Alex Chipciu este impresionat de un jucător de la FCSB, transferat în perioada de mercato din această vară.
Daniel Bîrligea (24 de ani) a fost transferat de FCSB de la CFR Cluj în vara acestui an, iar randamentul dat de jucător a impresionat pe toată lumea. Alex Chipciu, unul dintre cei mai importanți oameni ai lui U Cluj, este încântat de reușitele lui Bîrligea și nu își poate explica cum de Nelu Varga l-a lăsat pe acesta să plece.
Daniel Bîrligea a fost din nou decisiv pentru FCSB, după ce a reușit să marcheze golurile care au adus victoria pentru campioana României în deplasarea de la liderul U Cluj. Chipciu, om de bază și căpitan al „șepcilor roșii”, a vorbit despre aportul adus de Daniel Bîrligea, dar și despre faptul că nu înțelege cum a reușit CFR Cluj să îl piardă, având în vedere potența financiară a lui Nelu Varga.
„Nu am mai avut așa de multe probleme cu o altă echipă. Au jucători de valoare. Bîrligea, nu știu cum l-a scăpat CFR-ul. Pleacă în spate, dă gol din careu din orice șut, cu CFR la fel ne-a dat gol la un 2-2. Un jucător foarte bun, au dat lovitura cu el. Dacă la meciul de ieri l-ai scoate pe el din context, cred că ar fi fost mai echilibrat.
Au patron bogat. Nu m-am gândit deloc la oferta FCSB-ului. Sunt concentrat aici, îmi place să fiu competitiv pe teren, apoi la final se câștigă, dai mâna și mergi mai departe. Bîrligea nu este o revelație, el era bun și la CFR. Nu știu dacă am vorbit cu cei de la FCSB pe tema asta, dar eîn Liga 1, din atacanții ce îi mai prind, el mi s-a părut cel mai bun.
Pleacă în spatele tău, este și rapid, agil, te pune în dificultate, cum alt jucător, diferit de el ca și profil, dar care e monstru este Alibec. La fel a fost și cu Farul. A inventat golul ăla din nimic, la revedere, drum bun!”, a spus Alex Chipciu, la Fanatik.
Evaluat de transfermarkt.com la 2.000.000 de euro, Daniel Bîrligea a devenit rapid un jucător exponențial pentru FCSB, reușind să marcheze de 7 ori în doar 11 meciuri jucate pentru campioana României.
Bîrligea a fost convocat de Mircea Lucescu pentru partidele pe care le va disputa România cu Kosovo și Cipru, în cadrul grupei de Liga Națiunilor, pe 15, respectiv 18 noiembrie.