FCSB a avut parte de sprijin la meciul cu Hoffenheim, iar rezultatul, 0-0, îi asigură în mare măsură calificarea în play-off-ul competiției. Fanii campioanei au umplut tribuna a doua și peluza din stânga tribunei oficiale, iar cei mai multi dintre cei care i-au încurajat pe cei de la FCSB au venit din Germania, Olanda și Franța.
Primul semnal că FCSB se va simti ca acasă la Sinsheim a apărut la ieșirea la încălzire a portarilor. Nemții au fost huiduiți serios, iar campionii aplaudați ca pe Arena Națională. La parcările din jurul arenei s-a ajuns cu greu pe măsură ce se apropia startul meciului. Autoturisme cu numere din toate zonele Germaniei, dar și mașini de România, au implut parcările publice. Organizarea impecabilă, specifică nemților.
În afara fanilor veniți din București sau din țară, FCSB a fost susținută de multi români stabiliți de ani buni în diaspora. La peluză a apărut un banner emoționant, scris în culorile clubului: „Mi-e dor de Steaua”. În rândurile de jos, zeci de steaguri tricolore, unele puse invers, pe principiul „rosu-galben-albastru”, și multe cartoane desenate de copii, care îi implorau pe favoriți să le dea tricourile.
„Suntem de 15 ani aici, avem două fete, lucrăm amândoi în același loc, la un hotel. A fost efectiv impresionant. Nicio altă echipă de club din România nu umple tribunele în afară”, ne-a transmis o familie de români din vestul țării, cu care am călătorit din Nuenberg la Sinsheim, 200 de kilometri în mai puțin de două ore, în ziua meciului.
Valentin Crețu s-a bucurat și a cântat cu colegii și suporterii minute bune la finalul jocului, și a ajuns ultimul la vestiare. Crețu i-a dăruit tricoul unui fan, apoi a oferit autografe și a făcut poze în peluza umplută de români. De o atenție specială din partea galeriei s-au bucurat și Olaru, Tănase sau Târnovanu.
Foto: Ionuț MARIN (Sinsheim)