Presa britanică a aflat că Tottenham Hotspur a pus pe lista de priorități pentru fereastra de transferuri din iarnă aducerea unui fundaș central.
Ange Postecoglou își dorește cu orice preț să aibă un nou stoper la nivelul lotului, iar cei din conducerea clubului sunt gata să facă sacrificii financiare pentru a-i îndeplini solicitarea managerului.
Radu Drăgușin a avut parte de câteva săptămâni mai puțin bune la Tottenham, însă situația talentatului stoper român s-ar putea complica și mai tare din iarnă.
În lipsa lui Micky van de Ven, care este accidentat, Drăgușin a avut oportunitatea de a fi integralist în patru meciuri consecutive. Cu Manchester City (2-1), în Cupa Ligii, dar și cu Aston Villa (4-1), în etapa 10 din Premier League, fotbalistul naționalei României s-a descurcat foarte bine și chiar a fost unul dintre remarcații din teren. Însă, din nefericire, au urmat apoi duelurile cu Galatasaray (2-3) și Ipswich (1-2), din runda 4 a Europa League și etapa 11 a Premier League, în care prestațiile lui Radu Drăgușin nu s-au mai ridicat la nivelul așteptărilor și fundașul a ajuns să fie ținta unui val de critici.
Totodată, aceste două jocuri l-ar fi convins pe managerul Ange Postecoglou să ia o decizie drastică, după cum a aflat presa britanică.
Tottenham are în plan să aibă o fereastră de mercato de iarnă foarte activă, iar până nu demult prioritățile erau aducerea unui portar de rezervă, a unui fundaș lateral și a unui mijlocaș central. Însă, după ultimele partide ale grupării din nordul Londrei, Postecoglou s-ar fi convins că în fruntea listei de priorități trebuie trecut un fundaș central:
Semnarea unui fundaș central, prioritatea lui Tottenham pentru ianuarie. Sunt probleme atunci când Romero și Van de Ven lipsesc, Drăgușin încă fiind în proces de adaptare la fotbalul englez, după ce în sezonul trecut a primit foarte puține șanse. Iar Davies poate juca mai degrabă ca fundaș central stânga, într-un sistem cu trei apărători centrali”, se arată pe publicația Team Talk.
Aceeași sursa dezvăluie că Tottenham vrea să aducă un fundaș central de perspectivă, care să se poată lupta pentru postul de titular, situație ce l-ar transforma pe Radu Drăgușin în a 4-a opțiune. Londonezii vor să aducă un jucător de mare calitate și în ideea în care l-ar putea pierde pe Cristian Romero, care e curtat intens de Real Madrid.
Tottenham a deblocat fonduri semnificative pentru adăugarea unui alt fundaș central la nivelul lotului, în fereastra de transferuri din ianuarie. Această mișcare ar putea avea legătură și cu interesul constant al lui Real Madrid pentru Cristian Romero. Așadar, Tottenham vrea un fundaș central de calitate, care să concureze cu Romero, Micky van de Ven și Radu Drăgușin”, mai notează sursa citată.
Deși nu oferă sume exacte, jurnaliștii englezi lasă de înțeles că șefii lui Tottenham sunt dispuși să plătească foarte mulți bani, în funcție de calitatea jucătorului pentru care vor decide să intre în cursă.
Van de Ven este indisponibil momentan, din cauza unei alte accidentări la coapsă, în timp ce Drăgușin a avut prestații mixte. A impresionat în victoriile cu Manchester City și Aston Villa, dar a întâmpinat dificultăți în înfrângerile cu Galatasaray și Ipswich. Romero rămâne singura constantă, în timp ce a patra opțiune de fundaș central este Ben Davies, fundaș stânga de meserie”, se mai arată pe TeamTalk.com.
De la transferul din ianuarie și până în prezent, Radu Drăgușin a adunat 18 meciuri jucate pentru Tottenham.