Șase parlamentari POT și-au dat demisia din partid. „Au jucat teatru atât timp cât le-a fost convenabil”

Șase parlamentari POT și-au dat demisia din partid. „Au jucat teatru atât timp cât le-a fost convenabil”
📅 2025-05-21

Deputații Dumitrița Albu, Lucian Andrușcă, Andrei Csillag, Călin Groza, Gheorghe Pîclișan și Aurora Simu au demisionat, miercuri, din grupul parlamentar al Partidului Oamenilor Tineri și din această formațiune.

Anunțul a fost făcut de Aurora Simu în plenul Camerei Deputaților.

„Stimați colegi, dragi români, cu părere de rău, dar cu încredere că ne vom duce misiunea până la capăt, noi, Albu Dumitrița, Andrușcă Lucian, Csillag Andrei, Groza Călin, Pîclișan Gheorghe și subsemnata, Simu Aurora Tasica, ne-am depus astăzi demisiile din Partidul Oamenilor Tineri și implicit din grupul parlamentar POT. (…) Ne-am alăturat acestei mișcări suveraniste, convinși de o idee în care am crezut cu toată sinceritatea, aceea că putem construi împreună un partid democratic, transparent, responsabil și cu adevărat dedicat cetățenilor. Din păcate, această idee s-a pierdut pe drum, iar valorile care au stat la baza proiectului nu au fost respectate. Direcția impusă de actuala conducere s-a îndepărtat profund de promisiunile inițiale. Am încercat cu bună credință să salvăm acest proiect, dar din păcate, toate aceste eforturi au fost ignorate”, a spus Aurora Simu.

Ea a adăugat că acest gest este un semnal pentru toată mișcarea suveranistă și un semnal către țară că mișcarea conservatoare din România și oamenii politici care s-au angajat să reprezinte România cu demnitate în Europa, „și nu pentru a deraia parcursul european al României”, înțeleg că românii doresc într-o Europă altfel, „cu fruntea sus, cu politicieni care au ca unică agendă interesul acestei țări”.

„Prin urmare, noi, politicienii noi, ne desprindem de partidele politice sechestrate de lideri absoluți, aflați, din păcate, în competiții de cult al personalității și începem un alt proiect democratic. Sfada, isteria, pozițiile și declarațiile extremiste sunt exact ceea ce dezgustă și dezamăgește electoratul de dreapta conservator-suveranist. Un electorat format în principal din oameni decenți, credincioși și muncitori care nu își mai doresc ca țara să fie secătuită de un stat supradimensionat și corupt. Mișcarea politică pe care gestul nostru o inițiază vine ca un răspuns și va reprezenta alternativa, noua casă democratică pentru o politică conservatoare, suveranistă, decentă”, a menționat Aurora Simu. 

În replică, președintele POT Ana Maria Gavrilă își exprimă dezamăgirea că la nici 24 de ore de la anunțarea rezultatului alegerilor, cei șase parlamentari au decis să plece din partid. Gavrilă declară că parlamentarii în cauză au jucat teatru atâta timp cât le-a fost convenabil.

„Cei care au fugit nu ne-au trădat pe noi. I-au trădat pe românii care au avut încredere în ei.

Cu profundă dezamăgire, dar fără nicio urmă de surprindere, anunțăm că unii parlamentari aleși pe lista Partidului Oamenilor Tineri au ales să plece. Nu oricum, ci alergând, la nici 24 de ore de la anunțarea rezultatului alegerilor.

Acești oameni nu au fost niciodată ai noștri. N-au fost nici ai suveranismului, nici ai idealurilor pentru care milioane de români au stat la coadă să voteze. Au fost ai intereselor personale, ai calculelor cinice, ai funcțiilor și ai confortului. Au jucat teatru cât timp le-a fost convenabil, iar acum, când lupta devine grea își dau jos masca și își arată adevărata față: cea a oportunismului și a lașității.

Nu ne-au trădat pe noi, cei din conducere. I-au trădat pe românii care le-au dat votul cu speranța că în sfârșit cineva îi va reprezenta cu demnitate. I-au trădat pe bătrânii care încă mai cred în România. Pe tinerii care s-au întors acasă ca să construiască aici. Pe mamele care ne-au spus, cu lacrimi în ochi că POT este ultima speranță pentru viitorul copiilor lor.

Partidul Oamenilor Tineri nu este o umbrelă pentru carieriști. Este o casă pentru cei care iubesc România necondiționat. Cei care au fugit n-au pierdut doar sprijinul nostru, au pierdut respectul poporului român.

Le urăm drum bun, iar celor care rămân, să nu uite niciodată că politica e despre onoare, nu despre scaune. Noi, POT vom merge mai departe cu fruntea sus, mai puțini, dar mai puternici. Fiindcă nu cantitatea ne definește, ci credința în țară și în Dumnezeu.

România nu se abandonează la greu. România se apără”, a scris pe Facebook Ana Maria Gavrilă.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri qmagazine

STS respinge acuzațiile ce i se aduc și își exprimă disponibilitatea de a prezenta oricărui expert tehnic arhitectura și modul de implementare al sistemului

Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) respinge acuzațiile care i-au fost aduse în legătură cu posibilele nereguli ale sistemelor IT&C utilizate la alegeri. Într-un comunicat de presă, STS arată că sistemele informatice au avut disponibilitate totală pe întreaga desfășurare a procesului ...

Nicușor Dan anunță că prioritatea este reducerea deficitului bugetar

Noul președinte al României, Nicușor Dan a transmis că „prioritatea principală în această perioadă este corectarea deficitului bugetar, iar dialogul cu partidele politice se va axa exclusiv pe identificarea soluțiilor în acest sens.” „Elaborarea unui plan concret de măsuri pentru reducerea cheltu...

The Group a împlinit 20 de ani. Publicitatea este inspirație

Agenția The Group, partener în România al Omnicom Group USA, aniversează 20 de ani de excelență profesională. Cu acest prilej, compania mulțumește pentru încredere tuturor Clienților și partenerilor care i-au însoțit pașii în ultimele decenii. „Au trecut douăzeci de ani de la înființarea agenției...

Șase parlamentari POT și-au dat demisia din partid. „Au jucat teatru atât timp cât le-a fost convenabil”

Deputații Dumitrița Albu, Lucian Andrușcă, Andrei Csillag, Călin Groza, Gheorghe Pîclișan și Aurora Simu au demisionat, miercuri, din grupul parlamentar al Partidului Oamenilor Tineri și din această formațiune. Anunțul a fost făcut de Aurora Simu în plenul Camerei Deputaților. „Stimați colegi, dr...

Darryl Nirenberg, noul ambasador al SUA în România

Președintele Donald Trump a anunțat numele viitorului ambasador al SUA în România. „Am plăcerea de a anunța că Darryl Nirenberg va fi următorul ambasador al Statelor Unite în România. Darryl are 40 de ani de experiență în politica externă, inclusiv în calitate de consilier al Comisiei pentru rela...

„Alianța MAGA-Kremlin-TikTok” în alegerile prezidențiale din România. Cum de-a pierdut George Simion alegerile?

Frica de necunoscut, teama de iraţional şi furia generată de dezbinări artificiale sunt cauzele participării record la alegeri şi ale diferenţei foarte mari între cei doi candidaţi în turul doi al alegerilor prezidenţiale. Din data de 18 mai, cetăţenii români au putut răsufla uşuraţi: nu se vor m...

Crin Antonescu: Rețeaua securistico-propagandistică din spatele lui Nicușor Dan a câștigat din nou

Într-o recentă postare, fostul candidat al coaliției guvernamentale, Crin Antonescu, lansează un atac la președintele, căruia îi recunoaște legitimitatea, și își exprimă opinia că rețeaua „securistico-propagandistică” aflate în spatele lui Nicușor Dan „urmează să exercite o putere mai mare, mai p...

Ambasada SUA a transmis un mesaj pentru Nicușor Dan

Ambasada Statelor Unite ale Americii în România a transmis, prin intermediul Facebook, că așteaptă „cu interes” să colaboreze cu noul președinte al României. UPDATE La câteva ore, Nicușor Dan a răspuns mesajului transmis de Ambasada SUA. „Apreciez mesajul trimis de @AmbasadaSUA.Vreau să îi asigur...

AUR refuză să participe la „simulacrul de consultări”

Dan Tănasă, purtătorul de cuvânt al AUR, a anunțat, într-o conferință de presă susținută la Parlament, că partidul nu va participa la „simulacrul de consultări” pentru formarea unui nou guvern și nu va legitima o procedură care ignoră realitatea votului. „Refuzăm să girăm o farsă politică. Români...

Sorin Grindeanu, interimar la PSD

Sorin Grindeanu a fost ales, marți, în funcția de președinte interimar al PSD, după ce Marcel Ciolacu a demisionat. Reuniți în ședința Consiliului Politic Național, la Vila Lac, social-democrații și-au ales președintele interimar după ce Marcel Ciolacu și-a dat demisia din funcția de președinte a...

Good News

Only good and positive news.