Povestea tulburătoare a românului ajuns la clubul preluat de Dan Șucu în Italia: „Am și plâns! Am făcut ceea ce am simțit!”. EXCLUSIV

Povestea tulburătoare a românului ajuns la clubul preluat de Dan Șucu în Italia: „Am și plâns! Am făcut ceea ce am simți
📅 2024-12-19

De-a lungul timpului, pentru italienii de la Genoa, clubul care tocmai a fost preluat de Dan Șucu, au evoluat mai mulți jucători români, iar printre aceștia și Marius Sava.

Considerat un jucător extrem de talentat, Sava nu s-a putut adapta la Genoa, regretând și acum că din punct de vedere mental n-a fost la cel mai înalt nivel.

Regretele românului care putea să scrie istorie la Genoa, clubul preluat de Dan Șucu: „Am și plâns! Acum regret, dar am făcut ceea ce am simțit!”

Fostul mijlocaș al Universității Craiova salută sosirea lui Dan Șucu în fotbalul din Italia, acolo unde a ajuns în urmă cu mai bine de 20 de ani.

Totuși, Sava nu poate uita că a ratat o șansă uriașă să rămână în fotbalul mare, în condițiile în care a fost coleg la Genoa și cu un fost câștigător de Liga Campionilor.

Marius Sava a ajuns la Genoa în 2001, iar în 2002 s-a întors în Bănie, acolo unde s-a simțit cel mai bine în cariera de fotbalist.

„Am fost surprins atunci când am văzut că un român va prelua un club din Italia! Vă dați seama, este bine pentru noi că s-a întâmplat asta. Pe autostradă, orașul este la o oră de Monte Carlo și de Milano, deci cred că o să-i placă”, a spus Marius Sava, pentru ProSport.

Au trecut mai mult de 20 de ani de când am jucat pentru Genoa. Pe vremea mea, derby-urile frumoase erau cu Sampdoria, pentru că fanii sunt împătimiți. Am mers la Genoa cu Mihalcea și Vali Năstase, iar eu am jucat acolo timp de șase luni. Noi l-am găsit la Genoa pe Paul Codrea. Țin minte că l-am prins și pe Giovanni Stroppa, care câștigase Liga Campionilor cu AC Milan.

Eu eram foarte tânăr, dar a contat mult faptul că eram prima oară plecat de acasă. Am fost bucuros atunci când am plecat, dar nu am asimilat ce s-a întâmplat acolo, eram prea tânăr. Am și plâns, poate dacă mergeam mai târziu aveam alte perspective. Acum regret, dar am făcut ceea ce am simțit”, mărturisește fostul mijlocaș din Bănie.

„Aveam un salariu de trei-patru ori mai mare ca în România!”

Marius Sava recunoaște că salariul pe care l-a avut în Italia era mult mai mare decât cel din România, de la Universitatea Craiova.

Totuși, dorința de a reveni acasă era mult prea mare, având în vedere că Sava a plecat la Genoa la vârsta de doar 22 de ani.

„Aveam la vremea respectivă un salariu de trei-patru ori mai mare ca în România, iar contractul se întindea pe trei ani de zile. Dar nu m-am putut adapta și n-au mai contat banii. Eu cred că nici fotbalul de acolo nu m-a ajutat, pentru că se baza mai mult pe forță, iar eu eram un jucător tehnic”, a încheiat Sava.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri prosport

Dragoș Grigore a semnat cu un club din Liga 3, dar nu ca jucător. Poziția pe care o va ocupa fostul internațional român

CSM Vaslui, echipă clasată pe locul 3 în Seria 1 din Liga 3, a anunțat o mutare neașteptată, aducerea lui Dragoș Grigore, fostul fundaș central al naționalei României, cu foarte multă experiență în fotbalul românesc! […] The post Dragoș Grigore a semnat cu un club din Liga 3, dar nu ca jucă...

Răzvan Lucescu a căzut pe scări, după ce a fost prins într-o încăierare generală! Imagini șocante cu antrenorul lui PAOK

Răzvan Lucescu a căzut pe scările autocarului celor de la PAOK Salonic după ce a fost prins într-o încăierare generală cu fanii celor de la AEK Atena. Atât tehnicianul român cât și mai mulți dintre […] The post Răzvan Lucescu a căzut pe scări, după ce a fost prins într-o încăierare generală...

Donnarumma, prima reacție după ce a fost desfigurat în partida cu AS Monaco

Gianlugi Donnarumma a oferit prima reacție după ce a fost accidentat grav în confruntarea cu AS Monaco. Goalkeeperul italian al lui PSG, Gianlugi Donnarumma (25 de ani), a fost accidentat grav în minutul 17 al […] The post Donnarumma, prima reacție după ce a fost desfigurat în partida cu AS...

Povestea tulburătoare a românului care a trăit un calvar la clubul istoric preluat de Dan Șucu în Italia: „Am și plâns! Am făcut ceea ce am simțit, chiar dacă salariul era de trei-patru ori mai mare ca în România”. EXCLUSIV

De-a lungul timpului, pentru italienii de la Genoa, clubul care tocmai a fost preluat de Dan Șucu, au evoluat mai mulți jucători români, iar printre aceștia și Marius Sava. Considerat un jucător extrem de talentat, […] The post Povestea tulburătoare a românului care a trăit un calvar la clu...

Florin Talpan l-a amenințat pe Gigi Becali: „A parazitat statul! O să îi închid clubul infractor”. Juristul CSA Steaua București cere donații

Florin Talpan a trecut la noi amenințări pentru Gigi Becali, despre care spune că este un infractor care a parazitat statul. Juristul clubului Steaua București a cerut donații fanilor din Ghencea, dintr-un motiv șocant! Duelul […] The post Florin Talpan l-a amenințat pe Gigi Becali: „A para...

Cum i l-a furat Mendes lui Giovanni Becali pe Cristiano Ronaldo! „S-a prins! Pac-pac şi l-a rezolvat”. EXCLUSIV

Giovanni Becali a dezvăluit cum Jorge Mendes i l-a furat pe Cristiano Ronaldo, care ar fi fost o adevărată lovitură pentru impresar, pe vremea când fotbalistul evolua în Portugalia, la Sporting Lisabona. Cristiano Ronaldo, unul […] The post Cum i l-a furat Mendes lui Giovanni Becali pe Cris...

Englezii s-au lămurit cu Radu Drăguşin şi, la niciun an de la transferul său, au tras concluzia finală

Jurnaliștii englezi încep să tragă concluzii, la aproape un an de la transferul lui Radu Drăgușin la Tottenham. Românul a fost titular pentru formația londoneză în ultima perioadă, mai ales în urma accidentărilor lui Cristian […] The post Englezii s-au lămurit cu Radu Drăguşin şi, la niciun...

Cum a reacționat George Copos când a aflat că Dan Șucu a băgat 40.000.000 de euro, pe loc, în Genoa

George Copos a reacționat după ce a aflat că Dan Șucu este noul acționar majoritar de la Genoa. Patronul Rapidului a băgat deja peste 40.000.000 de euro în clubul italian, urmând ca suma să fie […] The post Cum a reacționat George Copos când a aflat că Dan Șucu a băgat 40.000.000 de euro, p...

Ce cadou ca între milionari i-a făcut, în secret, Ronald Gavril iubitei sale, Anamaria Prodan

Ronald Gavril i-a făcut un cadou fabulos iubitei sale, Anamaria Prodan, cu care are o relație de ceva vreme. După ce agentul de jucători și Laurențiu Reghecampf s-au separat, aceasta l-a cunoscut pe boxerul profesionist. […] The post Ce cadou ca între milionari i-a făcut, în secret, Ronald ...

Nu e glumă! S-a aflat ce cotă are Simona Halep pentru a câștiga Australian Open

Simona Halep revine pe teren la Australian Open, iar cota de la casele de pariuri este una complet amețitoare. Jucătoarea de tenis din România revine după o pauză de aproape două luni pe teren, după […] The post Nu e glumă! S-a aflat ce cotă are Simona Halep pentru a câștiga Australian Open...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.