Am văzut filmul cu oarece întîrziere, pentru că m-au descurajat opiniile de pe rețele, „prost”, „foarte prost”, „dezamăgitor”, ca și unele cronici din presa mare a lumii. După ce l-am văzut, spun doar atît: e cel mai bun film politic al anului trecut, unul de foarte mare curaj, și pentru asta i-am iertat regizorului Ridley Scott toate păcate pe care consider că le-a făcut cu ultimul Alien. Ce descrie Gladiator 2? Simplu: sfîrșitul Imperiului Roman, sub administrație democrată.
Comentariile pe care le-am văzut se refereau la elemente precum babuinii din arenă extrem de necredibil creați de CGI, de rinocerul de luptă, de imposibilitatea aducerii rechinilor în Colosseum, de unele indavertențe istorice șamd. Lipsește distribuției farmecul aparte al lui Russell Crowe și, foarte neplăcut, lipsește fabuloasa coloană sonoră a lui Hans Zimmer. Actorul principal, irlandezul Paul Mescal, în rolul Hanno/Lucius, fiul generalului Maximus din partea întîi, își face treaba onorabil, în opinia mea, fără să exceleze.
Cheia în care trebuie văzut filmul este, însă, cea eminamente politică.
Nu e Roma antică. E America ultimilor ani, sub administrație democrat-progresist-LGBT-istă.
E un imperiu pe cale de a se prăbuși cu zgomot, după o perioadă lungă de măreție.
Încă din debutul filmului aflăm, prin gura lui Lucius, ce au ajuns romanii:
„Au doar pămînturile pe care le-au furat. Oriunde merg, lasă în urmă distrugere și o numesc pace”.
Roma lui Ridley Scott e condusă de doi împărați transgenderi (sau unul, cel puțin), Geta și Caracalla, lipsiți de minimă bărbăție, cruzi, aplecați doar spre desfrîu, nepăsători la sărăcirea poporului, dar foarte interesați de noi cuceriri, precum Africa, India și Persia.
Generalul erou, Acacius, pe care-l trimit să cucerească ținuturi după ținuturi, le atrage atenția că poporul roman mai trebuie și hrănit, nu doar trimis la război: „Roma are mulți supuși. Trebuie să-i hrănească”.
Răspunsul batjocoritor al împăraților: „Or să mănînce război!”.
Purtătorul de cuvînt al împăraților e tot transgender, unul aducînd izbitor cu fostul secretar adjunct din administrația Biden al Biroului pentru energie nucleară, Sam Brinton, care a stîrnit atîtea controverse.
Filmul explorează conflictele pentru putere între diverse facțiuni din Imperiul Roman, cu personaje care se luptă pentru controlul asupra imperiului și pentru dreptul la moștenire și onoare. Gladiatorii sunt simboluri ale rezistenței individuale în fața corupției instituționale.
America de azi: Politica americană este caracterizată de lupte intense între partide și facțiuni, reflectînd un sistem în care puterea se negociază prin competiții constante. Discuțiile despre justiție socială, inegalitate economică și drepturi civile seamănă cu tensiunile din Roma lui Scott, unde ordinea socială e contestată frecvent.
În Gladiator 2 personajele se confruntă cu întrebări despre ce înseamnă loialitatea față de Roma, care este definită atît prin tradiții, cît și prin schimbări politice radicale.
America de azi: O luptă similară pentru definirea identității naționale se desfășoară în Statele Unite. Valorile tradiționale sunt puse în balanță cu dorința de progres, iar tensiunile culturale alimentează dezbaterile despre ce înseamnă să fii american.
Gladiator 2: Gladiatorii reprezintă clasa marginalizată, folosită ca spectacol pentru elite. Discrepanțele dintre bogați și săraci sunt evidente în fiecare aspect al vieții din Roma antică.
America de azi: Disparitățile de venit și accesul inegal la resurse, educație sau servicii medicale oglindesc aceste diferențe. Spectacolul modern al mass-media poate fi văzut ca o versiune actualizată a jocurilor de gladiatori, unde atenția publicului este captată și manipulată.
Gladiator 2: Luptele din arenă servesc și ca metodă de distragere a populației de la problemele reale și ca instrument de control politic.
America de azi: Cultura divertismentului joacă un rol similar. Evenimentele sportive, reality show-urile și social media sunt adesea folosite pentru a modela opinii și a menține atenția publicului departe de problemele structurale.
Gladiator 2: Protagonistul Hanno/Lucius este un erou care se luptă cu un sistem corupt, simbolizînd speranța și rezistența în fața adversităților.
America de azi: Figuri publice, activiști sau lideri din diverse domenii joacă roluri similare, contestînd status quo-ul și inspirînd schimbări prin acțiuni individuale curajoase.
Pe alocuri, britanicul Ridley Scott aproape s-a jucat cu focul: aflăm că unul dintre împărați nu e doar transgender, ci și cu creierul grav afectat de o boală, aluzia la Biden fiind de-a dreptul străvezie.
Într-un acces de nebunie, bine stimulat de consilieri vicleni, își ucide fratele. Apoi obligă Senatul slăbit, practic impotent, format din oameni șantajați și depersonalizați, să numească drept prim-consul…maimuțica sa preferată (Kamala?), iar ca al doilea consul, pe influentul bogătaș negru Denzel Washington, șmecher și intrigant, care-l manipulează deplin și în care e greu să nu-l vezi pe Obama.
Statul-paralel e și el prezent, sub forma gărzii celor 6.000 de pretorieni bine înarmați și bine plătiți, care apără împărații de propriul popor. Și nu ezită să tragă cu arcurile în cetățeni cînd se revoltă.
Cînd generalul-erou al Romei, Acacius, e ucis mișelește în arenă pentru că a refuzat să mai facă jocurile dictatorilor, Lucius le aruncă în față spectactorilor din Colosseum: „Așa-și tratează Roma eroii? Dacă viața lui nu are valoare, a voastră cît valorează?”.
Bună întrebare. Cît mai valorează pentru corporațiile miliardare viețile americanilor, ale occidentalilor de rînd?
Cel mai important, pe parcursul întregului film răzbate conceptul Make America Great Again. Nevoia unei alte Rome, cu măreția de odinioară:
„O Romă în care toți sunt egali în fața legii și protejați de ea”.
„Trebuie să mai fie altceva. Trebuie să fie o altă Romă”.
„Un oraș pentru toți și un sanctuar pentru cei nevoiași. O casă pentru care merită să lupți”.
„Să îndrăznim să reclădim acel vis împreună” sunt replici ale personajelor, care se revendică de la moștenirea spirituală a împăratului Marcus Aurelius, cu al său vis de refacere a Romei pe baze democratice.
Întrebat de New York Times după premiera din octombrie, nu mult înaintea alegerilor din SUA, dacă a făcut o legătură între Imperiul său Roman și lumea politică de azi, Ridley Scott a răspuns fără ezitare: „Da!”. Trebuie spus că filmul nu a avut cronici prea bune, dar asta s-a întîmplat în general în media mainstream apropiată democraților, destul de explicabil, am spune.