Nu există bătălie militară, nici explorare geografică, nici descoperire științifică, nici creație literară, nici realizare artistică, nici eroism moral care să se compare cu Răstignirea lui Iisus Hristos, spunea scriitorul creștin Eugene H. Peterson.
Răstignirea lui Iisus nu a fost un incident minor în istoria politică a imperiului Roman, ci un eveniment care a marcat profund istoria umanității. De aceea Crucea este centrul întregii creștinătăți și este tema centrală a creștinismului.
Privind la Cruce ne confruntăm cu paradoxurile credinței noastre. Dătătorul de viață se confruntă cu moartea. Perfecțiunea devine păcat. Sfințenia exclusivă oferă iubire incluzivă. Judecătorul lumii poartă asupra lui întreaga judecată a lumii. Slava devine rușine. Puterea devine slăbiciune.
Teologia crucii este un mod de a gândi despre Dumnezeu – cine este Dumnezeu, cum este Dumnezeu, ce vrea Dumnezeu de la noi și pentru noi – și despre ce ni se întâmplă zi de zi în timp ce înaintăm prin viață. Paștele este prilejul potrivit pentru a gândi în această paradigmă.
Răstignirea, Juan de Flandes
Și sfârșit și început
Ultimele zile din viața Mântuitorului – Săptămâna Mare – este plină de zbucium, incertitudini, durere, suferință, lacrimi. Toate relațiile sale pe verticală și orizontală sunt zdruncinate din temelii în câteva ore.
Pentru Fiul-om este greu de înțeles de ce Tatăl îl abandonează, chiar mai mult de-atât, îl trimite la moarte pe cruce: „Tată, dacă este cu putință, depărtează de la Mine paharul acesta!” Cum să înțeleagă un copil că tata nu-l protejează când este în pericol, că nu vine atunci când îl cheamă, că tace atunci când îl strigă? Tăcerea e la fel de apăsătoare ca abandonul.
Ucenicii lui Iisus, prietenii săi, cercul intim de apropiați nu veghează în momentele în care are nevoie de sprijinul lor. Iuda îl vinde. Petru se leapădă de el. Toți ceilalți îl abandonează.
Ce putere distructivă are frica! Ce dureros e abandonul celor apropiați în fața încrecărilor grele!
Cărturarii, fariseii și marii preoți se tem de puterea lui Iisus. Gloata care îl aclamase cu câteva zile în urmă, în timpul intrării în Ierusalim, acum îl acuză. Aceleași mâini salută și acuză! Buzele care-l glorificau, acum îl hulesc. Acealeași buze pot cânta laude și hule, pot binecuvânta și blestema, pot aprecia și disprețui. Pilat se teme de furia gloatei manipulate de liderii religioși. De frică, el compromite justiția. Dreptatea îl abandonează pe Iisus. Dezamăgirea abandonului, trădării și a nedreptății Îl dor cumplit. Iisus-omul pierde controlul asupra vieții. Când toți L-au abandonat, L-au dezamăgit și rănit, în lupta cu suferința și moartea, Iisus alege să Se abandoneze pe Sine. Sinele îi va spune lui Dumnezeu: „Totuși, nu cum voiesc Eu, ci cum voiești Tu!”
Răstignirea, Lucas Cranah
„Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu. Ei sunt îndreptăţiţi fără plată, prin harul Lui, prin răscumpărarea care este în Cristos Isus, pe Care Dumnezeu L-a rânduit să fie, prin credinţa în sângele Lui, o jertfă de ispăşire, ca dovadă a dreptăţii Sale, căci trecuse cu vederea păcatele săvârşite în trecut, în vremea îngăduinţei lui Dumnezeu, pentru ca, în vremea de acum, să-Şi dovedească dreptatea, în aşa fel încât El să fie drept şi să-l îndreptăţească totodată pe cel ce are credinţă în Iisus.” Epistola către Romani, 3: 23-26
Crucea lui Iisus este crucea noastră
Pe drumul vieții vom fi uneori abandonați, trădați, loviți, răniți, dezamăgiți de cei din casă sau cei apropiați mai degrabă decât de cei străini sau necunoscuți. Alteori ne vom confrunta cu diferite pierderi – persoane dragi, sănătate, căsnicie, loc de muncă, relații, statut, bunuri. Dintr-o dată are loc o schimbare în viața noastră, în corpul nostru, în relațiile noastre, în munca noastră. Pierdem controlul. Ajungem în deșert sau pustie. Acolo unde conștientizăm pericolul, moartea, singurătatea. Dar fără deșertul spiritual nu am reuși să ne dezvoltăm vederea și auzul spiritual, nu am reuși să experimentăm prezența și dependența de Dumnezeu. Pe calea Crucii, zi de zi descoperim în relațiile și viața noastră ce înseamnă să pierzi controlul, să pierzi iluzia că poți obține de la viață orice, oricând, oricum.
Însă la Cruce vedem că toate ororile au contat. Și toți dușmanii au contat. Cum toată furia și ura și nedreptatea au contat profund pentru Dumnezeu. Cum altfel să înțelegem rugăciunea Mântuitorului plină de compasiune și iubire: „Tată, iartă-i că nu știu ce fac?” Înțelegem că toate păcatele lumii și întreaga lume au contat pentru Dumnezeu care l-a dat pe singurul Său fiu să moară pentru noi.
Coborârea de pe cruce, Rogier van der Weyden
La Cruce înțelegem că răul există pentru a vedea cât de bun e Dumnezeu. Înțelegem că răul este permis în viața noastră pentru a descoperi bunătatea lui Dumnezeu.
La Cruce vedem cum păcatele lumii l-au răstignit pe Isus. Acolo înțelegem că, în fața păcatului avem de ales să fim Petru, care a crezut în puterea iertării divine, sau Iuda, care n-a crezut. Fără pacatele de la Cruce nu am putea beneficia de harul, mila, dreptatea, neprihănirea și dragostea Lui.
Fără păcate și răni nu am putea înțelege puterea iertării.
Fără ură nu am putea înțelege dragostea. Fără nedreptate nu am putea înțelege dreptatea. Fără dispreț nu am putea înțelege slava. Fără păcat nu am putea înțelege harul.
Crucea lui Iisus e crucea noastră. Ea dă sens suferinței și durerii care ne copleșesc și astfel ne modelează gândirea și trăirea.
La Cruce toate incertitudinile, întrebările, îndoielie, resentimentele, ura, judecata, dorințele, temerile se transformă în rugăciune. Aici este locul unde Iisus înalță întrebarea sfâșietoare a întregii umanități: „De ce m-ai părăsit?”
Acolo, la Cruce, El s-a făcut mijlocitor între cer și pământ, și a împăcat lumea căzută cu Dumnezeu. În Eden pomul cunoștinței binelui și răului a despărțit lumea de Dumnezeu. Pe Golgotă, Crucea a restaurat lumea căzută. În Eden, pomul morții, pe Golgotă, pomul vieții. Întâiul Adam exilat din Eden pentru păcatele lui, Ultimul Adam exilat pe Golgotă pentru păcatele noastre. Acolo „S-a sfârșit!” Nu mai este nimic de făcut. El, Fiul, a făcut totul, a săvârșit lucrarea Tatalui și a Duhului. Din dragoste pentru noi, păcătoșii, pentru întreaga lume.
În fața Crucii ochii privesc adâncimea, lățimea și înălțimea dragostei nemărginite a lui Dumnezeu.
Acolo, pe Cruce, lumina a biruit întunericul ca să ne lumineze calea, a biruit moartea ca să ne dea viață veșnică. Căci El este Calea, Adevărul și Viața. El este lumina lumii.
„Crucea este tiparul care, singurul, ne îngăduie să înțelegem taina lumii și a vieții. E singura cheie de care dispunem” scrie părintele Nicolae Steinhardt în Jurnalul Fericirii.
A trăi cu perspectiva Crucii înseamnă să înțelegi că pe această cale, la răscruce, ai de ales între calea ta, care duce spre înfrângere și întuneric și calea Lui, care duce spre victorie și lumină. Ai de ales între iubire și lipsa iubirii, între iubirea de sine și iubirea de Dumnezeu și aproape, între voia ta și voia Lui. „Căci a Ta este Împărăția și puterea și slava, în veci. Amin!”
Apostolul Pavel, Rembrandt
Căutând fiecare să ne purtăm crucea zi de zi cu demnitate, ne putem îndrepta privirea spre Apostolul Pavel care face următoarea confesiune Epistola către Efeseni: „Dacă cineva crede că are motive să se încreadă în lucrurile pământeşti, eu şi mai mult: circumcis în a opta zi, din neamul lui Israel, din seminţia lui Beniamin, evreu din evrei, în ce priveşte Legea – fariseu, în ce priveşte râvna – persecutor al Bisericii, în ce priveşte dreptatea care se bazează pe Lege – fără vină. Însă toate lucrurile care pentru mine erau un câştig le consider ca o pierdere, de dragul lui Cristos. Mai mult decât atât, le consider pe toate o pierdere faţă de valoarea deosebită a cunoaşterii lui Cristos Isus, Domnul meu, datorită Căruia am suferit pierderea tuturor lucrurilor şi datorită Căruia le consider gunoaie, pentru a-L câştiga pe Cristos şi pentru a fi găsit în El, nu având o dreptate a mea, care vine din Lege, ci una care vine prin credinţa în Cristos: dreptatea care vine de la Dumnezeu prin credinţă. Vreau să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui şi părtăşia suferinţelor Lui şi să devin ca El în moartea Lui, pentru ca astfel să ajung, cumva, la învierea din morţi.”
*Lavinia Tec este jurist și autor al cărții Procesul lui Iisus.