Soprana Felicia Filip a lăsat scenele internaționale lirice pe care a triumfat, pentru a face din Opera Comică pentru Copii o scenă cu cifre record în peisajul cultural bucureștean.
Felicia Filip s-a născut la 20 martie 1959, la Slatina. Și-a început studiile muzicale ca violonistă, dar ulterior a studiat canto la Conservatorul din Bucureşti, pe care l-a absolvit în 1985. După absolvire, s-a angajat ca solistă la Opera Naţională Română. Cariera internaţională și-a început-o în 1991. După modelul Monserrat Caballe-Freddie Mercury, Felicia Filip a realizat o premieră în muzica românească, fiind prima soprană care s-a asociat cu o trupă rock, Iris.
Este singura soprană din lume care a câștigat toate premiile Mozart.
Este căsătorită de 32 de ani cu regizorul Cristian Mihăilescu.
Presa franceză a ridicat-o la rangul de regină a Traviatei. Se afla la Toulouse pentru montarea operei lui Verdi, care avea două distribuții. Cu puțin timp înainte de începerea spectacolului, Felicia Filip a fost anunțată să ajungă la teatru foarte rapid pentru că trebuia s-o înlocuiască pe colega ei, care se îmbolnăvise. A doua zi, presa franceză titra „Noua regină a Traviatei este româncă”.
Despre rolul Violeta, Felicia Filip a spus mereu că este parte integrantă din ființa ei.
Destinul Feliciei Filip a fost „ghicit” în palmă de când avea trei luni. Doctorul care o asistase pe mama ei la naștere, într-una din vizitele sale, a luat mânuța fetiței extrem de bucălate și a zis: „Fata asta o să ajungă mare, va călători mult și va aduce bucurie oamenilor”. Din 2014 conduce Opera Comică pentru Copii din București.
MARILE LIPSURI ALE ARTIȘTILOR
Ați cântat pe scenele de pe patru continente, ați avut o carieră impresionantă. Acum, prin forța lucrurilor, sunteți mai degrabă un observator al vieții artistice, un organizator al ei. Cum e acum, în comparație cu ceea ce a fost?
Grea întrebare. Dacă vreți să vorbim despre asta, am să vă răspund făcând un mic ocol. Uitați-vă la cum arată sportivii de astăzi și amintiți-vă cum arătau cei de acum 30-40 de ani! Este cu totul altceva. Se întâmplă același fenomen și în domeniul artistic.
Îi aud pe mulți spunând că „parcă nu mai sunt actori frumoși.” Dar ce înseamnă frumusețea, de fapt? Părerea mea este că echilibrul psihic și siguranța artistică sunt, în prezent, rătăcite. Merg destul de des la teatru și mereu aveam impresia că lipsește ceva. Într-un final am identificat ce anume nu mai găsesc la actori: prestanța, distincția.
Nouă generație de artiști, ca să nu mă refer doar la actori, nu are forța necesară pentru a transmite și pentru a pune în mișcare energiile creatoare. Poate că explicația constă în stilul cotidian de viață, în alimentație chiar. Poate nu au luat vitamine, poate nu au o disciplină, o rutină specifică oamenilor scenei. Nu degeaba am pomenit de sportivi la început. Ei au un anume fel de alimentație, sunt controlați tot timpul. Au tot felul de suplimente care le dau energie. Așa este și cu oamenii scenei. Și ei, la rândul lor, iau ceva energizante în plus. Că e vorba de cafea, ceai negru, sau pur și simplu de vitamine, nu mai contează. Ideea mea este că artiștii ar trebui să ducă o viață sportivă, pentru a rezista tuturor presiunilor și eforturilor. Trebuie, din punctul meu de vedere, să își consolideze rezistența la arderile la care, ca artist, ești supus. Or, această rezistență vine din moștenirea pe care o ai, atât genetic, cât și educațional. Iar dacă nu ai rezistență, se ajunge ca la un moment dat să mai peticești pe ici, pe colo, dar când vei ajunge să faci bilanțul…
Apropo de forță, ați rezistat în fața asediului de la primărie, când primarul Nicușor Dan a vrut să „vă reorganizeze”! (n.r. După celebrele evaluări din 2022, multe teatre au rămas cu conducere interimară)
Să știți că pentru asta trebuie să mulțumesc colectivului Operei Comice, dar și publicului, spectatorilor noștri fideli. În momentul în care a fost acea poveste, publicul a fost cel care a luat atitudine. Eu nu pot spune că am făcut ceva în mod deosebit. Sigur, am făcut demersurile normale, directe și legale. După celebrele evaluări, i-am cerut primarului general Nicușor Dan să-mi acorde cinci minute din viața lui, nu mai mult. Am stabilit data și ora, iar cele cinci minute au fost în realitate 70. M-am dus la el cu argumentul cifrelor, al încasărilor pe care Opera Comică le-a avut. Am discutat pe îndelete, gospodărește. După reacția pe care a avut-o la tot ceea ce i-am comunicat, mi-a fost foarte clar că nu a știut nimic despre tot ceea ce se întâmplase și, sper, că a înțeles adevărul.
OAMENII DE CARE AM NEVOIE
Ce veți face după terminarea interimatului? Vă prezentați la concurs?
Mai vedem, nu știu.
Nu v-ați gândit încă?
Am foarte multe de făcut în cariera mea artistică, pe parte de management, dar și ca profesor universitar. Deocamdată mă gândesc doar la aceste aspecte. Despre concurs o să mai vorbim atunci când se va anunța organizarea lui.
Vă spun că suntem în cea de-a noua stagiune în care publicăm de la bun început programul Operei Comice pentru Copii. În toți acești ani n-am schimbat – nici măcar în timpul pandemiei – o dată sau un titlu. Tot programul gândit de la bun început a fost respectat cu strictețe. Dacă cineva vrea să-și ia bilet in noiembrie pentru un spectacol din iunie, poate să fie sigur că va vedea exact acel spectacol pe care și-l dorește. Să știți că publicul s-a obișnuit așa.
Ați introdus disciplina programului.
Mi-am desfășurat activitatea pe patru continente. Am cântat pe scene importante ale lumii. Eu îmi știam programul pe stagiune, sau chiar pe mai multe stagiuni. Am trăit cu asta, am învățat de la case mai mari cum se organizează un teatru de anvergură. În plus, am în dreapta mea un regizor, soțul meu, Cristian Mihăilescu, director de opere, solist, și în același timp, un om de vastă cultură. Dar, mai înainte de toate, am o echipă de excepție pe care am construit-o în acești ani, atât staff-ul de lângă mine, cât și în rândul artiștilor și tehnicienilor.
Tinerii care alcătuiesc aceste colective sunt profesioniști calificați în domeniul lor, sunt inteligenți și, în plus, cu o deschidere extraordinară către performanță. Aceștia sunt oamenii de care am nevoie! Cu ei analizez totul: ce putem face în plus, care sunt așteptările, care sunt temele pe care trebuie să le abordăm, cât clasic, cât romantic, modern și contemporan etc.
Gândiți-vă că acesta este un teatru în care avem de toate: spectacole de operă, operetă, musical, balet, concerte, festivaluri, târguri. Toate sunt gândite pentru a face educație prin cultură.
În spatele spectacolelor există o întreagă arhitectură a decorurilor, luminilor, a tehnicii de scenă. Și pentru ca a venit vorba de tehnica de scenă, pot spune că scenele noastre (trei la număr), beneficiază de o sceno-tehnică de ultimă generație.
EDUCAȚIA ÎNCEPE DIN INTRAUTERIN
Copiii sunt cei mai necruțători critici, astfel că trebuie o dedicare specială.
Așa este. Copilul este adevărul de lângă noi. La început am încercat să acoperim zona de vârstă cuprinsă între 3 și 103 ani ani. Copiii nu vin singuri aici, vin cu părinții, bunicii, frații, surorile, profesorii și așa mai departe. Ne aflăm la a treia stagiune în care încercăm să acoperim toată zona, asta însemnând 0-3 ani, ba chiar și înainte de zero, cu minus în față. Mă refer la mamele însărcinate care-și doresc să-și obișnuiască fătul cu muzica, cu bucuria, cu frumusețea. Cu alte cuvinte, puiuțul care urmează să se nască, va veni cu mai multe informații, mai pregătit decât un copil care se năștea cu decenii în urmă. Ne-am gândit că viața cuprinde și această parte intrauterină, mai greu observabilă de noi, cei care ne aflăm în vârtejul cotidian și nu apucăm să luăm în calcul prioritățile pentru cel care urmează să sosească pe lume.
Ce vârstă a avut cel mai tânăr spectator al Operei Comice?
Cât credeți că avea?
Nu știu.
Încercați o estimare!
Șase luni?
Nu. Două săptămâni. Copilașul a stat la mami în brațe și a ascultat, mami a văzut spectacolul liniștită. Copilașul a ascultat muzica, forfota din jurul său, aplauzele, a fost în felul lui atent la tot. Nu a fost deranjat de nimic și nici el nu a deranjat. La final, mămica a venit la mine și mi-a spus că a fost extraordinar, că a simțit că i-a fost bine copilului. M-a întrebat dacă facem o poză. Am acceptat și imediat după aceea mi-a pus în brațe copilul. Am fost extrem de emoționată pentru că mă gândeam ce curaj și câtă încredere trebuie să aibă ca să-mi încredințeze odorul ei.
Credeți că educația prin cultură este șansa tinerei generații?
Cu siguranță. Lumea spectacolului este o poveste. Ca în orice poveste, dincolo de Feți Frumoși și Ilene Cosânzene, există și balaurii. Fără aceștia din urmă, viața ar fi monotonă, lipsită de culoare. Ei, bine, copiii află din povești ce este viața. Sigur, într-un limbaj aparte și mai aproape de sufletul lor. Copilul trebuie să știe – chiar dacă nu realizează pe moment – că se va confrunta în viață și cu partea ne-frumoasă a lucrurilor, că va întâlni și balauri, și vrăjitoare rele. Odată ce i se va deschide ușa societății, fapt care se întâmplă din momentul în care merg la grădiniță, va fi deja pregătit pentru asta și va deveni eroul propriei povești. Dar va pleca la drum cu frumosul inoculat.
Deși nu aveți copii, vorbiți cu pasiune și căldură despre ei, vă dedicați cu toată ființa „puiuților”.
Nu avem, este foarte adevărat. Dar acest gol a fost umplut de nepoții noștri, de care am avut grijă ca și cum ar fi fost ai noștri. În preajma copiilor și a tinerilor mă simt strălucitoare, mă simt împlinită pentru că într-un fel sau altul am contribuit cumva la educația lor. Este un semn că Dumnezeu ne iubește, iar această dragoste suntem datori s-o împărtășim cu cei din jurul nostru.
Opera Comică pentru Copii e o stare de spirit, este locul în care îți descoperi adevărata menire, adevărata valoare, găsești răspuns la de ce-uri și, în același timp, te cunoști în profunzime, dincolo de ce ai crede că ești și faci.
Într-un anume fel, această instituție pe care o conduc, cu pasiune, așa cum ați spus, este POVESTEA în care ne găsim și MODELUL, care nu este niciodată același, întotdeauna este un altul, altfel expus, altfel văzut. De la acest model întotdeauna copilul învață ceva. La un moment dat, va avea puterea să se iubească pe sine și pe cei din jurul lui, iar în existența lui un punct stabil, de sprijin, o să fie Opera Comică, locul plin de culoare și veselie, de spiriduși inteligenți, care își asumă cu voioșie joaca responsabilă. Am spus-o mereu, copiii educă ADULȚII.
Nu întotdeauna interacțiunea cu copiii este lină, fără asperități. Ce faceți în cazul copiilor cu mai multă personalitate?
Mi-am adus aminte acum de un moment care s-a petrecut în septembrie, când am cântat imnul în deschiderea meciului Naționalei României cu Israel, desfășurat pe Arena Națională. A fost un moment special, o vibrație cu totul deosebită. Să auzi cum un stadion întreg cântă cu tine imnul nu îl poți reduce doar la stadiul de „simplu moment”. Este mai mult decât atât. Ei, după ce am terminat, o fetiță de 7-8 ani se uita ușor încruntată la mine. Am întrebat-o dacă i-a plăcut. Mi-a răspuns „Da! Dar de ce nu m-ai lăsat pe mine să cânt?”. Era foarte serioasă, greșisem în opinia ei, firește. În acel moment m-am întors în timp, pe vremea când aveam aceeași vârstă cu fetița care mă luase la rost. Aceeași atitudine o aveam și eu înainte de a cânta, de a ajunge pe scenă să arăt tuturor ce știu eu. Cred că această fetiță va ajunge un nume mare pe scenele internaționale pentru că este foarte convinsă că are de spus ceva. Copiii au siguranța, au pregătirea și puterea de a ieși să spună ce au de spus. Și au întotdeauna de transmis lucruri pe care încă nu le-ai pătruns, nu îți imaginezi că se pot întâmpla, pot exista. Sigur, ei sunt speranța, perspectiva și viitorul nostru. O să vi se pară un clișeu ceea ce spun, însă copiii sunt miracolul lumii.
Poate, prin atelierele pe care le organizați la Opera Comică, veți descoperi un mic Pavarotti sau o Montserat Caballe, un Nijinsky. Și asta mi se pare o inițiativă deosebită, faptul că nu sunteți doar o scenă de spectacole, ci și un laborator în care copiii pot învăța arte și li se cultivă talentele.
La atelierele noastre îi învățăm pe copii să fie regizori, să cânte, să fie scenografi, balerini etc. Avem spectacole cu copiii pe care îi educăm la ateliere. Îi puteți vedea în „Sunetul muzicii”, în „Madagascar”, în „School of rock” și „Annie Jr”.
Avem deja o școală de musical unde pregătim generații de copii pentru următoarele titluri de spectacole pe care le vom pune în scenă. Firesc, ei cresc repede și trebuie înlocuiți cu alții. Trebuie să avem „rezervele” pregătite.
Inițial, copiii vin ca spectatori și se visează acolo, pe scenă. La noi, după ce s-a încheiat un spectacol, copiii, care doresc, se strâng într-un loc anume și apoi, în grup, merg să exploreze teatrul, pe urmele artiștilor pe care i-au văzut pe scenă.
În așa numitul „Tur din spatele cortinei” ajung la cabine, la sălile de repetiții, sălile de balet, la cabinele de costume și de machiaj. Turul se încheie pe scenă unde pot să-și îmbrățișeze personajul favorit, să pună întrebări, să analizeze. E minunat să-i vezi cum se bucură de această experiență. Sigur, se aud și plânsete pentru că mama și tata se grăbesc să meargă acasă, iar el, fiind minor și în minoritate, trebuie să-i asculte, deși își dorește să mai rămână în teatru. În aceste cazuri, nefericirea este maximă.
SĂ ȘTII CÂND SĂ TE RETRAGI
Trebuie să recunosc că în momentul în care ați preluat conducerea Operei Comice, am fost surprinsă că ați renunțat la o carieră fulminantă pentru un post administrativ.
Nu a fost o renunțare. Am bucuria de a mă menține în formă, sunt un om sănătos, puternic fizic și psihic. Îmi antrenez vocea 365 de zile pe an (în afara anilor bisecți, cum glumește soțul meu). Desigur, funcția de manager este foarte solicitantă, dar am bucuria să cânt și să primesc iubirea necondiționată a publicului. În ultimele stagiuni am cântat la New York, Bruxelles, Stockholm, dar și pe multe scene din țară, de la Sala Palatului, Brașov, Botoșani, Câmpulung Moldovenesc, la marile stadioane: Arena Națională, Rapid, Arcul de Triumf, în fața a zeci și zeci de mii de oameni. Ce bucurie!
Știți ce este o poveste de dragoste în operă? Este întâlnirea dintre o soprană și un tenor, deranjată de un bariton.
E drept, însă acum regina Traviatei își împarte timpul între scenă și management!
Este firesc să fie așa. De-a lungul carierei mele, competiția a fost cu mine, nu cu colegii mei de breaslă. Am studiat 12 ani vioara, deci știu ce înseamnă studiul, știu ce înseamnă să faci bătături la degete până sunetele ies așa cum trebuie. Dar de fiecare dată când interpretezi ceva, nivelul de performanță nu este același. Dacă ești sincer și exigent cu tine, fără să forțezi lucrurile – pentru că orice sforțare își va spune cuvântul mai târziu în mod dramatic –, ești pe drumul complicat al succesului. Totul e să-ți asumi totul. Și succesele și nereușitele. Eu am avut încredere în cei care m-au criticat fără furie sau ură, ci din iubire. Succesul poate deveni o piatră prinsă de picioare dacă nu ştii cum să-l gestionezi. Iar în momentele de ameţeală, atunci când eşti acolo, sus, sau de încercare, de ocnă, cine e lângă tine, cine te-ajută? Dacă în momentul în care te pregăteşti să te-arunci în gol nu este lângă tine cineva care să te mențină în echilibru, ești pierdut. Am avut noroc că l-am avut lângă mine pe soțul meu Cristian.
Viața nu e doar făcută din frumusețe, din bogăție, din lumină, din bucurie, din iubire. Are foarte multe fațete. Este important ca fiecare să ne dăm timpul și șansa să ne bucurăm de ceea ce am făcut, să avem acea satisfacție dătătoare de energie.
În fiecare moment al vieții mele, al perioadelor de răscruce, am fost înconjurată de oameni care m-au iubit. În același timp, am avut puterea să spun „mulțumesc” unor oameni pe care îi consideram în tabăra adversă. Da, îți trebuie destul de multă putere și onestitate față de propria persoană pentru a fi cu adevărat puternic. Artiștii, sportivii, acești creatori până la urmă, cu toții au înăuntrul lor acele arderi, acele întrebări care îi macină, acele energii interioare care contează foarte mult
Se spune „X-ulescu a cântat pe o scândurică undeva, e neimportant, pe când eu am cântat pe marile scene”. Scândurica și marile scene sunt egale. Omul, artistul adevărat dăruiește la fel. Pentru el nu există scândurică, ci sufletul pe care îl dăruiește publicului. Iar publicul nu este într-o parte important, iar în cealaltă doar o masă amorfă.
Care este relația dumneavoastră cu Dumnezeu?
Este o relație pe care nu o pot exprima în cuvinte. Întotdeauna am spus „dacă ești credincios, există Dumnezeu; dacă nu ești credincios, există natură”. În ambele cazuri, există o forță care are grijă de noi și dacă ne gândim la situația locului ăsta în care viețuim, în Romania noastră dragă, trebuie să admiți că suntem ocrotiți de cineva care ne înconjoară, care ne îmbrățișează, care răspunde în felul său întrebărilor noastre. Important este ca noi să conștientizăm darurile cu care am fost îmbogățiți. Personal, știu că există Dumnezeu, știu că are grijă de fiecare, că ne ocrotește și că există o ordine dincolo de noi și de voința noastră. Cu siguranță Dumnezeu va reordona lumea, indiferent de câți nebuni i se vor opune.
CIFRELE OPEREI COMICE ÎN ULTIMII 10 ANI
5000 de costume
1000 de voluntari
Peste 2.000.000 de bilete vândute
120 de spectacole în repertoriu
Peste 1.000.000 de tichete vândute la evenimente
891 de abonați
10 organizații internaționale partenere
54.000 de piese așezate în cel mai mare puzzle din lume în 57 de ore
Peste 5.000 de tururi „În Spatele Cortinei”
40 de ateliere „Micul Artist”
Peste 5000 de copii la Atelierele „Micul Artist”
Peste 500 de petreceri zi de naștere
Peste 400 de serbări școlare
35 de festivaluri organizate
Peste 10.000 de bilete în așteptare
150 de școli partenere
50.000 de utilizatori ai aplicației Opera Copiilor
100.000 de ore vizionate în Aplicația Opera Copiilor
Utilizatori din 70 de țări ai Aplicației Opera Copiilor
Stagiunea 2023/2024 aduce, în cadrul Operei Comice pentru Copii, o mulțime de motive de bucurie, atât în rândul celor mici, cât și al adulților. „Matilda”, una dintre cele mai premiate și îndrăgite producții de pe Broadway, care spune poveste fetiței cu puteri supranaturale ce luptă împotriva unei lumi dezumanizate, se întoarce pe scena OCC în primăvara anului 2024!
Opera Comică pentru Copii (OCC) încheie anul 2023 cu cifre record: 260.000 de spectatori (copii, părinți și bunici) au vizionat cu entuziasm cele 891 reprezentații ale celor mai îndrăgite spectacole și au participat la activitățile din Grădina OCC, în timp ce peste 1 milion de spectatori care au vizionat producțiile online, pe aplicația Opera Copiilor.
Veniturile instituției din Calea Giulești nr. 16 sunt spectaculoase și fără egal: 7,5 milioane lei, reprezentând puțin peste 24% din bugetul total al instituției.
Felicia Filip a fost – în domeniul teatrului liric – un artist consistent, personalizat, al vieții muzicale europene.
S-a lansat în urmă cu peste patru decenii și a cântat pe toate, dar absolut pe toate, marile scene de operă ale bătrânului continent. A abordat toate rolurile importante de soprană lirică sau lirico-spintă, roluri aparținând unor stiluri dintre cele mai diferite, de la Mozart la Verdi și Puccini. A făcut-o cu o dezinvoltură marcată de propria ei personalitate, volubilă, comunicativă, strălucitoare. O voce maleabilă, suplă, consistentă.
Atrăgea atenția asupra propriei persoane, indiferent de contextul în care se manifesta. A acumulat o experiență uriașă în domeniul stilului bell-canto și este firesc să împărtășească artiștilor tineri din această experiență. Cu aceeași implicare conduce în acești ani, alături de soțul d-sale, destinele Operei Comice pentru Copii.
Criticul Dumitru Avakian