Și zidurile vorbesc. Iar ANA ȚEPUȘ pare a fi fost prima vedetă a lumii virtuale care le-a auzit și a spus lumii povestea lor. Așa a debutat drumul către influența bună, despre care a vorbit pentru Q Magazine.
ECONOMIE, BALET, PIAN… ȘI MISS
Ați adus în atenția publicului multe povești ale unor case pe care le priveam fascinați în trecere, dar nu și povestea care stă în spatele chipului dumneavoastră pe care‑l admirăm și a personalității dumneavoastră pe care o urmăresc sute de mii de oameni. Și eu vă urmăream pe contul de Instagram pentru adevăratele lecții de istorie din spatele arhitecturii unor clădiri de patrimoniu. Eu însămi am remarcat de câte ori indicam ca punct de reper lângă biroul meu, când îndrumam pe câte cineva, „Palatul lui Becali”, pentru că dacă aș fi spus „Palatul făcut după Muzeul Rodin din Paris” n-ar fi știut nimeni către ce zonă să se îndrepte.
Și totuși… celebrul palat care îi aparține lui George Becali are această virtute arhitecturală, pe care atât de puțini oameni o cunosc. Ceea ce ați reușit dumneavoastră a fost să generați fascinație și față de clădiri, nu doar față de persoane.
Apoi, v-am întâlnit întâmplător, într-o zi, pe Bulevardul Brătianu, în timp ce eu mergeam spre un birou notarial și dumneavoastră făceați o filmare, și iată-ne acum și în acest dialog pentru cititorii Q Magazine.
A strâns o comunitate cumulată de 300.000 de urmăritori. Vizualizările variază. Barometrul e subiectul: cu cât bifează mai clar cei 3 „E” merge mai bine – „education”, „emotion”, „entertainment”.
Așadar…
Ca majoritatea bucureștenilor, vin din provincie, de la Râmnicu Vâlcea. M-am mutat în capitală când am intrat la facultate (Finanțe-Bănci, A.S.E.), deci am trecut prin etapa fascinației orașului mare și a curiozității de a-l descoperi – abordare insuflată de tatăl meu, care, în timpul facultății lui, Cibernetică, A.S.E., a fost și ghid turistic și m-a crescut în spiritul storytelling-ului vis-à-vis de ce văd în jurul meu.
Ca parcurs am avut înclinație către latura reală, mi-a plăcut școala (am luat BAC-ul cu 9,93), am intrat la facultate – examen la matematică și la economie – cu 10, am absolvit printre primii, sunt doctor în Finanțe „Magna cum Laude”, însă am avut și pasiuni feminine.
Am făcut 10 ani pian și balet, modelling în facultate, am bifat toate concursurile de miss în liceu și facultate de la Miss Boboc, Miss Vâlcea, Miss Oltenia, Miss ASE la Miss București pe Universități, ceea ce a complicat mereu lucrurile ulterior, pentru că există prejudecata de a considera că nu poți să ai performanțe dacă ești drăguță și ambițioasă.
Te „bucuri” de invidii de la femei sau de refuzuri de la bărbați, ajungi să muncești chiar mai mult ca să dovedești, să fii luată în serios, dar all in one dacă ar fi simplu, ar face-o toată lumea, nu?
Primul meu loc de muncă a fost analist credite corporative în centrala unei bănci, foarte util la început de drum, dar destul de limitativ ca proces pentru firea mea.
Am optat să fac doctoratul la zi, fiind la buget, am și predat, ceea ce mi-a plăcut (poate la o vârstă mai înaintată voi considera și asta). În anul al II-lea de doctorat – pentru că ai mai mult timp la dispoziție – am făcut cursurile de reporteri ale unui trust de televiziune, am lucrat ca reporter economic la două televiziuni de știri. E o meserie frumoasă, însă complicată în privința programului pe termen lung, când ești mamă singură.
Al treilea și ultimul meu loc de muncă a fost la un fond de investiții în imobiliare, și așa am descoperit domeniul.
Sunt genul de femeie căreia îi place și în șantier și se spune că am ochi pentru detalii. Toate acestea m-au dus în zona de „observator” de clădiri interesante – atât ca poveste, patrimoniu arhitectural, cultural, însă și ca oportunitate de business, dezvoltare, pentru că așa aleg subiectele: să aibă o utilitate pentru prezent.
De ce „ați lăsat” viața reală pentru cea virtuală?
Nu am ales-o pe niciuna în detrimentul celeilalte, a fost doar o completare și o adaptare asumată la realitatea care nu mai poate fi negată, și anume că toată lumea (de la tânăr la senior, de la sărac la bogat) are în ziua de azi cel puțin un cont pe o platformă de socializare cu care se identifică cel mai mult (că e Instagram, TikTok, YouTube, LinkedIn sau Facebook).
În Europa, timpul mediu zilnic petrecut în mediul online a ajuns la 7 ore pe zi, dintre care mai mult de o treime este pe rețelele de socializare, iar TikTok a depășit ca motor de căutare Google.
Mai mult, la doi ani după ce am început activitatea constantă în online (noiembrie 2022), pot spune chiar că în mediul „virtual” ai o imagine mai nefiltrată a societății, pentru că există opțiunea anonimității – cu care nu sunt de acord, de altfel; conturile asumate ar trebui marcate distinct, iar comentariile acestora să aibă întâietate, pe când „trolli”, conturile anonime, fără nume și poze reale de profil verificate de platformă, să fie într-o secțiune separată, pe care să o accesezi doar dacă vrei să faci o plimbare virtuală în infern – care dă frâu liber machiavelismului din oameni, ceea ce în viața „fizică” nu se întâmplă. Însă dacă nu se exprimă, nu înseamnă că nu există.
DACĂ S-AR ÎNCHIDE „NONSTOP”-UL ONLINE…
În lumea noastră, există influenceri care nu au competență și specialiști care nu au influență. Cum explicați acest fenomen?
Pentru că fiecare categorie menționată este superficială. Unii cred că e suficient să se scălămbăie și că va ține la infinit, iar alții se consideră superiori și spun că nu au nevoie de expunere.
Realitatea este că, indiferent de domeniu, dacă ai clienți, colaboratori până în 50 ani, un cont de social-media, indiferent de platformă, a devenit deja cartea de vizita digitală, prima care este verificată. Este o deschidere pe care o îmbrățișezi sau pe care o refuzi.
În noiembrie, un cablu submarin de telecomunicații care lega Finlanda de Germania a fost avariat și sute de sisteme din ambele țări au fost paralizate. S-a vorbit mult despre o potențială pană de curent, iar rușii pregătesc un experiment pentru decuplarea completă a țării de la internet. Ce ați face în situația în care ați fi complet ruptă de urmăritorii dumneavoastră?
Nu este unica mea activitate. Lucrez și ca agent imobiliar. Alături de fratele meu am preluat gestionarea unui business al părinților, tot în domeniul imobiliar, și sunt în curs de definitivare a unui business conex mediului online.
Cumva fiecare experiență profesională prin care am trecut – corporație, instituție publică, televiziune, fond de investiții, social-media – până în acest moment a fost o fațetă a aceleiași arii, cea economică, ce și-a pus fiecare amprenta asupra mea și m-a conturat.
Totul este un proces, din care înveți multe. Mixul prezent cred că este cel mai potrivit de până acum, pentru că accesează ponderat și variat caracteristicile, atuurile mele.
Nu mi-e frică să o iau de la capăt, iar social-media m-a învățat ceva în mod cert: adaptabilitatea. Deci dacă mâine s-ar închide la „nonstopul” social-media, aș rămâne cu celelalte preocupări. Drăcușor mort, mai greu.
Cele mai slabe ca impact (50.000-80.000 de vizualizări) au fost clipurile comerciale „unde s-au impus în brief anumite aspecte, mai seci”.
RELAȚIA CU BANII
Dumneavoastră ce influenceri urmăriți?
Este totul vizibil în antetul profilului de Instagram, platforma mea preferată, la „following”. Străini în mare parte, din domenii diferite, unii mai tehnici, alții inspiraționali estetic, evit conturile românești pentru că, inevitabil, îți rămân idei, piața fiind mică, nu vreau să fiu tentată să acționez similar și nici să mă blochez să nu fac ceva pentru că a făcut altcineva deja.
Statistic însă, cel mai mult timp, 90%, în social-media îl petrec pe conturile mele pentru postări, comentarii, mesajele directe.
Se spune că influencerii fac mulți bani din prezentarea produselor pe conturile lor de socializare. Dumneavoastră ce relație aveți cu banii în urma a ceea ce faceți?
Banii sunt mijlocul prin care poți să oferi calitate, varietate și să fii constant, pentru că toate materialele presupun niște costuri directe (videografie, editare, eventuale locații, ținute, recuzită, deplasări, cazări etc.) și indirecte (timpul și munca- pe care dacă le dedici într-o direcție, le rupi din alta).
Totul trebuie să aibă un sens și, din acest punct de vedere, să se susțină.
Cum televiziunile au spațiul publicitar, la fel se întâmplă în mediul online, prin colaborările plătite.
Bineînțeles că ține de fiecare cum alege aceste asocieri și ce promovează astfel încât să nu dezamăgească. Regula mea e simplă: promovez doar ceea ce îmi place.
Ați avut un obiectiv de la început sau ați mers cum v-a dus viața?
Trebuie să ai un țel în viață, iar acela să fie sus. Chiar dacă reușești doar parțial, este un progres semnificativ. Nu înseamnă să fii rigid. De multe ori socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg, noi, ca oameni, ne modificăm, evoluăm, sperăm noi, însă o direcție generală mi se pare importantă și nu cu un singur element, pentru că fericirea este un mix de mai multe. Eu una aș fi mai împlinită cu 80% din cinci elemente, decât cu 150% dintr-unul singur.
Dacă cineva ar începe mâine de la zero, ce l-ați sfătui pentru a avea relevanță într-o lume virtuală în care multă lume, cu gusturi îndoielnice, pare a deveni vedetă?
Gândește-te la ce crezi că te face special! Fiecare avem un „ceva” al nostru și pe asta aș marșa. Orice are o nișă.
Pasul doi: un program de conținut săptămânal. Nu cred în postările zilnice. Pe lângă faptul că nu pot fi calitative, la un moment dat sunt percepute și ca spam de urmăritori, dar depinde și de audiență, eu mă raportez la una ca a mea, majoritară peste 24 de ani, urbană, deci ocupată, un număr de două-trei postări săptămânale este realizabil și suficient. Pot fi filmate grupat, ideal să existe niște zile fixe, preanunțate pentru audiență ca date de postare, pentru că se creează acea așteptare.
Pasul trei este anduranța. Statistic, există un prag de 10-15 postări percepute de public ca fiind constante și calitativ similare, din aceeași gamă de conținut, ca să înceapă să se simtă o mișcare pe cont, deci fără descurajare. De la un like pentru un video la follow e cale mai lungă. Dacă ai noroc ca un video să devină viral din prima, vei face vizualizări, vei primi like-uri, însă dacă se intră pe profil și se observă că este singura postare de acel gen, slabe șanse pentru un follow de la un public matur, cu putere de cumpărare.
De asemenea, după un anumit timp, nu trebuie să fii obsedat cu nișa dacă simți să te dezvolți și în altă direcție, pentru că cei cărora nu le va plăcea schimbarea vor pleca, însă vor veni alții, iar cine te place și ca personalitate va rămâne oricum.
CE IA CELEBRITATEA
Cum explicați manelizarea publicului?
Lipsa educației, a culturii, a preocupărilor serioase, a aspirațiilor, lenea. Când te confrunți cu astfel de probleme e reconfortant să fii într‑un mediu unde să nu te simți prost, unde ești comod și care, bineînțeles, e și nociv.
Când v-ați dat seama că sunteți importantă pentru public?
Când a crescut cantitatea zilnică de mesaje directe și întrebări despre orice, de la subiectul în sine abordat într-un reel, pâna la cu ce te îmbraci, de unde e vaza din spatele tău, cum te organizezi, ce mănânci etc.
E normal, lumea vrea să știe exact ce faci ca să realizezi ceea ce se vede. Și eu am avut astfel de curiozități în legătură cu cei pe care îi urmăresc și am rămas fidelă celor care au fost deschiși cu explicațiile, care au făcut față și valurilor de ură, care pot răspunde sincer și unor întrebări incomode.
Există și un revers al celebrității?
Timpul devine prețios și trebuie să stai bine cu echilibrul. Să nu uiți niciodată să analizezi profilul care ți-a transmis un mesaj negativ, ca să nu pui la suflet orice aberație. Uman, avem tendința să reținem acel unic mesaj negativ și să le uităm pe toate celelalte 99 pozitive.
Cât despre avalanșa de invidie care vine la pachet, chiar și pe sub zâmbetele forțate, din nou trebuie să fii conștient de faptul că dacă ai succes, ești invidiat, dacă nu ai, nu te bagă nimeni în seamă, ești irelevant. Cum o dai, nu pică perfect, deci mai bine să îți fie bine. E singura cale prin care poți să faci bine, la rându-ți, în jurul tău, pentru că și pentru un bine real ai nevoie de finanțe, influență, conexiuni.
La ce ați renunțat?
Am renunțat la ce nu a fost important. Niciodată nu renunți la ceea ce contează pentru tine.
„EȘECUL CARE M-A FĂCUT MAI BUNĂ”
Care este momentul, întâmplarea, întâlnirea despre care puteți spune c-a fost punctul kairotic în viața dumneavoastră?
Câteodată îmi vine să spun că pentru „școala vieții”, experimentată nu neapărat pe pielea ta, fiindcă s-ar tăbăci prea tare, fiecare ar trebui să citească o carte de proverbe românești și alta de proverbe chinezești.
La întrebarea asta mă încadrez perfect în cel care spune că „atunci când soarta îți închide o ușă, Dumnezeu îți deschide o fereastră”.
Punctul kairotic din viața mea a fost divorțul de tatăl lui Mihai. Era primul meu prieten, am fost prieteni de pe vremea când eram în liceu, el fiind cu 7 ani mai mare decât mine. O astfel de experiență este traumatizantă la 26 de ani. A fost și singurul divorț din familia mea. De unde fusesem o răsfățată a sorții, în general, m-am văzut descoperită pe toate părțile, confruntându-mă și cu rușinea în fața societății, influențată de gândirea mea imatură.
Am intentat divorțul – o formalitate, pentru că lucrurile nu mai mergeau bine – chiar cu trei luni înaintea cununiei religioase, care nu a mai avut loc. Totul s-a desfășurat cu scântei și multe artificii.
Am fost nevoită să o iau de la zero pe toate planurile: profesional, pentru că pusesem totul on hold cu nașterea, cariera lui, care necesitase mutarea din țară, financiar, deși am avut sprijin din partea familiei, psihologic nu eram confortabilă, emoțional, ca mamă și tot.
Toate acestea m-au responsabilizat mult și m-au ambiționat să nu mai trec prin momente de teamă de acest fel. De asemenea, am început să observ mai clar realitatea, și în alte cazuri, să nu mă mai îmbăt cu apă rece, să mă concentrez pe fiecare detaliu, să capăt încredere în mine pe măsură ce am reușit, inclusiv ca mamă, pentru că pe Mihai l-am crescut singură de la 4 ani ai lui, fără ajutorul bonelor, părinții mei locuind în continuare la Râmnicu Vâlcea.
Am vrut să îmi pun amprenta și să fim legați, deși familia insistase să termine grădinița la Vâlcea, iar acum este un adolescent de 15 ani, proaspăt licean, care, recunosc, mă face mândră deseori cu rezultatele lui, pasionat de securitate cibernetică, fizică și box, ca viziune de viață, ca om.
Ca sfat, consider că șansa de a-ți găsi jumătatea până în 30 de ani, fără o experiență de viață, fără a te cunoaște pe tine însăți mai ales într-o perioadă în care evoluezi permanent, este minimă, deci nu recomand căsătoriile sub acest prag pentru că e posibil ca fiecare să evolueze în direcții și cu ritmuri diferite și să nu se mai bată bine ritmul tangoului.
Fără acest eșec, 100% nu aș fi fost același om, zic eu, o variantă mai bună.
Al doilea moment, mai recent, a fost finalul unui proiect în care am fost implicată, o dezvoltare imobiliară rezidențială pe care am coordonat-o la fostul loc de muncă. M-a bucurat că s-a finalizat cu succes, însă m-a și întristat pentru că ar fi trebuit să revin la o rutină mult mai liniară. Am simțit că m-aș fi plafonat după ce luasem puțin gustul adrenalinei proiectelor mai mari.
Mi-a venit ideea aceasta și i-am expus-o cu inima strânsă șefului meu. Spun strânsă pentru că era clar că dacă ar fi avut succes, ar fi presupus o ruptură. În plus, mediul în care eram privea cu multă dezaprobare, chiar dispreț, social-media, însă am zis că decât să afle din alte părți, mai bine să o audă de la mine. Și, surpriză maximă, a fost chiar încântat de idee, ceea ce mi-a dat curaj să o implementez cu toate pânzele sus.
Aveți o clădire sau o poveste „în care ați rămas” afectiv, mental?
Pensionul „Elena Doamna” („doamna” Cuza), care se află gard în gard cu Palatul Cotroceni, în curtea căruia este acum și sediul Rectoratului Universității din București. Poți să faci lejer nu un film, ci un serial cu succes internațional din firele narative care s-au întrepătruns acolo.
Elena Cuza, Ana Davila, unicul copil al primei familii regale de la noi, care a murit de scarlatină luată jucându-se cu orfanele de la pension, pentru că așa a debutat, ca orfelinat, mă duce cu gândul la „The Boy in the Striped Pyjamas”; Carol Davila, care, la un moment dat, făcea experimente la subsol; Ioan Slavici, directorul pensionului, care a divorțat pentru a se căsători cu una dintre eleve, împreună cu care a avut 5 copii; fiicele lui Alexandru Marghiloman, pentru că devenise din orfelinat pension de elită de fete. Unii vorbesc despre o fantomă, o lumină necunoscută detectată de sistemele de supraveghere de la Cotroceni etc.
Unde ați eșuat?
Eșecuri mai mici sau mari vin, în cicluri, pe parcursul vieții fiecăruia dintre noi. Este dificil să ai succes pe toate planurile simultan, depinde și de criteriile de evaluare: poate ce pentru mine e bun, pentru altcineva e prost sau invers. Însă– sună a matrimoniale, dar asta e realitatea – ar fi păcat să nu experimentez în viața un drum parcurs în doi cum trebuie, ca femeie matură.
Ce ați învățat de-a lungul anilor în care ați devenit cunoscută?
Notorietatea m-a obligat să lucrez cu mine însămi mai mult, să nu mă mai culc pe o ureche nicicând, astfel încât să pot să ofer mai departe din norocul primit, pentru că ai nevoie și de noroc, șansă, inspirație ca să faci anumiți pași, la momentul potrivit.
Ce ne definește mai bine: succesul sau eșecul?
Ambele. Se spune „dă-i omului bani și putere și atunci îi vei cunoaște adevăratul caracter”. La asta aș adăuga „soartă”: „dă-i omului o lovitură puternică să vezi dacă va supraviețui și cum”.
Dacă trebuie să aleg doar una, la greu ni se activează simțul supraviețuirii. Sigur, mai depinde cum… însă atunci citești prezența sau absența calității umane.
Cum ați defini succesul?
Este succes atunci când devii persoana care ești capabilă să fii și ai găsit un echilibru între diferitele aspecte ale vieții, pe care o trăiești în lumina reflectoarelor la fel cum o faci și când nu se uită nimeni.
De ce aveți nevoie pentru a fi fericită?
De o notă mulțumitoare (minimum 8) la 5 capitole ale vieții.
OAMENI ȘI CĂRȚI
Motto-ul…
Grea întrebare, pentru că depinde de stare, de etape, evoluează și el odată cu noi: „Rezultatele vorbesc, nu intențiile”, „Cu siguranță ratezi toate rezultatele acțiunilor pe care nu le întreprinzi, deci puțin risc nu strică” (Wayne Gretzky).
Mulțumesc…
Părinților, bunicilor și persoanelor episodice interesante de la care am învățat câte ceva.
Aș alege…
Un album de artă urbană („The City of Tomorrow”, Le Corbusier), un obiect de design cu poveste locală (i.e. Ubikubi), un parfum de nișă cu note urbane („Tableau Parisien” de la Ormaie), o agendă cu coperte prietenoase, moi (de la Moleskine), pentru că îmi place să scriu de mână și să planific, un voucher, un bilet pentru o experiență, un concert, un brunch la un hotel de 5 stele cu poveste, într-o capitală europeană.
Carte…
„Arta subtilă a nepăsării” de Mark Manson, pentru că rezonează cu modul în care văd storytelling-ul și viața, în general. Este despre a învăța să filtrezi zgomotul și să te concentrezi pe ceea ce contează cu adevărat.
Om politic…
Winston Churchill, pentru oratoria remarcabilă, și Jacinda Ardern, pentru abordarea modernă a leadership-ului, în care echilibrul între autenticitate și deciziile ferme este cheia.