Tottenham l-a lăudat pe Radu Drăgușin după victoria categorică obținută în fața lui Manchester City, scor 4-0. Un singur cuvânt a fost suficient pentru a-l descrie: „imens”.
Internaționalul român a avut, într-adevăr, o prestație excelentă în fața lui Erling Haaland și a celorlalte staruri conduse de Pep Guardiola. Nici colegul din centrul defensivei, Ben Davies, nu s-a lăsat mai prejos.
„Cetățenii”, în schimb, se confruntă cu o serie negativă pe care nimeni nu ar fi putut s-o anticipeze. Sunt nu mai puțin de cinci meciuri fără înfrângere, ceea ce până acum nu i s-a mai întâmplat managerului spaniol.
Dacă în precedentele dueluri a avut prestații mai degrabă dezamăgitoare, de data aceasta a fost o seară de vis pentru Drăgușin, care a reușit să-și anihileze adversarii, dar și să sprijine colegii din compartimentul ofensiv. Evident, nici laudele nu au întârziat să apară.
„Imens!”. Așa au descris cei de la Tottenham o fotografie publicată pe site-ul oficial, în care fundașul de 22 de ani apare alături de Ben Davies.
La rândul său, Ange Postecoglou i-a felicitat pe cei doi după fluierul final. N-a fost uitat nici portarul Guglielmo Vicario, care a avut câteva intervenții salvatoare.
„Ben și Radu au jucat remarcabil astăzi, au fost peste tot, iar Vicario ne-a ajutat când am avut nevoie. Cei doi (n.r Davies și Drăgușin) nu ne-au ajutat doar în apărare, ci și când porneam atacurile de pe linia de fund. Au fost foarte curajoși, iar jocul i-a răsplătit”, a spus tehnicianul lui Tottenham.
În minutul 13 al duelului de pe Etihad, Tottenham a deschis scorul prin James Maddison, la capătul unei faze inițiate chiar de Radu Drăgușin. Acesta l-a servit excelent pe Dejan Kulusevski în flancul drept.
„Drăgușin a livrat o pasă foarte bună, dar centrarea lui Kulusevski în careu este absolut senzațională. El a anticipat dorința lui Maddison, care își dorea mingea exact în față. Este o lovitură cu adevărat excepțională”, a spus fostul mare internațional irlandez, Jim Beglin, impresionat de acea fază.
Și Mircea Lucescu a avut cuvinte de laudă pentru Radu Drăgușin. „M-am uitat puțin la CFR Cluj – Rapid, mai mult m-am uitat la Drăgușin și apoi la Parma. Foarte bine a jucat Drăgușin, i-a prins bine puțină observație. În orice caz, s-a comportat extraordinar. Din moment ce nu a primit gol, a câștigat disputa cu Haaland”, a declarat selecționerul pentru fanatik.ro.