Leo Messi a luat decizia. Unde va juca până la 40 de ani, după ce oferta l-a convins

Leo Messi a luat decizia. Unde va juca până la 40 de ani, după ce oferta l-a convins
📅 2025-04-18

Ajuns la 37 de ani, starul Leo Messi ar fi luat decizia legată de viitorul său, după ce a fost convins de oferta oficialilor lui Inter Miami de a-și prelungi înțelegerea până în 2027.

Astfel, fabulosul internațional argentinian va juca până la vârsta de 40 de ani, atunci când, dacă nu intervine ceva neprevăzut, și-ar putea încheia și cariera de mare succes.

Messi s-a decis unde își va încheia cariera la 40 de ani

Leo Messi a stat mult și s-a gândit și a luat decizia, după ce a fost convins de propunerea patronilor lui Inter Miami de a-și prelungi contractul până în 2027.

În atare condiții, superstarul sud-american va juca până la vârsta de 40 de ani. Tot atunci, dacă nu intervine vreo accidentare gravă, și-ar încheia și cariera de top.

Publicația New York Times a anunțat că Messi și Inter Miami sunt la un pas să ajungă la un nou acord și este de așteptat ca în perioada următoare, argentinianul să semneze și totul să fie făcut public.

„S-au aliniat planetele pentru ceva măreț, pentru un viitor frumos la club și pentru Lionel. Decizia stă doar în mâinile lui”, a spus Jorge Mas, unul dintre cei doi frați care dețin clubul împreună cu legendarul David Beckham.

Adio, Barcelona! „Mă simt foarte bine, îmi place unde sunt”

În ultima perioadă au tot apărut zvonuri legate de o posibilă revenire a lui Leo Messi la Barcelona, clubul unde a obținut cele mai mari performanțe din carieră. Numai că, fotbalistul pare decis să nu mai revină în Europa și vrea să continue să joace în SUA. Recent, argentinianul a vorbit despre viitorul său și a lăsat  de înțeles că este foarte mulțumit de statutul său la Inter Miami.

„Mă simt foarte bine, îmi place unde sunt, ce fac, viața de zi cu zi, antrenamentele, meciurile și timpul petrecut cu familia și prietenii. Îmi place și să merg în Argentina, mai mult decât atunci când eram tânăr. Mă fac fericit unele lucruri care poate nu contau înainte.

N-am fost niciodată genul care să se gândească la viitor. Am trăit mereu în prezent. Nu mă grăbesc să iau nicio decizie. Să semnez cu Inter Miami a fost o oportunitate pe care am avut-o după ceea ce s-a întâmplat la PSG.

Mi-a atras atenția prin faptul că e un club în creștere, iar totul e foarte nou. Mi-a plăcut ideea de a semna cu un club și de a-l face mai mare și știam că Miami e un oraș în care familia mea va fi bine. Nu regret, chiar din contră”, a spus Messi, citat de sportsmole.co.uk.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri prosport

Nicolae Stanciu, în formă înainte de transferul la echipa lui Dan Şucu! A marcat un gol cu Al Kholood

Nicolae Stanciu este în formă maximă înainte de transferul în Serie A, la echipa patronată de Dan Șucu. Căpitanul echipei naționale a României a marcat un gol cu Al Kholood. Damac, formația internaționalului român, s-a […] The post Nicolae Stanciu, în formă înainte de transferul la echipa l...

Planul pus la cale de Donald Trump şi Gianni Infantino: „E garantată”

SUA se pregătește intens pentru găzduirea Cupei Mondiale din 2026 alături de Mexic și Canada, iar Gianni Infantino a vorbit despre planul pus la cale alături de Donald Trump. În ultima vreme tensiunile geopolitice au […] The post Planul pus la cale de Donald Trump şi Gianni Infantino: „E ga...

Acționarul lui Dinamo, care a fost unul dintre fondatorii Smart Diesel, cel mai mare benzinar independent din România, a dat o nouă lovitură financiară. Ovidiu-Ioan Andrieş şi-a extins businessul din zona imobiliară

Ovidiu-Ioan Andrieș, acționarul lui Dinamo care a fost unul dintre fondatorii celui mai mare benzinar independent din România, Smart Diesel, a dat un adevărat tun financiar. Omul de afaceri se extinde într-un nou domeniu de […] The post Acționarul lui Dinamo, care a fost unul dintre fondato...

S-a stabilit data celui mai controversat meci de box al anului! Jake Paul se bate cu Julio Cesar Chavez jr. într-o nouă luptă de zeci de milioane de dolari

YouTuber-ul american devenit boxer Jake Paul va disputa altă partidă de zeci de milioane de dolari, de această dată cu Julio Cesar Chavez Jr. La 7 luni de când l-a învins, în unanimitate, pe fostul […] The post S-a stabilit data celui mai controversat meci de box al anului! Jake Paul se bat...

Mircea Rednic, ironic la adresa lui Dorinel Munteanu: „Nu știu dacă a fost la prima repriză”

Mircea Rednic a venit cu ironii la adresa lui Dorinel Munteanu după egalul cu Sepsi Sfântu Gheorghe din play-out. „Puriul” a comentat declarația antrenorului covăsnean și a tras o concluzie cât se poate de clară […] The post Mircea Rednic, ironic la adresa lui Dorinel Munteanu: „Nu știu dac...

Dorinel Munteanu e mai aproape de retrogradare, dar vorbeşte de cupele europene: „Nu e imposibil”

Sepsi Sf. Gheorghe este mai aproape de retrogradare, dar Dorinel Munteanu are curaj și se gândește că poate ajunge în cupele europene cu covăsnenii. UTA Arad și Sepsi Sf. Gheorghe au remizat, scor 1-1, în […] The post Dorinel Munteanu e mai aproape de retrogradare, dar vorbeşte de cupele eu...

„Are cinci babe. A lipsit o babă valoroasă, a pierdut meciul”. Cea mai nebună „radiografie” a unei echipe de play-off din Superliga

Fostul șef de la LPF a făcut cea mai nebună „radiografie” a revelației acestui sezon din Superliga. Universitatea Cluj a fost una din marile suprize ale acestei ediții de campionat. Sub comanda lui Neluțu Sabău, […] The post „Are cinci babe. A lipsit o babă valoroasă, a pierdut meciul”. Cea...

Coregrafie spectaculoasă a suporterilor celor de la UTA în ziua în care clubul împlinește 80 de ani!

La ora 20, a început meciul eveniment de la Arad, UTA – Sepsi Sfântu Gheorghe, din cadrul etapei a 5-a a play-outului SuperLigii. Gruparea arădeană sărbătorește chiar astăzi 80 de ani de când baronul Francisc […] The post Coregrafie spectaculoasă a suporterilor celor de la UTA în ziua...

Ianis Hagi, reacție așa cum nu a mai avut vreodată! Atac direct și dur împotriva arbitrului: „Dezamăgit și furios”

Ianis Hagi, fotbalistul lui Rangers, a lansat acuzații grave la adresa arbitrajului după meciul cu Athletic Bilbao. Românul a jucat 45 de minute în returul de pe San Mames și a tras o concluzie clară […] The post Ianis Hagi, reacție așa cum nu a mai avut vreodată! Atac direct și dur împotri...

Lacrimile lui Torje de la finala cu Steaua, explicate de „Messi din Banat”: „Asta a arătat”

În 2011, Dinamo București pierdea finala Cupei României în fața rivalei Steaua București, iar Gabriel Torje a plâns în hohote după fluierul final. Recent, „Messi din Banat” a explicat de ce a plâns pe teren […] The post Lacrimile lui Torje de la finala cu Steaua, explicate de „Messi din Ban...

Good News

Only good and positive news.