Liderul istoric al extremei drepte franceze, Jean-Marie Le Pen, finalist al alegerilor prezidenţiale din Franţa din 2002, a încetat din viaţă marţi, la vârsta de 96 de ani, transmite marţi AFP.
Le Pen s-a stins într-un centru din regiunea Parisului în care fusese internat cu câteva săptămâni în urmă.
„Jean-Marie Le Pen, înconjurat de familia sa, a fost chemat înapoi la Dumnezeu marţi, la 12:00 (11:00 GMT)”, a anunţat familia sa într-un comunicat transmis AFP.
Le Pen era fondatorul partidului de extremă dreapta Frontul Naţional. A condus partidul timp de 39 de ani, începând cu anul 1972 și până la 16 ianuarie 2011, când a cedat funcția fiicei sale Marine Le Pen. A candidat de 5 ori, fără succes, la alegerile prezidențiale din Franța. De asemenea, a fost un personaj controversat în politica franceză, în special din cauza afirmațiilor sale rasiste, xenofobe și antisemite.
Jean-Marie Le Pen a zguduit sistemul politic francez atunci când a ajuns în mod cu totul neaşteptat în turul doi al alegerilor prezidenţiale, înfruntându-l pe Jacques Chirac în 2002.
El a fost succedat în funcţia de şef al partidului de fiica sa, Marine Le Pen, care de atunci a candidat la preşedinţie de trei ori, fără succes, şi a transformat partidul, numit acum Adunarea Naţională (RN), într-una dintre principalele forţe politice ale ţării.