Joe Biden și-a grațiat „preventiv” familia

Joe Biden și-a grațiat „preventiv” familia
📅 2025-01-22

Cu câteva minute înainte de a-i ceda lui Donald Trump prerogativele, Joe Biden a grațiat preventiv cinci membri ai familiei sale. Motivul pentru care Biden a semnat acest document, la fel ca și în cazul grațierii fiului său, este acela de a-și apăra familia de „anchete nefondate”.

„Familia mea a fost vizată de atacuri și de amenințări neîncetate, motivate doar prin dorința de a mă lovi – cel mai urât fel de politică partizană. Din nefericire, nu am niciun motiv să cred că aceste atacuri vor înceta”, a explicat într-un comunicat președintele democrat aflat la sfârșit de mandat, azi în vârstă de 82 de ani.

Este vorba de fratele său James Biden, de sora sa Valerie Biden Owens, de consorții lor respectivi, Sara Jones Biden și John Owens, precum și de fratele său Francis Biden.

La 1 decembrie, printr-o decizie foarte criticată, Joe Biden l-a grațiat deja pe fiul său Hunter, una dintre țintele privilegiate ale dreptei dure americane, care fusese declarat vinovat în două dosare distincte, pentru deținere ilegală de armă de foc și pentru fraudă fiscală.

În același comunicat, Biden a comutat de asemenea pedeapsa la închisoare pe viață impusă activistului american indigen Leonard Peltier, care a stat închis aproape cinci decenii într-o închisoare federală, pentru uciderea a doi agenți FBI în 1975. Peltier își va ispăși restul pedepsei în arest la domiciliu.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri qmagazine

CEDO a decis: Nicio măsură provizorie în cazul anulării alegerilor. Procesul deschis de Călin Georgescu merge mai departe

Judecătorii europeni s-au pronunțat astăzi, într-o primă fază, în cazul pe care Călin Georgescu l-a deschis împotriva statului român la Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg, pentru decizia 32/2024 prin care Curtea Constituțională a anulat alegerile prezidențiale din 2024. Q Maga...

AUR cere Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituțională

AUR solicită „ferm” Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituțională cu privire la Ordonanța de Urgență pentru organizarea alegerilor prezidențiale, considerând că modificările aduse legislației electorale au fost „adoptate în mod netransparent” și „afectează grav drepturile și libertățile...

PSD l-a validat pe Crin Antonescu

Candidatura lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale a fost validată de Consiliul Politic Național al PSD. Anunțul a fost făcut de fostul ministru al Economiei, social-democratul Radu Oprea. De asemenea, Oprea a declarat că PSD a decis convocarea unui congres extraordinar, care urmează a ave...

Trump a semnat deja Ordinul prin care se vor face angajări pe bază de „competențe și merite”, nu dacă ești de culoare, transgender sau homosexual

Odată cu venirea la Casa Albă a lui Joe Biden, în 2021, politica woke, prin care minoritățile de culoare sau sexuale, homosexualii, lesbienele, transgenderii, nonbinarii (n.r cei care nu se consideră nici femeie, nici bărbat), a devenit un adevărat manifest al administrației și al Statelor Unite ...

Călin Georgescu și-a dublat procentele de la anularea alegerilor, iar AUR devine primul partid pe care l-ar vota românii. Sondaj

Un sondaj realizat de Avangarde relevă fotografia politică din acest moment. Potrivit Avangarde, 51% dintre români au încredere în Călin Georgescu, fapt care s-ar concretiza și în votul acordat în alegerile prezidențiale din acest an. Sondajul a fost realizat pe un eșantion multi-stratificat, pri...

Dragoș Stanca: Tycoon-ii rețelelor sociale devin jucători suprastatali

Antreprenor și expert al domeniului digital, Dragoș Stanca atrage atenția asupra unui fenomen pe care l-a prevăzut cu mult timp în urmă și anume acela al puterii unor persoane, care dețin rețele sociale, care tinde să depășească puterea instituțiilor clasice administrative ale unui stat. Dragoș S...

Joe Biden și-a grațiat „preventiv” familia

Cu câteva minute înainte de a-i ceda lui Donald Trump prerogativele, Joe Biden a grațiat preventiv cinci membri ai familiei sale. Motivul pentru care Biden a semnat acest document, la fel ca și în cazul grațierii fiului său, este acela de a-și apăra familia de „anchete nefondate”. „Familia mea a ...

Președinția lui Trump: Brainy power și hegemonie cosmotelurocratică

Despre Președintele Donald J. Trump Jr. s-a scris mult, s-a vorbit mai mult sau poate mai puțin. Personalitatea sa fascinează, induce atracție și repulsie pentru mulți. Pentru mine, Donald Trump este un lider pragmatic de un realism dur, cu idei bine conturate și susținute. Trump a devenit pentru...

Donald Trump, în ziua instalării: Nu vor fi decât două genuri: masculin și feminin!

Președintele și vicepreședintele SUA, Donald Trump, și respectiv J.D. Vance, au depus luni jurământul în fața unei mulțimi de foști președinți, oficiali aleși și membri ai familiei adunați la Capitoliul SUA, din Washington D.C.. Acesta este al doilea mandat al lui Trump, care devine cel de-al 47-...

Războiul din Ucraina a afectat economia României, deși trebuia s-o afecteze pe cea a Rusiei. Impactul este dublu față de cel estimat pentru alte state. Studiu

Războiul din Ucraina a afectat economia României cu 1,6 puncte procentuale în 2022, iar inflația ar fi crescut mai puțin cu 1 punct procentual, arată studiul Macroeconomic Consequences of the War in Ukraine on Central and Eastern European Economies: A SVAR Analysis publicat pe website-ul BNR, avâ...

Good News

Only good and positive news.