Un fost jucător de la FCSB a dezvăluit momentul în care Gigi Becali ar fi putut păstra marca Steaua, dar nu a dat curs propunerii de la CSA Steaua.
Conflictul dintre FCSB și CSA Steaua s-a intensificat după ce Mircea Lucescu a făcut o declarație care l-a înfuriat pe juristul Florin Talpan. Au ieșit din nou scântei între cele două tabere, iar Adi Popa a dezvăluit cum s-ar fi putut pune capăt acestui conflict dacă Gigi Becali nu se împotrivea.
Adi Popa a dezvăluit, la ProSport LIVE, că evolua în tricoul roș-albaștrilor atunci când Gigi Becali a fost căutat de oficialii CSA Steaua pentru a ajunge la o înțelegere. În 2014, când a venit decizia definitivă în procesul dintre FCSB și CSA Steaua, patronului de la FCSB i s-a propus să folosească marca Steaua în schimbul a 10% din încasările anuale, dar a refuzat să facă pace.
„(nr. despre posibila pace dintre FCSB – Steaua) Ba s-a căutat. Eu eram la club în 2014 când a venit decizia definitivă și irevocabilă. Au fost la domnul Becali, cred că era închis atunci și au spus ~Domnule, ne dai 10% din încasări pe an, îți facem actele și îți dăm marca, îți dăm tot, joci pe Ghencea~. A zis (nr. Gigi Becali) că le dă … ce le dă. A avut pacea pe masă” – Adi Popa, la ProSport LIVE.
Gigi Becali este în conflict cu CSA Steaua de mai bine de zece ani și pare că nu se va mai ajunge la un consens, dar finanțatorul roș-albaștrilor încă mai speră că va putea numi FCSB drept Steaua.
„Am spus «Steaua» pentru că oamenii și instituțiile trebuie să înțeleagă că nu ne batem joc de România. Avem o echipă Steaua, care a făcut performanțele pe care le-a făcut, iar lucrurile trebuie să revină la normal. Cât de curând o să iasă hotărârea de la Madrid (n.r. de la Biroul European de Proprietate Intelectuală, unde Becali a făcut o cerere în 2023)cu marca Steaua și o să fim Steaua. O să le respingă opoziția.
Dacă România n-a vrut să știe cum e cu continuitatea, știu ăia, străinii. Steaua va fi echipa, Steaua este. FCSB, Fotbal Club Steaua București. Dacă ne luăm după Talpan, ajunge țara asta de râpă”, a declarat Becali, potrivit Golazo.