Lasconi: Klaus Iohannis și cei de la vârful statului român ne datorează explicații privind anularea alegerilor

Lasconi: Klaus Iohannis și cei de la vârful statului român ne datorează explicații privind anularea alegerilor
📅 2025-01-08

Elena Lasconi, una dintre finalistele alegerilor prezidențiale, amintește că în urmă cu exact o lună Curtea Constituțională anula alegerile. „Nici astăzi nu știm exact de ce!”

„Acum fix o lună, alegerile prezidențiale din România erau anulate. Nici astăzi nu știm exact de ce!

Decizia CCR de acum o lună ne-a împărțit în două tabere: unii care au răsuflat ușurat și spun că era singura soluție pentru a păzi democrația și noi, ceilalți, cei care au atras atenția că am avut de-a face cu un gest brutal, contrar democrației și care poate avea efecte majore pe termen lung.

Dar, indiferent de ce credem despre decizia CCR, TOȚI suntem de acord cu un lucru: statul român ne datorează răspunsuri și nu le-a dat nici după o lună. Avem nevoie să știm DE CE au fost anulate alegerile. Dacă s-a întâmplat ceva atât de grav încât a fost anulat un scrutin prezidențial, cum de nimeni nu e vinovat cu nimic? Cum de nu avem responsabili pentru asta? Klaus Iohannis și cei de la vârful statului român ne datorează explicații.

Nici azi nu avem fixat un calendar pentru alegeri. Mă întreb de ce, în condițiile în care de fiecare dată când am stat față în față cu Marcel Ciolacu și cu Ilie Bolojan, au spus răspicat că aceste alegeri sunt o prioritate pentru România. Mi-au cerut mie să mă retrag din această cursă. Asta a fost, de fapt, prioritatea lor!

Am spus-o și o repet: nu a fost și nu este despre mine. Este despre noi toți! Democrația este fragilă și trebuie apărată în fiecare zi. Orice derapaj are consecințe.

La o lună de la anularea alegerilor, nu putem sta cu ochii închiși! Le cer celor care și-au asumat această decizie fără precedent să iasă și să ne explice tuturor ce joc au făcut. Să explice, să ne ceară scuze și să plece.

România nu este o moșie pe care ei sunt vătafi! România este un stat democratic, în care cetățenii merită respect!”

La 6 decembrie 2024, Curtea Constituțională a României (CCR) a emis Decizia nr. 32/2024, anulând întregul proces electoral pe baza unor informații desprinse din rapoartele înaintate CSAT de serviciile de informații, în care erau semnalate posibile încălcări ale legii electorale ale candidatului Călin Georgescu, în sensul că acesta a declarat cheltuieli zero în campania electorală, precum și „interferențe” ale unor „actori statali”, respectiv Rusia, în sensul că o campanie pe Tik Tok l-ar fi propulsat pe Călin Georgescu în topul vizualizărilor. De amintit faptul că judecătorii Curții Constituționale validaseră cu patru zile înainte primul tur al alegerilor prezidențiale.

Între timp, s-a aflat că nu rușii au fost cei care au plătit campania de pe platforma Tik Tok a lui Călin Georgescu. Sursa citată arată că ANAF a încheiat recent un control care a concluzionat că „acțiunea de campanie «Echilibru și Verticalitate», de pe platforma TikTok, a fost plătită din banii Partidului Național Liberal”.

În urmă cu câteva zile, pe contul premierului Marcel Ciolacu, pe mult blamata platformă Tik Tok, a fost postat un video care a iritat societatea. Este vorba despre dialogul cu Alfred Simonis, care recunoștea că social-democrații i-au dat voturi lui George Simion în pofida recomandărilor lui Ciolacu.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri qmagazine

Un terorist aflat în arest dezvăluie modul în care Hamas folosește spitalele din Fâșia Gaza

Anas Muhammad Faiz Al-Sharif, un terorist Hamas reținut în timpul unei operațiuni în zona Spitalului Kamal Adwan din Fâșia Gaz,a a declarat în timpul interogatoriului că gruparea islamistă palestiniană utiliza spitalele ca baze operaţionale. „În interiorul spitalului se distribuie grenade și mort...

Liderul extremei drepte franceze a murit la 96 de ani

Liderul istoric al extremei drepte franceze, Jean-Marie Le Pen, finalist al alegerilor prezidenţiale din Franţa din 2002, a încetat din viaţă marţi, la vârsta de 96 de ani, transmite marţi AFP. Le Pen s-a stins într-un centru din regiunea Parisului în care fusese internat cu câteva săptămâni în u...

Zelenski scade în sondaje. Patru din zece ucraineni nu au încredere în președinte

Deși marea majoritate a ucrainenilor sprijină activitatea lui Volodimir Zelenski, procentul este în scădere netă în 2024, potrivit rezultatelor unui sondaj publicat de un institut de specialitate din Kiev, informează Agerpres. Institutul Internaţional de Sociologie din Kiev (KIIS) a efectuat un s...

Danemarca răspunde ambițiilor lui Trump prin modificarea stemei regale

Regele danez,  Frederic al X-lea, a modificat stema regală, făcând Groenlanda și Insulele Feroe mai proeminente. Noul design reflectă angajamentul de a menține controlul asupra acestor teritorii, pe care, potrivit lui Donald Trump, ar dori ca Statele Unite să le cumpere, relatează The Guardian. L...

Jens Stoltenberg, prezent la ceremonia de învestire a președintelui Donald Trump

Fostul secretar general al NATO, Jens Stoltenberg, va călători la Washington pentru a participa la ceremonia de învestire a noului preşedinte al SUA, Donald Trump, la 20 ianuarie, informează Agerpres. Stoltenberg, care urmează să devină şeful Conferinţei de Securitate de la Munchen (MSC), a decla...

Ponta: Dacă Macron are probe clare, e obligat să ne spună și nouă

Victor Ponta îl somează pe președintele Franței, Emmanuel Macron, să prezinte probele în ce privește „ingerințele și manipulările electorale ale Rusiei” în alegerile din România. Macron a susținut, la Palatul Elysee, un discurs în cadrul Conferinței Ambasadorilor, reuniunea tradițională anuală a ...

Premierul Canadei a demisionat

Premierul canadian Justin Trudeau şi-a anunţat luni demisia, dar a precizat că va rămâne în funcţie până când Partidul Liberal, al cărui lider actual este, îi va desemna succesorul, informează Agerpres. „Intenţionez să demisionez din funcţiile mele de şef al partidului şi de prim-ministru odată c...

Lasconi: Klaus Iohannis și cei de la vârful statului român ne datorează explicații privind anularea alegerilor

Elena Lasconi, una dintre finalistele alegerilor prezidențiale, amintește că în urmă cu exact o lună Curtea Constituțională anula alegerile. „Nici astăzi nu știm exact de ce!” „Acum fix o lună, alegerile prezidențiale din România erau anulate. Nici astăzi nu știm exact de ce! Decizia CCR de acum ...

Globurile de Aur. Actorul Sebastian Stan a primit premiul pentru cel mai bun actor pentru rolul din „A Different Man”

Actorul român Sebastian Stan a câștigat la Globurile de Aur 2025 premiul pentru cel mai bun actor într-un film musical sau comedie pentru „A Different Man”, un film despre un bărbat desfigurat. El a devenit primul actor de origine română care obține acest premiu prestigios. În discursul său, Seba...

Nicușor Dan: Dacă nu apar date noi, Călin Georgescu are o şansă la CEDO

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că fostul candidat la funcţia de preşedinte al României Călin Georgescu are o şansă să câştige procesul pe care vrea să-l deschidă la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) privind anularea alegerilor prezidenţiale. „Eu cred că litigiile pe ...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.