Şeful diplomaţiei europene Josep Borrell va propune luni, în cadrul Consiliului Afaceri Externe al Uniunii Europene (CAE) de la Bruxelles, suspendarea dialogului politic cu Israelul pe fondul războiului din Fâşia Gaza, informează Agerpres.
Decizia intervine după „un an de promisiuni ignorate de autorităţile israeliene cu privire la respectarea dreptului internaţional în războiul din Gaza”, a scris Borrell înaintea reuniunii ministeriale de la Bruxelles.
În plus, Josep Borrell doreşte ca importul de produse din aşezările israeliene aflate în teritoriile palestiniene ocupate să fie interzis.
Demnitarul european declarase în octombrie că vrea ca la prima reuniune CAE să aibă loc o dezbatere despre atitudinea Israelului în conflictele din Fâşia Gaza şi sudul Libanului.
Dialogul politic cu Israelul este reglementat de Acordul de asociere UE-Israel, intrat în vigoare în 2000, care prevede schimburi periodice de opinii în scopul consolidării parteneriatului. De asemenea, acordul stipulează că relaţiile dintre cele două părţi se bazează pe respectarea drepturilor omului şi a principiilor democratice.
Spania şi Irlanda au sugerat deja, în urmă cu câteva luni, că acordul privind parteneriatul între UE şi Israel ar trebui să fie reanalizat.
Acordul acoperă nu doar dialogul politic, dar şi cooperarea economică în domenii precum industria, energia, transporturile şi turismul.
Mai mulţi diplomaţi europeni au subliniat că suspendarea dialogului politic nu înseamnă suspendarea Acordului de asociere cu Israelul şi nici a Consiliului de asociere creat în baza acordului şi care este principalul organism ce gestionează relaţiile între cele două părţi.
Pe de altă parte, miniştrii de externe ai statelor UE vor discuta despre agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, după un schimb de opinii informal cu ministrul ucrainean al afacerilor externe Andrii Sîbiga, prin videoconferinţă.
Un alt subiect de pe agenda CAE este situaţia din Georgia, având în vedere alegerile parlamentare desfăşurate în 26 octombrie.