Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a avansat zilele trecute numele profesorului universitar Daniel David ca fiind cel care ar putea întruni calitățile necesare pentru un viitor președinte al țării. „Trebuie un om familiarizat cu lumea politică, care este acceptat de toate partidele şi care poate să stârnească emoţii şi poate să intre într-o dezbatere politică şi are calităţile necesare pentru a fi preşedintele României”, spunea Hunor. Daniel David, rectorul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj, psiholog și autor al unor studii dedicate chiar profilului socio-cultural al poporului român, a explicat pentru Q Magazine dacă ar candida, de ce partid se simte mai apropiat și cine ar câștiga dacă o nouă candidatură a lui Călin Georgescu, clasat pe primul loc în opțiunile românilor la alegerile prezidențiale anulate, ar fi blocată.
Numele dumneavoastră a fost pronunțat în ultimele zile ca o potențială soluție de candidat la următoarele alegeri prezidențiale. V-a propus cineva, concret, această variantă?
Daniel David: Sincer și direct spus, dintre liderii de partid doar domnul Kelemen Hunor (UDMR) a pomenit numele meu. Din celelalte partide am primit doar încurajări sau simpatii de la oameni relevanți politic pe care îi știam deja (ex. actuali sau foști miniștri/primari/parlamentari), unele mai publice, altele mai private, dar nu de la președinții partidelor (PSD/PNL/USR). Am primit și multe mesaje de încurajare – deși eu nu am exprimat nicio poziție și nu am făcut niciun angajament încă – de la oameni din țară sau din diaspora.
Ați lua în calcul dacă v-ar propune un partid anume? Care ar fi acela, față de care vă simțiți mai aproape reprezentat?
Doar dacă s-ar baza pe analize riguroase care să testeze ce doresc oamenii, nu doar pe opțiuni și angajamente politice. Și mai ales dacă aș fi cea mai bună variantă pentru un bloc euroatlantic de democrație clasică în raport nu atât cu un bloc suveranist-european, care există ca opțiune legitimă în Europa, cât cu opțiunea unei Românii suveranist-bizare, antiștiință și cu elemente de pseudoreligie, și/sau suveranist-izolaționistă. Asta pentru că România beneficiază socioeconomic de integrarea euroatlantică, iar pilonii pe care s-au construit Europa și Uniunea Europeană au fost, totuși, știința și religia!
Fără a mă ascunde și de dragul transparenței, deși nu am fost niciodată membru de partid, ideologic eu sunt într-o democrație liberală clasică mai de centru-dreapta, mai ales prin opțiunea valorică pentru excelență, meritocrație, dar cu sensibilități de stânga în educație, sănătate și muncă, mai ales prin opțiunea valorică pentru incluziune, și, complementar, cu unele opțiuni suveraniste țintite, mai ales prin ideea că nu ajunge să fii european, ci trebuie să fii român-european, ceea ce este exprimat și prin mottoul Uniunii Europene „Uniți în diversitate”.
Clarificând profilul propriu, în general sunt pentru o Românie euroatlantică pe fundamentul unei democrații liberale clasice, care permite diverse orientări stânga-dreapta, cu instituții naționale și europene puternice, înțelegând și legitimitatea celorlalte opțiuni reprezentate în Parlamentul European, iliberală, suveranist-populistă. Mai mult, în democrație cred că românii pot schimba chiar paradigma euroatlantică spre un alt regim (?), dar acest fapt trebuie să rezulte din alegeri libere, fără manipulări și intruziuni ale unor entități statale, non-statale.
În fine, sincer spus, eu cred că este mai bine ca viitorul președinte să nu fi fost membru de partid, pentru a media corect, nu ipocrit, între stat și societate și între instituțiile statului; cât de credibil este că astăzi ești membru de partid, iar mâine, când devii președinte, ești apolitic!? Nu-i imposibil, dar e greu!
Ați încerca o candidatura ca independent în speranța ca ulterior să coagulați o susținere concretă transpartinică?
Nu, nicidecum!
Asta pentru că nu este vorba despre mine, ci despre România euroatlantică într-o democrație clasică, care presupune reunirea Româniilor polarizate, iar eu cred că acest fapt nu este bine să se facă acum pe cont propriu, ci printr-o integrare a așteptărilor oamenilor cu decizii politice înțelepte, pentru a nu avea emoții în victoria unei opțiuni de democrație clasică euroatlantică sau măcar euroatlantice.
Așa cum am mai afirmat în diverse analize, în acest moment, psihocultural vorbind, avem trei bazine polarizate: (1) un bazin tradițional, autohtonist format mai ales din oameni mai puțin prosperi economic și în care proporția celor cu studii superioare este mai redusă, cu o oarecare frică față de România europeană pe care nu o înțeleg bine; (2) un bazin al celor în fază de emancipare, mai antisistem și cu ură, furie, dispreț față de „establishment” pentru că îi frustrează prin aroganță și nu se ridică la nivelul nevoilor și așteptărilor lor, adesea din clasa de mijloc economic vorbind, un amestec de oameni cu studii superioare și fără studii superioare și (3) un bazin al celor mai emancipați, conectați deja bine cu instituțiile euroatlantice, adesea din clasa cu venituri mai mari și cu studii superioare, la unii manifestându-se, din păcate, o formă de aroganță față de celelalte bazine. România euroatlantică trebuie să fie locul pentru toți aceștia, nu doar pentru cei aflați deja acolo!
Împiedicarea lui Călin Georgescu de la a mai candida va îndrepta electoratul său către soluția susținută de partidele clasice, PSD, PNL, USR, UDMR sau, dimpotrivă, va cataliza tabăra suveranistă?
Dacă va fi așa, depinde de cum va arăta noul guvern și de cine vor fi candidații proeuropeni. Dacă guvernul – prin premier și miniștri, inclusiv programul de guvernare – va oferi speranțe oamenilor, iar proeuropenii vor fi uniți între ei, atunci putem intra într-o logică ce reduce frica, furia, disprețul și aroganța, cu opțiuni democratice.
Nu sunt însă prea optimist la ce văd până acum, așa că, da, mă aștept să meargă într-o zonă mai suveranistă, din păcate, nu doar european-suveranistă.
Ca psiholog și om care este permanent conectat la viața publică, puteți asimila electoratul lui Călin Georgescu taberei filoruse, anti occidentale sau antisistem?
După mine domnul Georgescu a accesat foarte bine, promovând adesea un discurs pseudoștiințific și pseudoreligios, întâi zona antisistem, mizând pe neîmplinirile acumulate ale acesteia, și apoi zona tradițională, mizând pe frica acesteia, adică oarecum pierzătorii României europene prost înțelese de unii. Spun prost înțelese deoarece, așa cum spuneam, România euroatlantică trebuie să fie locul pentru toți, nu doar pentru unii!
Ce ar putea face partidele clasice pentru a demonstra ceea ce au afirmat imediat după alegerile prezidențiale, turul I, că „au auzit electoratul”? Cum ar putea arăta că într-adevăr l-au auzit?
Reluând ideea anterioară, să ne dea un guvern cu fețe noi, care să crească nivelul de optimism în rândul oamenilor, și un program de guvernare pentru o Românie euroatlantică incluzivă. În plus, ne trebuie un candidat proeuropean la poziția de președinte care să unească Româniile polarizate într-o Românie euroatlantică a tuturor, nu doar a unora, aducând optimism și cooperare și reducând astfel frica și aroganța.
Sunteți psiholog, puteți așadar să ne spuneți cât la sută din electorat poate fi influențat și determinat să voteze Călin Georgescu dacă era hotărât să voteze Elena Lasconi sau Marcel Ciolacu sau Nicolae Ciucă, prin campanii pe Tik Tok?
Dacă erau hotărâți, prin analize proprii sau prin campanii electorale eficiente, cred că erau greu de schimbat astfel. Și eu am fost țintă pentru „boți”, dar având valori clare și opțiuni derivate din acestea nu am fost influențat. Dacă erau nesiguri sau nehotărâți, puteau să fie influențați, dar nu văd o problemă în asta dacă se respectă regulile, legile în utilizarea banilor și a rețelelor de socializare în alegerile electorale.
Din studiile și expertiza dumneavoastră, de ce credeți că domnul Georgescu a reușit să convingă două milioane de oameni? Cunosc personal oameni care l-au votat și nu au Tik Tok, deci nu acolo l-au întâlnit. Cum explicați alegerea celor care NU au fost influențați de Tik Tok?
Așa cum am spus, mizând pe ura celor antisistem și pe frica celor tradiționali, care au fost relativ ignorați de sistemul, adesea arogant, care spunea că va construi România europeană. Asta a venit pe un fond psihosocial, psihocultural mai general definit de: (1) o educație mai precară – aici nu oamenii sunt de vină, ci sistemul educațional – , care a favorizat reducerea analizei critice și a deschis calea spre manipulare; (2) marginalizarea științei în favoarea pseudoștiinței – aici politicienii au favorizat asta prin legislația care a introdus ocupații de pseudoștiință, creând astfel confuzii în mințile oamenilor cu privire la ce este rațional și ce nu în lumea în care trăim – ; (3) slăbirea religiei în favoarea ocultismului, superstițiilor, deschizând astfel iar calea spre manipulare; și (4) o ofertă a sistemului politic clasic adesea slabă, cu excepții notabile, neapreciată de oameni și care prin frustrare stârnește multă furie.
Președintele Klaus Iohannis a câștigat alegerile prezidențiale în 2014 printr-o masivă campanie pe Facebook. Chiar proprietarii firmei care au gestionat acea campanie pe social media au dat mai multe interviuri în care au explicat că în lumea nouă rețelele sociale fac diferența. Ce e diferit acum, față de atunci?
România este mult mai polarizată acum, știința și religia sunt mai slăbite, iar oferta politică a sistemului, la rândul ei, mult mai slabă.
În plus, în oferta politică de acum nu a fost doar o bătălie normală între opțiuni europene diferite, de la stânga la dreapta sau între democrația clasică vs. iliberalism vs. suveranism european, ci a apărut și o opțiune suveranist-bizară, antiștiință și cu elemente de pseudoreligie, și izolaționistă. În fine, unele rețele de socializare sunt mult mai diverse, cu mecanisme mai complexe de manipulare.
Ce calități, ce portret ar trebui să aibă candidatul care să reușească o catalizare a societății românești din ambele extreme?
Un proeuropean competent, care înțelege însă bine și partea tradițională a țării, și frica acesteia, și partea antisistem, și căruia îi pasă și de acestea, nu doar de partea deja emancipată și deja europeană, reunind aceste Românii. Așadar, România euroatlantică trebuie să fie un bine nu doar pentru cei emancipați și deja europeni, ci și pentru bunicii noștri, și alții din zona tradițională, și pentru românii care lucrează din greu în diaspora sau în țară fără însă să fie protejați și valorizați social, segmente care trebuie recuperate cu empatie și înțelegere și integrate mai bine în România euroatlantică.
Cum explicați faptul că aceiași oameni – lideri de opinie – care ne îndemnau să o votăm pe Elena Lasconi, două săptămâni mai târziu o denigrează și o periferizează politic?
S-a schimbat contextul și cadrul de referință. Un atribut nu se evaluează în sine, ci prin raportare la un cadru de referință. În raport cu domnul Georgescu, doamna Lasconi le părea unora mai proeuropeană și o opțiune posibilă, dar, în raport cu alții, nu le mai pare acum astfel, deși domnia sa nu s-a schimbat fundamental într-o săptămână.
„Suntem într-un moment de cumpără, cel mai dificil moment pe care România l-a avut după Revoluţie. Românii au transmis la alegerile pe care tocmai le-am avut că nu se mai poate, că s-a minţit prea mult, că politicienii se prefac că încearcă să le rezolve problemele. Este nevoie de schimbarea fundamentală a modului în care statul răspunde la aşteptările cetăţenilor. (…) Vă anunţ că intenţionez să candidez la alegerile prezidenţiale din 2025”, a transmis luni, 16 decembrie, edilul general al Capitalei, Nicușor Dan.
Ce șanse are un candidat ca Nicușor Dan să devină președintele României?
Greu de spus acum. Nicușor Dan, pe care îl știu din diverse contexte mai vechi, este un proeuropean competent! Rațional vorbind, e drept că pornește din postura de primar al Capitalei, aparent un start bun, dar obiectiv are în spate doar ușor peste 350 000 de voturi, cam puțin, și este greu de adunat restul, mai ales dacă este singur.
Pe de o parte nu îmi place demersul său pentru că grăbindu-se poate fisura prea repede blocul proeuropean, dar mă simt mai liniștit că avem un candidat adecvat.
Vom vedea dacă va rămâne în competiție și ce platformă poate aduna în jurul său pentru a câștiga.
Un val suveranist cuprinde Europa și a învins și în America. Ce explicații găsiți acestui fenomen care tinde să se generalizeze?
Sistemul politic clasic nu a găsit încă mecanisme ca democrația clasică să ajungă mai bine la oamenii tot mai emancipați – care vor să le fie vocea ascultată și să co-participe la deciziile politice care ajung să-i influențeze – în forme mai participative. În plus, slăbirea instituțiilor democratice, prin „fake news” și acțiuni hibride ale unor entități statale și non-statale antidemocratice, și polarizările economice accentuează conflictele sociale și neîncrederea în instituții, iar când instituțiile slăbesc, oamenii se reîntorc adesea la forme mai tradiționale de organizare socială, bazate pe grupuri de apartenență în logica unei familii extinse până la națiune. Dar asta înseamnă în Europa și SUA suveranism-european sau suveranism-american, nu înseamnă suveranism-bizar izolaționist, antiștiință și cu elemente de pseudoreligie.
Cine este Daniel David
Daniel David s-a născut la 23 noiembrie 1972 în Satu Mare, și este profesor „Aaron T. Beck” de psihologie clinică şi psihoterapie (ştiinţe cognitive clinice) la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), directorul fondator al Departamentului de Psihologie Clinică şi Psihoterapie din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai și preşedinte al International Institute for the Advanced Studies of Psychotherapy and Applied Mental Health.
În prezent este profesor asociat (adjunct professor) şi la prestigioasa instituţie medicală Icahn School of Medicine at Mount Sinai, New-York, SUA şi directorul programului de cercetare la Albert Ellis Institute, New York, USA, (2012-2022) un institut de referinţă la nivel internaţional pentru cercetarea şi practica în psihoterapie şi sănătate mintală. De asemenea, a fost membru al Scientific Review Group în Social Sciences în European Science Foundation. În anul 2017 a fost ales preşedintele Asociaţiei Psihologilor din România, iar din 2022 este membru corespondent în Academia Română și membru al Academiei Europene (Academia Europaea / Academy of Europe).
Daniel David este unul dintre cei mai cunoscuţi oameni de ştiinţă din România. A fost consilier personal pentru cercetare/ştiinţă al ministrului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Știinţifice (2005 şi 2016), iar în anul 2008, la propunerea Autorităţii naţionale pentru cercetare ştiinţifică, a fost decorat pentru ştiinţă cu Ordinul Naţional pentru Merit în Grad de Cavaler.