a spus Tal Hanan în discuția cu reporterii Digi24.ro, întrebat dacă s-a întâlnit cu Mircea Geoană sau dacă lucrează cu candidatul independent în contextul alegerilor prezidențiale.
Într-o intervenție la același post de televiziune, Toni Greblă, președinte al AEP a spus că nu a fost sesizat, deocamdată, oficial. „Nu am primit nicio solicitare oficială cu privire la activitatea unei ferme de boţi sau ceva similar, am văzut ceea ce se discută în spaţiul public în ultimele ore. AEP are atribuţii în ceea ce priveşte desfăşurarea campaniei electorale, în cazul de faţă, eventual în privinţa cheltuielilor efectuate de competitorii politici pentru a-şi promova în variate forme programul politic”, a spus Toni Greblă, citat de News.ro.
„Aşteptăm mai multe informaţii cu privire la ceea ce şi unde se pot întâmpla astfel de lucruri şi vom verifica, în ceea ce priveşte AEP, în special cheltuielile făcute de competorii politici. Pentru a verifica activitatea pe care competitorii politici o desfăşoară în campaniile electorale, există o competiţie partajată, mă refer în primul rând la birourile electorale, pe diverse trepte de ierarhizare a acestora, de asemenea, activităţi similare poate să desfăşoare Ministerul de Interne, Autoritatea pentru Digitalizarea României, servicii specializate ale SRI, dacă există suspiciuni că acestea afectează siguranţa naţională”, a explicat el.
În schimb, la Ministerul Tehnologiei au ajuns mai multe sesizări, după cum a declarat ministrul de resort, Bogdan Ivan. „Colegii mei m-au informat că este vorba despre solicitări referitoare la candidatul Mircea Geoană”, a adăugat el. Aceste sesizări au fost transmise către Meta (Facebook) și TikTok, care vor trebui să stabilească dacă din punct de vedere tehnic există astfel de conturi false care să promoveze un anumit candidat sau altul”
Un fervent critic al lui Geoană, rectorul SNSPA Remus Pricopie, nu a pierdut ocazia ca imediat după emsiunea al cărei invitat a fost Mircea Geoană, să lanseze noi critici la adresa acestuia, amintind aluziv și că fiica acestuia, Ana, l-a lăudat pe tatăl său copiind discursul nepoatei lui Donald Trump, Kay.
„Să folosești NATO sau ASPEN în campania electorală este neetic. Să plagiezi un discurs electoral sau să minți în direct este o prostie. Să plătești, prin intermediari, cu peste un milion de dolari o fermă de boți este o ilegalitate”, a scris miercuri pe pagina sa de Facebook rectorul SNSPA, Remus Pricopie.
Tal Hanan acuzat de manipularea a 30 de campanii electorale din lume. Împreună cu echipa sa cunoscută drept „Team Jorge”, s-a implicat în manipularea a peste 30 de campanii electorale la nivel global, folosind tactici de hacking, sabotaj și dezinformare pe rețelele sociale.
„Team Jorge” își desfășoară activitatea printr-o companie israeliană specializată, care utilizează software-ul AIMS (Advanced Impact Media Solutions), o platformă ce poate crea și gestiona până la 30.000 de conturi false pe platforme de social media precum Twitter, Facebook, YouTube și multe altele.
Aceste conturi sunt capabile să promoveze dezinformarea și să influențeze percepția publică într-o manieră subtilă, dar eficientă.
Practicile folosite de „Team Jorge” au fost dezvăluite de o investigație de amploare condusă de organizația non-profit franceză Forbidden Stories.
Peste 100 de jurnaliști de la 30 de instituții media prestigioase au fost implicate în această anchetă jurnalistică ce l-a vizat pe Hanan.
Aceștia au reușit să pătrundă în operațiunile secrete ale echipei lui Hanan prin întâlniri filmate sub acoperire.
Astfel, au fost deconspirate metodele de intervenție folosite în campaniile electorale din întreaga lume.
În întâlnirile cu jurnaliștii sub acoperire, Hanan s-a lăudat că poate crea automat conturi online false, infiltrând informații manipulative în mediul online prin intermediul unor așa-numiți „boți” capabili să amplifice mesajele false pe platformele sociale.
Investigațiile arată că Hanan oferă aceste servicii pentru sume considerabile, cuprinse între 6 și 15 milioane de euro pentru manipularea alegerilor la nivel național.
Documentele dezvăluie că „Team Jorge” colaborează cu diverse companii, inclusiv Cambridge Analytica, și oferă posibilitatea de plată inclusiv în criptomonede precum bitcoin.
The Guardian sugerează că Hanan a solicitat 160.000 de dolari de la Cambridge Analytica pentru a se implica într-o campanie de opt săptămâni în America Latină.
Software-ul său AIMS este extrem de sofisticat, oferind avataruri digitale care pot rezista unor controale detaliate, având conturi pe platforme multiple, inclusiv Airbnb și Amazon, pentru a părea cât mai reale.
Echipa lui Hanan poate pătrunde în conturile private de Gmail și Telegram pentru a obține informații sensibile, pe care le folosește ulterior pentru manipularea alegerilor.