Gigi Becali a dat lovitura prin transferul lui Daniel Bîrligea, adus de la CFR Cluj în perioada de mercato din vară.
Patronul lui FCSB, Gigi Becali, a realizat una din cele mai importante mutări în perioada de transferuri din vară, aducându-l pe Daniel Bîrligea de la CFR Cluj, pentru o sumă ce depășește 2.000.000 de euro. Se pare că latifundiarul din Pipera a dat o adevărată lovitură, deoarece cota lui Bîrligea a explodat, în urma ultimei actualizări a site-ului trasfermarkt.com.
Daniel Bîrligea era cotat la 1.800.000 de euro atunci când a fost achiziționat de FCSB de la CFR Cluj, iar atacantul în vârstă de 24 de ani valorează acum 3.800.000 de euro, potriviti transfermarkt.
Bîrligea a dat un randament excelent în acest sezon, reușind să marcheze de 15 ori și să ofere 3 pase decisive în cele 29 de meciuri oficiale disputate atât pentru FCSB, cât și pentur CFR Cluj. În afară de Daniel Bîrligea, alți jucători de la FCSB au înregistrat creșteri ale cotelor de piață: Darius Olaru, de la 7.000.000 de euro la 7.500.000 de euro, dar și Ștefan Târnovanu, de la 3.000.000 de euro la 3.500.000 de euro.
Gigi Becali nu a fost deloc mulțumit de maniera în care s-a prezentat echipa sa în confruntarea cu Farul Constanța, scor 1-1, din Superliga, iar omul cu banii de la campioana României nu l-a menajat deloc pe Daniel Bîrligea. De altfel, Gigi Becali l-a mai atacat și pe Florin Tănase.
„Sunt foarte dezamăgit. Nu am… Sunt foarte supărat. Mi-e că spun lucruri de care o să îmi pare rău. Atacantul anului, nu îi mai arde de fotbal. Bîrligea, la mișto, Tănase a dat călcâie. Bîrligea a jucat la mișto. Sunt oamenii calificați în Europa, nu mai contează acum ce zice Becali. Bîrligea, la cum a jucat, nu face nici 100.000 de euro, ce 15 milioane. Și Tănase a jucat la mișto.
Pe Tănase am vrut să-l scot în minutul 20. Bă, prietenia e prietenie, fotbalul e fotbalul. Nu jucăm la mișto aici. Am vrut să-i scot pe el și Bîrligea în minutul 20. La pauză am zis să joace Miculescu atacant și Baeten în dreapta, nu au ținut cont.
Aici e fotbal. Trebuie să câștigăm meciurile și în campionat, nu doar în Europa. A fost Bîrligea obosit? De asta a dat călcâie? Lasă, să jucăm așa, că noi suntem calificați în Europa. Mai bine așa. Bîrligea ia premii, el e mare jucător. Să joace el cu Iași? El se distrează pe teren. Nu a câștigat niciun duel. A dat ba cu pieptul, ba cu călcâiul și a trimis numai la adversari”, a declarat Becali, la GSP.