Gică Hagi, antrenorul Farului, a anunțat ce decizii va lua după meciul cu Hermannstadt, scor 1-1, din play-out.
Tehnicianul în vârstă de 60 de ani a tras o concluzie clară la finalul partidei disputate la Ovidiu.
Farul Constanța a remizat cu Hermannstadt, scor 1-1, în a 5-a etapă din play-out. Golurile partidei au fost marcate de Ianis Stoica și Eduard Radaslavescu.
Gică Hagi a încercat să găsească explicații după egalul înregistrat la Ovidiu și a dezvăluit ce i-a lipsit Farului.
„Regele” consideră că echipa sa trebuie să fie conectată la joc din primul minut, pentru a nu mai pleca cu un dezavantaj.
„Eu știu. Acesta este adevărul. V-am zis că o să suferim. Nu știu cum se poate explica că o repriză joci și alta nu. Trebuie să fim conectați din primul minut.
Acesta este minusul nostru și trebuie să schimbăm. În a doua repriză am avut altă atitudine. Băieții au făcut un lucru bun a doua repriză, au dat ce au putut.
Au recuperat. Puteam să marcăm 2-3 goluri iar. Prima repriză ne costă, plecăm cu un dezavantaj. Avem potențial. Nu am tras un șut la poartă în prima repriză, nu am ajuns la poartă.
În a doua repriză am pasat, am șutat la poartă. Nu are legătură cu presiunea din clasament. Trebuie să vorbim despre acest lucru și să schimbăm.
Vom vedea ce va fi în Cupă, jucăm în intermediară și trebuie să avem prospețime. Avem o zi pauză și de luni suntem la treabă. Vom vedea ce decizii vom lua”, a declarat Hagi.
Nu am voie să fiu supărat. Este un punct, suntem acolo sus în continuare. Fiecare echipă a avut ocaziile ei. Poate părea un rezultat echitabil. Parcă în repriza a doua am cedat puțin. Puteam rămâne pe primul loc dacă câștigam”, a spus Marius Măldărășanu după meci.