„Spre Orientul complicat, am zburat cu idei simple” (1941), Generalul de Gaulle, Memorii.
CE VOR NOII LIDERI AI SIRIEI
Trebuie remarcat faptul că nimeni nu poate prezice astăzi viitorul Siriei, spre care se îndrepta într‑o vreme generalul de Gaulle. Ce vor cu adevărat rebelii islamiști din Hay’at Tahrir al-Sham (HTS) conduși de liderul Ahmed al-Sharaa, mai cunoscut pe numele său de război, Abu Mohammed al-Jolani, care sunt la putere acum?
Deși nu au încă o politică asumată oficial, trebuie ținut cont de faptul că poziția tuturor mișcărilor islamiste din regiune este pro-palestiniană și împotriva existenței statului Israel.
Programul lor politic poate fi rezumat într-o singură formulă: „Allah este scopul nostru, Profetul este conducătorul nostru, Coranul este legea noastră, Jihadul este calea noastră, moartea pe calea lui Allah este speranța noastră cea mai dragă”.
Cine sunt, pentru moment, câștigătorii și învinșii după fuga lui Bashar al-Assad și căderea regimului său la 8 decembrie 2024? Sunt cei care își pot impune avantajele zilei: islamiștii sirieni, convertiți sau nu la democrație (dacă aș fi șiit, alawit, druz, creștin sau refugiat, m-aș feri!). Și apoi, desigur, Turcia, Israelul și Statele Unite.
Apoi sunt perdanții, cum ar fi Rusia, Iranul, Palestina, kurzii și Libanul.
Și mai sunt europenii, copleșiți de evenimente, care au părăsit țara cu mult timp în urmă, dar sunt deja înapoi la Damasc.
CEI TREI CÂȘTIGĂTORI
TURCIA
Turcia a intervenit în vidul creat de faptul că protectorii Siriei lui Assad erau ocupați în Ucraina sau forțați să păstreze un profil scăzut în Teheran. Tot ce trebuia să facă era să promoveze milițiile siriene care îi erau apropiate. Un regim sunnit la Damasc ar fi mult mai favorabil Turciei decât regimul baasist al lui Bashar al-Assad.
Președintele Recep Tayyip Erdoğan, a îndemnat miercuri, 15 ianuarie, toate celelalte țări să „își retragă mâna” de pe Siria, adăugând că Turcia are capacitatea de a zdrobi toate organizațiile teroriste din țară, inclusiv milițiile kurde și Statul Islamic. Foto: X
Mai presus de toate, Turcia speră că cei 3,5 milioane de refugiați sirieni pe care îi adăpostește se vor întoarce acasă cât mai curând posibil, pentru că reprezintă o problemă foarte serioasă pentru politica internă. Turcia va putea, de asemenea, să se complacă pe deplin și fără obstacole în reprimarea kurzilor aflați de mult timp în luptă pentru libertate, independență și secularism.
Erdogan are acum șansa de a face un succes din strategia sa neo-otomană. El poate spera să își extindă influența asupra unei regiuni profund tulburate.
ISRAEL
Deși mortificat de atacurile din 7 octombrie 2023, Israelul a preluat rapid inițiativa și desfășoară acțiuni de răzbunare. Gaza este doar ruine, iar Hamas a fost redus la tăcere pentru o lungă perioadă. Profitând de superioritatea sa militară absolută, consolidată de sprijinul neîndoielnic al Statelor Unite, Israelul și-a reglat fără milă conturile cu Fâșia Gaza și cu ceea ce a mai rămas din Cisiordania, apoi a amuțit Hezbollahul pentru mult timp de acum încolo, aplicând totodată o înfrângere umilitoare Iranului.
Israelul și-a afirmat astfel, chiar dacă cu brutalitate, hegemonia militară în Orientul Mijlociu în fața unui Iran neputincios, lipsit acum de rutele sale de aprovizionare cu arme pentru Hezbollah.
Israelul nu construiește nimic deoarece consideră că prețul păcii este nerealist. Prin urmare, va merge din conflict în conflict pe măsură ce trece timpul. S-a mulțumit să distrugă echilibrul geopolitic regional, permițându-și mai mult de 500 de ieșiri aeriene în Siria, o țară teoretic suverană, pentru a reduce la cenușă forțele aeriene, marina, tancurile, artileria și munițiile lui al-Assad, fără a declara război. Nimeni nu a reacționat. Nici noul regim sirian, care a permis să se întâmple, nici europenii, care au fost complet paralizați.
Israelul a distrus capacitățile armatei siriene aproape până la barba tăcutului lider sirian al-Joulani. Israelul nu are nevoie de mai multă indignare a opiniei occidentale și de emoțiile exprimate în întreaga lume.
Ierusalimul are în vedere, fără îndoială, întoarcerea coloniștilor israelieni în Gaza. Și va profita de situația confuză care domnește în Orientul Mijlociu pentru a anexa militar, cu o indiferență relativă, ceea ce a mai rămas din Cisiordania neocupată (11%). Acei palestinieni care trăiesc acolo (2,5 milioane) vor fi încurajați să se mute în Iordania sau să accepte această situație de apartheid.
A venit timpul pentru Marele Israel de la râul Iordan până la Marea Mediterană.
Congresmenii americani chiar se pregătesc să propună ca Cisiordania să fie redenumită în termenii biblici „Iudeea și Samaria”.
Israelul ocupă, în sfârșit, o nouă parte din Înălțimile Golan (așa-numita zonă tampon a Înălțimilor Golan, în principiu sub controlul ONU, precum și pozițiile armatei siriene de pe Muntele Hermon) pe care nu o va părăsi prea curând, confirmându-și astfel prezența permanentă în această parte a Siriei ocupată din 1967 și care ar fi trebuit să revină Damascului.
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat că Înălțimile Golan vor face parte din Israel „pentru eternitate”.
După ce a scăpat de amenințarea șiită în Orientul Mijlociu, Israelul se va confrunta acum cu provocarea islamismului sunnit.
Rămâne doar ca Israelul să atace instalațiile iraniene de cercetare nucleară și de îmbogățire a uraniului și, cu ajutorul Statelor Unite, să încerce să doboare regimul teocratic de la Teheran.
Noua Casă Albă va fi, fără îndoială, bucuroasă să urmeze exemplul… O renunțare formală și demonstrabilă a Teheranului la armele sale nucleare și eliminarea axei șiite de rezistență împotriva Israelului ar putea duce, totuși, la ridicarea treptată a sancțiunilor.
STATELE UNITE ALE AMERICII
Pentagonul tocmai a dezvăluit că numărul trupelor americane din Siria este mai mare decât se admite în general și este, de fapt, de aproximativ 2.000 de soldați. Această ocupație este complet ilegală. În timpul primului său mandat, Trump a declarat că soldații americani erau acolo „pentru a lua petrolul”.
Ce va face el după întoarcerea la putere? Își poate permite să decidă împotriva preferințelor complexului militar-industrial, ale generalilor săi și ale lobby-ului pro-Israel?
„Siria este un dezastru, dar nu este prietenul nostru”; „Statele Unite nu ar trebui să aibă nimic de-a face cu asta. Aceasta nu este lupta noastră. Lăsați-o să se defășoare. Nu vă implicați!”, a afirmat Donald Trump pe Truth Social
Statele Unite sprijină luptătorii kurzi împotriva turcilor și a aliaților lor în nordul Siriei. Pentru cât timp? În plus, implicarea lor în preluarea puterii de către Hay’at Tahrir al-Sham, afiliat la Al-Qaeda, este foarte probabilă.
CEI CINCI PERDANȚI
IRANUL
Iranul și-a văzut reprezentantul libanez măcelărit de Israel. Forțele Hezbollah au fost răvășite în sudul Libanului, iar forțele Hamas au fost trecute prin sită. Liderii lor au fost uciși. Axa șiită care lega Iranul de Mediterană a fost spulberată. Iranul pur și simplu nu mai avea mijloacele de a continua să investească militar, politic și financiar într-un regim viermănos la Damasc. Teheranul l-a abandonat pe Bashar al-Assad.
Întreaga arhitectură pe care Iranul o construise de-a lungul anilor în regiune s-a prăbușit. „Axa de rezistență” și „semiluna șiită” nu mai există.
În domeniul nuclear, Iranul este o țară „stăpânitoare”, ceea ce înseamnă că dispune deja de cantitățile necesare de uraniu îmbogățit și de tehnologia pentru a construi mai multe bombe atomice pe termen scurt (o bombă care este încă interzisă printr-o fatwa). Pentru moment, însă, Iranul nu a efectuat niciun experiment subteran, ceea ce reprezintă o condiție prealabilă pentru fabricarea armei.
Cu toate acestea, instalațiile se află sub amenințarea iminentă a unei acțiuni concertate a Statelor Unite și a Israelului, care vizează distrugerea lor totală. La acest punct de cotitură, situația ar putea evolua spre un război cu America sau spre o negociere de pace majoră… Rămâne de văzut cine va prevala în Iran între realiști și ideologi.
RUSIA
Cu siguranță nu și-a spus ultimul cuvânt, chiar dacă pare să fi pierdut jocul. Vladimir Putin a declarat la conferința sa anuală din decembrie că discută cu noul regim de la Damasc despre viitorul bazei din Portul Tartus, cu ieșire la Mediterană, și al bazei aeriene Khmeimim, parțial evacuate ca măsură de precauție, și care până de curând își extindeau câmpul de acțiune în Orientul Mijlociu și Africa.
Vladimir Putin a anunțat că i-a acordat azil politic în Rusia lui Bashar al-Assad și familiei sale, din motive umanitare. Foto: Kremlin
Închiderea acestor baze ar fi un eșec major, pentru că, pentru prima dată în secole, Rusia n-ar mai avea acces la Mediterană.
Rușii par să fi renunțat destul de ușor la Bashar al-Assad, știind că armata sa este incapabilă să opună rezistență insurgenților Frăției. Și știu că jocul lor este infinit mai ușor și mai puțin costisitor în Africa de Nord și subsahariană. Dar să nu subestimăm un urs, nici când pare că e rănit!
KURZII
În Rojava, teritoriul kurd autonom din nord-estul Siriei, peshmergii din Forțele Democratice Siriene (FDS) pot conta teoretic pe sprijinul soldaților americani care operează acolo în perfectă ilegalitate. Aceștia „protejează” exploatarea petrolului din această regiune și îi ajută pe kurzii din FDS, precum și pe sirienii neislamiști din SLA (Armata Siriană Liberă) în lupta lor împotriva Statului Islamic.
Dacă Trump dorește să se retragă din regiune, cine îi va apăra pe kurzi și enclavele lor din nord-estul Siriei? Vom permite ca aceștia să fie masacrați de Turcia și îi vom împinge din ce în ce mai departe spre est, deoarece Turcia îi echivalează cu teroriștii din YPG și PKK?
Purtătorul de cuvânt al Hamas, Hudayfa Samir Abdallah al-Kahlout, mai cunoscut sub numele de Abu Obaida. Foto Hamas, Telegram
PALESTINA (HAMAS)
După 7 octombrie 2023 și tsunamiurile de acuzații de genocid reciproc, problema palestiniană a ocupat toate titlurile, dar nu mai este în prim-plan.
Intervenția israeliană în sudul Libanului și apoi în Înălțimile Golan a eclipsat Palestina din știrile de prime time și din editorialele despre victimele din Gaza.
LIBANUL
Țara este complet devastată. Va reuși Hezbollah să învețe ceva din înfrângerea sa amară, după ce a confiscat suveranitatea libaneză? Întregul Liban a plătit prețul războiului în sud (Nabatiyeh, Tyre, Bekaa cu un milion de refugiați care s-au retras în nord). Cum se vor poziționa diferitele comunități, aproape 30% din populație fiind șiită? Cum pot scăpa de corupția omniprezentă? „Mafia” este încă în vigoare. Din păcate, putem presupune că acordul de încetare a focului dintre Liban și Israel nu va permite dezarmarea milițiilor. Cum ar putea Hezbollah să renunțe la dreptul de a deține arme?
CONCLUZIE
Cărțile au fost amestecate din nou în Orientul Mijlociu. Turcia și Israelul sunt de partea câștigătoare, din punct de vedere politic, prima, și militar cea de-a doua. Rusia și Iranul vor trebui să își evalueze eșecul strategic.
Între timp, 70% din populația siriană trăiește sub pragul sărăciei și riscă să fie împărțită între „cantoane” sunite, alawite și kurde.
Turcia și Israelul vor concura pentru a-și afirma preeminența în Orientul Mijlociu. Țările arabe vor încerca să evite o poziție prea dominantă din partea uneia sau alteia.
Țara care inspiră cea mai mare frică este Iranul. Trump nu a făcut niciun secret din detestarea sa față de regimul de la Teheran și ia în considerare posibilitatea unor lovituri cu echipele sale la începutul anului.
În ceea ce privește Occidentul, este imposibil de știut dacă HTS este formată din jihadiști pocăiți, adică produsul unei convertiri sincere.
Occidentalii ar face bine să fie cel puțin sceptici și să aștepte semnale convingătoare, altele decât cele ale unei comunicări abile.
Barbara Leaf, diplomatul principal al Departamentului de Stat pentru Orientul Mijlociu, într-o vizită la Damasc, la 20 decembrie, a anunțat că Statele Unite vor retrage premiul de 10 milioane de dolari, instituit pentru capturarea celui considerat cândva terorist, devenit între timp lider frecventabil, Muhammad al-Julani
Al-Joulani este un jihadist care a dovedit că se află la cel mai înalt nivel al mișcării. El a instaurat în Siria o viziune salafistă riguroasă a legii Sharia. Toleranța sa față de creștini este foarte relativă. El nu este un om nou. Este în mod clar un jucător islamist extrem de abil.
Acest lup deghizat în turma de oi a naivității occidentale a înțeles multe lucruri: se îmbracă asemenea lui Zelenski!
El vrea să sirianizeze jihadismul fără a se supăra pe Washington. Europa, la rândul ei, este prea obișnuită să treacă de la isteria împotriva islamismului la negarea existenței sale. Ea vede prea des ceea ce vrea să vadă. A fost deja păcălită o dată de talibani. Ideea lui al-Julani nu este de a alerta Occidentul și de a repeta că toate legăturile cu terorismul internațional au fost tăiate, o strategie inspirată exact din cea a talibanilor de la Doha.
Scopul este de a-i adormi pe americani și pe europeni, astfel încât să se poată concentra asupra Iranului și a conflictului israeliano-palestinian, lăsând terenul sirian liber marilor manevre ale puterilor regionale.
Și un succes esențial a și obținut la 20 decembrie, când Barbara Leaf, asistenta pentru Orient a secretarului de stat american, a anunțat chiar de la Damasc că Statele Unite au retras premiul de 10 milioane de dolari pe care îl puseseră pe capul lui Abu Mohammed al-Julani, după ce în 2018 declaraseră organizația acestuia, HTS, teroristă.
Noua Sirie rămâne astfel o zonă în care mai multe conflicte sunt interconectate. Raportul de forțe va prevala, la fel ca și capacitatea de a proiecta puterea. Diplomația va ocupa un loc secundar.
Orientul complicat al generalului de Gaulle a devenit și mai complex. În Siria, ideile simple nu mai servesc la nimic.