Ange Postecoglou se confruntă cu probleme mari în centrul defensivei și a dat vestea cu care îl pregătește pe Radu Drăgușin pentru vremuri grele.
Radu Drăgușin s-a alăturat lotului lui Tottenham după perioada petrecută la naționala României alături de care a bifat două victorii cu care a încheiat campania din Liga Națiunilor neînvinsă. Fundașul român nu a avut prestații solide în ultima vreme dar primește încă o șansă la gruparea londoneză care a rămas fără fundașii centrali de bază.
Tottenham face deplasarea la Manchester City pentru următorul meci, iar Radu Drăgușin va fi titular după ce Ange Postecoglou a dat verdictul despre Cristian Romero și Micky van de Ven, titularii de bază din centrul defensivei. Românul părea că nu va avea șansa de a deveni titular la Spurs, dar profită de accidentările celor doi fundași al căror loc e dificil de luat în alte condiții.
Tehnicianul australian a dat verdictul despre momentul revenirii lui Micky van de Ven. Olandezul a reluat antrenamentele cu echipa dar nu va reveni pe teren până la jumătatea lunii decembrie. Jucătorul încă e în perioada de recuperare, însă englezii încep să își piardă răbdarea fiindcă au parte numai de probleme în defensivă.
Nici Cristian Romero nu e refăcut, ba mai mult, accidentarea din meciul cu Aston Villa, 4-1, a recidivat fiind schimbat la pauza meciului Paraguay – Argentina. Ange Postecoglou a anunțat că fundașul argentinian a devenit tătic și nu e 100% refăcut pentru a juca în weekend împotriva elevilor lui Pep Guardiola.
„Suntem fericiți pentru Cristian și soția lui care a născut o fetiță. El încă nu este 100% refăcut, așa că nu știm sigur dacă va evolua în weekend. Toți ceilalți jucători veniți de la naționale sunt bine. Micky este încă la câteva săptămâni distanță de revenire. A reluat antrenamentele dar încă nu e refăcut. Sperăm că până la jumătatea lunii decembrie se va întoarce și va fi apt să joace”, a declarat Ange Postecoglou, potrivit Standard.co.uk.
S-a tot vorbit de plecarea românului de la Tottenham deoarece nu prinde multe meciuri, însă atunci când a fost titularizat nu s-a ridicat de fiecare dată la nivelul așteptărilor și a fost taxat de fani.
Internaționalul român ar putea reveni în Italia încă din această iarnă dacă nu se va adapta la jocul echipei și va reveni iar pe postul de rezervă atunci când Van de Ven și Romero vor fi apți de joc. Radu Drăgușin are timp până la jumătatea lunii decembrie să demonstreze că a făcut o alegere bună venind la Tottenham.