CASA BORANGIC este singurul producător din România care face o ie de la fluturii din care se naște borangicul, la țesutul cu războiul, până la eticheta cu care pleacă în magazin. Produc o ie într-un an, dar nu își permit să o vândă nici măcar cu 500 de euro. Asta în timp ce brandul Louis Vuitton creează o ie într-o zi, pe care o vinde cu 6000 €. Un fotoreportaj Q Magazine dedicat iei românești de SILVIA ELISABETA POPESCU și ALEXANDRU RĂDUCANU.
Vezi toată galeria foto aici:
INSPIRAȚIE PENTRU CREATORII LUMII
Am vizitat atelierul familiei Niculescu din Stoenești, CASA BORANGIC, județul Vâlcea, la finalul lunii iulie. Parcă frumusețea portului tradițional este mai vizibilă astăzi într-o lume uniformizată de jeans și tricouri.
De cum am pășit în încăpere, am remarcat icoana Maicii Domnului care stătea străjer deasupra ușii, binecuvântând pe oricine trece pragul CASEI BORANGIC.
Încă de la intrare te izbește românescul, firescul locului și timpul care stă pe loc.
Trecutul ne vorbește în multe feluri. Depinde doar de noi cât înțelegem.
Sunt obișnuită cu estetica, dar frumosul pe care îl găsesc în portul românesc este și mai mult și mai altfel decât frumosul pe care îl regăsesc la creațiile brandurilor internaționale.
Faimoasa cântăreață Adele a pozat în anul 2012 în revista Vogue purtând o ie românească – Romanian Blouse -creată de Tom Ford, de inspiraţie transilvăneană, des întâlnită în portul de Sibiu.
Pictorul francez Henri Matisse pictează în 1940 La blouse roumaine, inspirat de colecţia de ii primite de la pictorul român Theodor Pallady. În anul 2006, vestitul Jean Paul Gaultier, dedică o colecţie întreagă portului tradiţional românesc. În anul 2008, Oscar de la Renta foloseşte imprimeuri şi texturi inspirate din ţinuta populară românească. În anul 2011, Philpippe Guilet dedică o colecţie „100% couture, 100% modernă, 100% românească cu artizani și artişti români“ României.
Așadar, nu doar eu am văzut ia atât de frumoasă, încât să mi să pară, că doar geniul artei o mai poate fixa.
Ia este o victorie și o sărbătoare a spiritului românesc pe care CASA BORANGIC o duce cu multe eforturi, mai departe, în fiecare zi.
„Nu este ușor. E greu să crești, dar este și mai greu să te menții.
Cel mai dramatic fapt care ar putea să mi se întâmple, bineînțeles, după pierderea sănătății mele și a familiei, ar fi incapacitatea de a mai putea să ne plătim angajații, pentru că, dacă ne vor birui autoritățile cu toate taxele lor, aș rămâne doar eu. Asta m-ar întrista teribil. Ce realizează zece oameni, nu poate realiza niciodată unul singur.” a declarat Cristina Niculescu pentru Q Magazine.
LA ÎNCEPUT
Povestea iei tradiționale din satul Stoenești, județul Vâlcea, a început în urmă cu peste 20 de ani când, într-o zi oarecare, chiar după ce își spusese cu ceva ani în urmă că nu mai vrea să vadă în casa ei nicio ață, fără nici explicație, călăuzită de o voce din interior, pe care a numit-o Dumnezeu, Cristina Niculescu a scos afară războiul.
„Dumnezeu ne-a ghidat. Eu voiam să fac ceva, dar nu știam ce. Acesta este adevărul, nu doar o poveste.
Am trăit lângă o mamă care muncea foarte mult. Lucra ca țesătoare la Arta Populară.
Într-o zi, datorită meritelor sale deosebite și a pasiunii cu care își făcea treaba, a fost aleasă să participe la emisiune Noi, femeile.
Îmi aduc aminte ca ieri, totul. Emisiunea se difuza miercuri seara și, pentru că era cea mai bună și muncitoare din secție au venit acasă la noi să o filmeze în timp ce țesea. A fost prima dată când am luat contact cu lumea televiziunii de care eram pur și simplu uimită. Mă uitam la toate acele spoturi pentru lumină, umbrele…totul era atât nou pentru mine. Fiind ajutorul mamei, evident ca am fost filmată și eu.
Aș putea spune că, de când mă știu am trăit în lumea asta. Timpul a trecut, am crescut și când m-am căsătorit am spus că nu mai vreau ațe în casă.
După 15 ani, ceva înlăuntrul meu s-a mișcat și într-o zi am montat războiul și am început să țesem. Nu știam ce vreau să fac, ci doar că trebuie să montăm războiul.
De aceea spun, încă o dată, că totul este de la Dumnezeu !” ne-a povestit Cristina Niculescu.
Poveștile plac tuturor. Fie că sunt de dragoste, despre știință sau despre orice altceva, povestea cucerește sufletul.
Dacă îi dai o informație simplă creierului, bazată pe cifre și informații, declanşezi activitate doar în anumite părți ale lui, la nivelul cărora este procesat limbajul, unde sunt descifrate şi capătă sens cuvintele, dar procesul se termină aici. În momentul în care spui o poveste, nu numai că activezi partea creierului care procesează informații brute, ci și zonele care ne ajută să experimentăm la propriu evenimentele relatate.
Dar întotdeauna trebuie să ai o poveste ca să vinzi?!
La mine nu funcționează. Dacă nu îmi place produsul, în primul rând vizual (de la calitatea ambalajului, mesajului, la conținut), poți să îmi spui 1002 de Nopți, nu reacționez! Însă studiile arată ca povestea funcționează pentru majoritatea.
„Poate greșesc că nu am creat și un basm în jurul muncii mele. Oamenii obișnuiesc să creeze și istorie înfrumusețată, literară și emoțională, în jurul lucrurilor pe care le fac și asta poate că le-a ajutat brandul, dar eu sunt altfel. Spre deosebire de cei care au nevoie de un ambalaj de cuvinte pentru a-și vinde produsele, noi nu avem. Noi înșine suntem o Poveste, prin ceea ce suntem, facem și vindem oamenilor!”, spune Cristina Niculescu.
Deci se poate și fără! Ba mai mult, când lucrul este bine făcut, ajungi în casele oamenilor pe drumul cel mai scurt și cel mai rapid.
Nu am văzut vreodată reclamă la Rolls Royce, la Bugatti sau la Ferrari. Doar cele aniversare, și asta pentru că atunci când ești ceva sau cineva, EȘTI pur și simplu.
Creațiile CASEI BORANGIC au ajuns prin toată lumea, dar mai ales la Alteța Sa, Principesa Margareta.
Cu muncă multă, cu dedicare și cu migală, după ani și ani, efortul oricărui om este încununat de succes, pentru că, așa cum îmi spune adesea omul cel mai om dintre oameni, munca nu a trădat pe nimeni.
E nevoie de un an de zile ca o ie adevărată, autentică să iasă din CASA BORNAGIC.
„Dacă punem și procedeul creșterii viermilor de mătase, pot să spun că procesul de creație durează peste un an.
Întâi se cresc viermișorii, toamna pregătim firul, iarna se pregătește războiul și abia după aceea începem și țesem. Așa încât durează un an și ceva să faci o ie.”
Fiind cel mai puternic material textil din lume, firele de mătase sunt de trei ori mai rezistente decât cele de in și de lână. Un fir de mătase cu secțiunea transversală de 1 mm ține un corp de 40 kg. Pe gogoașe, firele strălucitoare, rezistente și frumoase au lungimi între 600 și 2000 m la 1000 m.
Pentru doar 10 grame de ouă este nevoie de 30 de metri pătrați de spațiu, iar pentru hrănirea a 100 de grame de ouă de viermi este nevoie de un hectar de livadă de duzi. Așa ne putem da seama cât de laborios poate fi acest proces, dar și cât de minunat poate fi să porți un astfel de obiect vestimentar, creat sută la sută în stil românesc, din materiale cu fibre naturale, pur românești!
Vibrația hainelor depinde de tipul de țesătură, formă, culoare, model, chiar și de imprimeu.
Cu cât acest proces este mai pur, cu atât componenta pozitivă va fi mai mare în produsul final.
Purtarea acestor hainelor nu este doar o opțiune, ci și un act responsabil și benefic în multe feluri. Pielea este cel mai mare organ din corpul nostru, iar protejarea ei intră în categoria deciziilor care susțin un stil de viață sănătos.
„TOATE VECHI ȘI NOUĂ TOATE”
Din cele mai vechi timpuri, motivele populare românești au vorbit despre spiritualitatea oamenilor. Ele nu aveau doar un rol estetic, ci erau și un mod, tăcut, de exprimare pentru persoana care le purta.
„Mă inspir din iile și catrințele vechi. Nu inventăm noi nimic nou pentru că este atât frumos în portul străvechi…Noi doar am readus la viață modele uitate de oameni și timp.”, spune Cristina Niculescu pentru Q Magazine.
Am citit cândva că „femeile care coseau iile erau asemenea unor preotese, care comunicau cu divinitatea.” și mi-a plăcut atât de mult ca metaforă. Ele se rugau înainte de a începe lucrul și considerau că mâinile lor se supun voii sufletului, care era în armonie cu Dumnezeu. Privind-o pe Cristina Niculescu, cu mâinile ei dansând din stânga la dreapta și invers, și scoțând bucăți mari de material plin, am realizat că e de o mie de ori mai greu să țeși la război decât să tai un tipar într-un atelier, fie el chiar și al Casei Dior sau Schiaparelli.
Am întrebat-o pe Cristina Niculescu dacă portul tradițional mai are viitor și mi-a spus că da, dar puțin tristă pentru că și în acest domeniu se practică furtul.
„S-a revigorat puțin și s-a revenit la ie. Din păcate, apariția replicilor și a fake-urilor și în acest domeniu îngreunează vânzările produselor autentice, artizanale. Oamenii aleg ieftin și nu calitate.
Noi am rezistat cu greu, rămânând fideli tradiției, alegând să producem ia de la ață la broderie, deși ar fi fost infinit mai ieftin și ușor să le achiziționăm gata făcute, asta scutindu-ne de plata salariilor, a impozitelor și a altor taxe. Am ales greul, dar acesta este Frumosul autentic.
Tinerii s-au mai întors către tradiție și asta ne încurajează și simțim că trebuie să ducem mai departe portul tradițional românesc. Îmi doresc să ajungem din ce în ce mai mult la peroane care apreciază munca și efortul care este depus pentru realizarea unor astfel de comori vestimentare.”, spune proprietara CASEI BORANGIC.
Când am întrebat-o despre momentul mândriei absolute, mândră, mi-a răspuns smerită: „De fel nu mă împăunez, dar mă bucură enorm când clienții care îmi trec pragul mă poartă și mă vorbesc atât de frumos. Aceasta este bucuria și binecuvântarea cea mai de preț!”
Nu știu ce este pentru alții patriotismul, dar pentru mine este Ia, Imnul și câțiva semeni ai mei.