Alfred Bulai, arestat preventiv pentru 30 de zile

Alfred Bulai, arestat preventiv pentru 30 de zile
📅 2024-09-16

Judecătoria Sectorului 1 a decis joi seară arestarea preventivă pentru 30 de zile a sociologului Alfred Bulai.

Decizia nu este definitivă, însă este executorie.

El este urmărit penal pentru două infracțiuni de agresiune sexuală și două infracțiuni de folosire a funcției în scop sexual, victima fiind o studentă care era plecată în practică cu profesorul.

Deși a fost dus și în această dimineață la audieri, Alfred Bulai nu a vrut să facă declarații în fața procurorilor pentru ca aceștia să decidă ce măsură preventivă vor propune în cazul său. S-a prevalat, la fel ca și ieri, de dreptul la tăcere.

„Procurorii din cadrul acestui parchet au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de un fost profesor universitar din cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative, sub aspectul săvârşirii a două infracţiuni de agresiune sexuală şi două infracţiuni de folosirea abuzivă în scop sexual a funcţiei”, a declarat Daniel Nedela, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.

El a prezentat şi unele dintre faptele pentru care Bulai este urmărit penal.

„Procurorii au reţinut în sarcina inculpatului următoarele: la data de 4 iulie 2022, în timp ce se aflau în camera în care era cazat inculpatul, în contextul sesiunii individuale de feedback din ultima zi a stagiului de practică efectuat în comuna Sadova, judeţul Suceava, prin exercitarea de presiuni psihice, umilire şi prin impunerea unei anume conduite privind viaţa sa sexuală, profitând totodată de poziţia de autoritate decurgând din relaţia cadru didactic – student, a constrâns-o moral pe persoana vătămată să suporte un act de natură sexuală, prin aceea că a determinat-o să se dezbrace de tricou, în vederea obţinerii satisfacţiei sexuale”, precizează Daniel Nedela.

Potrivit procurorului, în aceeaşi perioadă, în cadrul aceluiaşi stagiu de practică, prin constrângere morală şi totodată profitând de poziţia de autoritate pe care o avea asupra acesteia, în baza relaţiei cadru didactic – student, în vederea obţinerii satisfacţiei sexuale, ar fi comis împotriva persoanei vătămate acte de natură sexuală, materializate în îmbrăţişări, încercarea de a o săruta cu forţa şi atingeri cu tentă sexuală în zona şi la nivelul spatelui, umerilor şi picioarelor.

De asemenea, acesta a arătat că, în perioada decembrie 2023 – mai 2024, profitând de aceeaşi poziţie, ar fi pretins din partea victimei, repetat, prin sugestii sexuale conotative, favoruri de natură sexuală, şi anume să întreţină relaţii sexuale.

„Având în vedere gravitatea faptelor reţinute în sarcina inculpatului, persoană cu responsabilităţi şi autoritate în comunitatea academică, procurorii au hotărât să formuleze propunere de luare a măsurii arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile faţă de inculpat, urmând ca acesta să fie prezentat în cursul zilei de astăzi (joi – n.r.) în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti”, a informat Nedela.

Procurorul a mai afirmat că orice formă de abuz sexual, indiferent de context, este inacceptabilă.

„Aceste fapte nu pot fi tolerate, este inadmisibil şi inacceptabil, şi este de datoria noastră să asigurăm un mediu sigur în care educaţia să se desfăşoare în condiţii de respect, demnitate şi integritate. Orice formă de abuz sexual, indiferent de context, este inacceptabilă, iar Ministerul Public va acţiona cu fermitate împotriva tuturor persoanelor care comit astfel de fapte”, a dat asigurări Daniel Nedela.

Alfred Bulai, fost profesor la SNSPA, a fost reţinut, miercuri, după ce a fost audiat la Secţia 2 Poliţie din Capitală.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri qmagazine

Stoltenberg: Aliații vor decide individual cu privire la modul în care pot fi utilizate armele lor

Orice decizii specifice privind utilizarea de către Ucraina a rachetelor cu rază lungă de acţiune în interiorul teritoriului rus trebuie să fie luate de aliaţi în mod individual, a declarat luni secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, informează Agerpres. „Le revine aliaţilor în mod individ...

Ciolacu a anunțat instituirea stării de alertă în județele Galați și Vaslui

Guvernul va aloca un ajutor de urgenţă de până la 10.000 de lei familiilor afectate de inundaţii din judeţul Galaţi, a informat, luni, premierul Marcel Ciolacu, la începutul şedinţei extraordinare a Executivului, convocată pentru a se lua măsuri de sprijin pentru persoanele sinistrate. „Aşa cum l...

Ludovic Orban intră în competiția pentru Cotroceni

Preşedintele Forţa Dreptei, Ludovic Orban, a luat decizia de a candida la alegerile prezidenţiale din acest an, urmând să reprezinte alianţa politică formată din PMP şi Forţa Dreptei. „Astăzi îi anunţ pe cetăţenii României că am luat decizia de a intra în competiţia pentru alegerea preşedintelui ...

Profesorii de la „Sf. Sava” către ministrul Ligia Deca: Modificați calendarul bacalaureatului!

Un grup de 37 preofesori ai Colegiului Național „Sf. Sava” au adresat ministrului Educației, Ligia Deca, o scrisoare deschisă prin care atrag atenția unei anomalii care va crea disfuncționalități: organizarea examenului de bacalaureat în timpul anului școlar. Una dintre explicațiile ministrului D...

Care a fost provocarea anului 2024 pentru companii

Compania de consultanță Valoria Business Solutions, în colaborare cu Doingbusiness.ro, a lansat cea de-a unsprezecea ediții a studiului „Evoluția afacerilor din România”. Acest blitz survey reprezintă un instrument esențial pentru a explora percepțiile executivilor de top din companiile de referi...

Ultimele gadgeturi electronice si telefoane mobile

Aici gasesti ultimele descoperiri tehnologice si cele mai noi gadgeturi smart, precum si cele mai performante telefoane mobile, tablete, laptopuri..