Fiica milionarului ucis la Arad în urmă cu trei ani, suspectată că și-ar fi omorât tatăl

Fiica milionarului ucis la Arad în urmă cu trei ani, suspectată că și-ar fi omorât tatăl
📅 2024-10-24

UPDATE Fiica milionarului ucis în atentatul cu bombă de la Arad din mai 2021 a fost adusă la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Potrivit Agerpres, aceasta ar fi plănuit uciderea tatălui său după ce a aflat că urmează să fie dezmoștenită.

Parchetul General a efectuat în această dimineață șapte percheziții la Arad, în dosarul asasinării omului de afaceri Ioan Crișan, ucis în atentatul cu bombă din mai 2021.

Potrivit unor surse judiciare, printre persoanele suspecte în acest caz se află şi fiica milionarului ucis. Ea a fost ridicată de poliţişti, de la locuinţa sa din cartierul Micălaca, urmând a fi dusă la sediul IPJ, apoi la Bucureşti.

„Procurorii Secţiei de Urmărire Penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi ofiţeri din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române efectuează, în această dimineaţă, şapte percheziţii domiciliare în cauza privind săvârşirea infracţiunii de omor asupra unui om de afaceri din Arad, la data de 29 mai 2021.

Dosarul privind explozia unui autoturism marca Mercedes Benz în parcarea magazinului Profi, din cartierul Vlaicu – zona Lebăda, din Arad, în dimineaţa zilei de 29.05.2021, a fost preluat de PÎCCJ de la parchetul local având în vedere complexitatea cauzei dată de gravitatea faptelor, impactul social major, aspectele de fapt investigate fiind extrem de grave.

În vederea unei bune înfăptuiri a actului de justiţie, au fost alocate importante resurse umane şi logistice de către Poliţia Română, care şi-au desfăşurat activitatea sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de urmărire penală“, se arată în comunicatul Parchetului General.

Procurorii susţin că au efectuat numeroase activităţi investigative şi de cercetare penală, activităţi derulate în mod constant şi care au presupus inclusiv activităţi de cooperare judiciară internaţională.

La 29 mai 2021, omul de afaceri Ioan Crişan a murit, după ce maşina în care se afla a explodat în parcarea unui supermarket din Arad. Principala pistă a anchetei a vizat un asasinat la comandă. 

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri qmagazine

Ce-au descoperit radarele armatei

Miercuri, 23 octombrie, în jurul orei 20.45, sistemul de supraveghere radar al Armatei României a indicat o țintă aeriană în proximitatea frontierei dintre România și Ucraina, în zona Brațului Chilia, în apropierea localității Chilia Veche, județul Tulcea. Conform procedurilor, au fost activate s...

Ciucă: România trebuie să transforme crizele în avantaje, dar pentru asta e nevoie de un președinte adevărat

Nicolae Ciucă, candidatul PNL la alegerile prezidenţiale, şi-a lansat programul prezidenţial, intitulat „România prosperă şi sigură”. Evenimentul s-a desfăşurat la Grand Hotel Bucharest, unde a vorbit şi fostul preşedinte al PNL, Valeriu Stoica. Acesta a subliniat că Nicolae Ciucă este sing...

Primul eveniment cu public al podcastului „Pe Drept Cuvânt”

Avocatul Florentin Țuca vă invită la prima ediție eveniment a Dezbaterilor „Pe Drept Cuvânt”. Lansat în 12 iunie 2023, podcastul Pe Drept Cuvânt a adus în prim-plan perspectivele unice și poveștile de viață a 70 de personalități din mediul de afaceri, social, academic, cultural, sportiv sau ...

Fiica milionarului ucis la Arad în urmă cu trei ani, suspectată că și-ar fi omorât tatăl

UPDATE Fiica milionarului ucis în atentatul cu bombă de la Arad din mai 2021 a fost adusă la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Potrivit Agerpres, aceasta ar fi plănuit uciderea tatălui său după ce a aflat că urmează să fie dezmoștenită. Parchetul General a efectuat în ace...

Primăria sectorului 1, executată silit de avocații care au reprezentat-o în litigiul cu Romprest

Primăria sectorului 1 a rămas fără flota auto, ca urmare a unei decizii luate de instanță. Situația a intervenit în urma neplății unor facturi către casa de avocatură Mușat & Asociații, care a fost angajată de primărie pentru a gestiona litigiile cu Romprest, compania de salubrizare cu care a...

Efect: cu cât este mai des acuzat de rusofilie, cu atât AUR crește mai mult în sondaje. Românii preferă partidele radicale

PSD se află pe primul loc în intenţia de vot pentru alegerile parlamentare cu 30,2%, urmat de AUR cu 21,4%, PNL cu 13,2% şi USR cu 12,7%, conform unui sondaj de opinie INSCOP, realizat în perioada 11 – 18 octombrie. Potrivit cercetării sociologice, la alegerile parlamentare, Partidul SOS Ro...

Becali și „planul” lui Hrebenciuc pentru turul doi al alegerilor prezidențiale

Update. Viorel Hrebenciuc a declarat în exclusivitate pentru Digi24: „Dacă ar fi să-mi imaginez niște acțiuni pentru ca PNL să piardă procente, tot nu aș avea atâta imaginație câtă au ei făcând mișcări sinucigașe în fiecare zi.” Știrea inițială. Gigi Becali, patronul echipei FCSB și candida...

Israel se bazează pe SUA după ce va ataca Iranul

Ministrul israelian al Apărării Yoav Gallant a afirmat, în cursul unei întrevederi avute la Tel Aviv cu secretarul de stat american Antony Blinken că ţara sa contează pe sprijinul SUA „după ce atacă Iranul” în represalii la atacul cu rachete al Republicii Islamice asupra Israelului la 1 oct...

Congresul fermierilor începe astăzi la București

Peste 300 de fermieri reprezentativi din Uniunea Europeană (UE) vor participa la Congresul European al Fermierilor, care va avea loc la Bucureşti, în perioada 23 -25 octombrie 2024. Evenimentul este organizat de structura europeană de reprezentare a intereselor fermierilor şi cooperativelor COPA-...

Constantin Rădulescu a intrat oficial în al treilea mandat de președinte al Consiliului Județean Vâlcea

Noul Consiliu Judeţean (CJ) Vâlcea, rezultat în urma alegerilor din 9 iunie, a fost constituit marţi, în componenţa lui regăsindu-se consilieri din trei partide – PSD, PNL şi AUR. Ceremonia s-a desfăşurat în sala mare a instituţiei, noii consilieri judeţeni, validaţi de Tribunalul Vâlcea, d...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.