Româncele au făcut avere în 2024 din WTA. Patru jucătoare au luat, fiecare, peste 500.000 de dolari

Româncele au făcut avere în 2024 din WTA. Patru jucătoare au luat, fiecare, peste 500.000 de dolari
📅 2024-11-21

Tenismenele din România au câștigat sume consistente în 2024 din WTA.

Tenisul este unul din cele mai bine plătite și scumpe sporturi din lume, iar româncele ce au concurat în competițiile WTA în 2024 au strâns sume importante de bani. Sorana Cîrstea (34  de ani, locul 70 WTA), a adunat cei mai mulți bani, deși a jucat ultimul meci oficial pe 1 iulie, atunci când a fost eliminată din primul tur de la Wimbledon. În top mai sunt menționate Jaqueline Cristian, Ana Bogdan, Gabriela Ruse și Irina Begu.

Tenismenele din România au adunat sume importante de bani în urma competițiilor WTA din 2024 

Sorana Cîrstea a strâns 738.861 de dolari, iar în topul jucătoarelor care au strâns peste 500.000 de dolari se mai numără Jaqueline Cristian (674.881 de dolari), Ana Bogdan (633.539 de dolari) și Gabriela Ruse (504.272). Irina Begu, una din cele mai experimentate românce aflate în circuit, a strâns 424.759 până acest moment.

Simona Halep, dubla câștigătoare de Grand Slam și fost lider al clasamentului WTA, a obținut doar 29.226 de dolari în urma participării la competițiile din acest an.

Clasamentul sumelor câștigate de tenismenele din România în 2024: 

Cifrele sunt furnizate de site-ul wtatennis.com.

WTA, la simplu. Locurile ocupate de jucătoarele din România:

70 Sorana Cîrstea 914 puncte
73 Jaqueline Cristian 902 puncte
82 Irina Begu 853 puncte ( urcare 1 loc)
112 Anca Todoni 668 puncte (urcare 1 loc)
116 Ana Bogdan 653 puncte
128 Gabriela Ruse 583 puncte
182 Miriam Bulgaru 389 puncte (urcare 2 locuri)
247 Patricia Țig 288 puncte (urcare 4 locuri)
258 Irina Bara 267 puncte (urcare 2 locuri)
275 Gabriela Lee 209 puncte (urcare 5 locuri)
373 Andreea Mitu 168 puncte (scădere 6 locuri)
386 Ilinca Amariei 162 puncte (urcare 10 locuri)
428 Andreea Prisacariu 140 puncte (scădere 2 locuri)
440 Maria Sara Popa 131 puncte (scădere 4 locuri)
443 Georgia Crăciun 130 puncte (scădere 2 locuri)
483 Oana Gavrilă 109 puncte (scădere 2 locuri)
512 Irina Fetecău 98 puncte (scădere 3 locuri)
879 Simona Halep 27 puncte (urcare 3 locuri)

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri prosport

Dinamo București vrea să transfere un fotbalist de la Rapid București. Lista celor trei jucători doriți de „câini”: doi joacă în Italia!

Dinamo București are pe lista de transferuri un jucător de la Rapid București, iar alți doi jucători doriți de echipa din Ștefan cel Mare evoluează în Italia. Gruparea antrenată de Zeljko Kopic are nevoie de […] The post Dinamo București vrea să transfere un fotbalist de la Rapid București....

Ultrașii de la „Uniți sub tricolor” au contestat vehement decizia UEFA din cazul România – Kosovo. Vor ca FRF să facă apel la TAS

Ultraşii grupării „Uniți sub tricolor” contestă decizia UEFA din cazul România – Kosovo și cer Federației să facă apel la TAS. Suporterii români n-au stat prea mult pe gânduri și au tras o concluzie clară […] The post Ultrașii de la „Uniți sub tricolor” au contestat vehement decizia U...

CFC Argeș – FC Voluntari se joacă de la ora 17:00, în debutul etapei a 14-a a Ligii 2. La meciuri directe, piteștenii stau mai bine, dar ilfovenii au moralul ridicat după ultimele întâlniri

După un weekend fără meciuri, campionatul fiind pentru a treia oară întrerupt în acest sezon pe durata acțiunilor echipelor naționale, Liga 2 se reia de astăzi, joi, 21 noiembrie 2024, când este programat primul joc […] The post CFC Argeș – FC Voluntari se joacă de la ora 17:00, în debutul ...

Ce i-au scris românii lui Albion Rrahmani, care a postat asta după decizia UEFA din România – Kosovo 3-0

Kosovarul Albion Rrahmani, fostul atacant al Rapidului, a avut o primă reacție, după anunțul făcut de UEFA legat de meciul România – Kosovo 3-0. El a publicat două fotografii de la meciul cu Lituania, din […] The post Ce i-au scris românii lui Albion Rrahmani, care a postat asta după ...

Reacția surprinzătoare a lui Marius Șumudică, după ce UEFA a amendat drastic România, dar i-a dat victoria la masa verde cu Kosovo

Marius Șumudică a avut o reacție neașteptată, după ce UEFA a dat României victoria la masa verde în fața naționalei din Kosovo, dar și două sancțiuni drastice. Marius Șumudică și-a spus punctul de vedere despre […] The post Reacția surprinzătoare a lui Marius Șumudică, după ce UEFA a amenda...

Pierdere grea pentru Emil Săndoi! Un titular de drept al lui Poli Iași a fost operat de urgență și va reveni abia anul viitor

Poli Iași a rămas fără unul dintre jucătorii importanți înainte de sprintul final de an. Fundașul Rareș Ispas, în vârstă de 24 de ani, titularul de drept în flancul stâng al apărării, a fost operat […] The post Pierdere grea pentru Emil Săndoi! Un titular de drept al lui Poli Iași a fost op...

Ronald Gavril, program spartan pentru meciul cu Joan Boada! Luptă cu centura WBF World pe masă și anunță: „Nu e un meci de retragere! Îmi mai doresc unul mare, la Las Vegas”. EXCLUSIV

Ronald Gavril a tras din greu în ultima perioadă și e gata să facă show în lupta cu Joan Boada pentru centura WBF World. Boxerul român a dezvăluit cum decurg pregătirile și a vorbit și […] The post Ronald Gavril, program spartan pentru meciul cu Joan Boada! Luptă cu centura WBF World pe mas...

Cea mai mare problemă a lui Răzvan Lucescu, confirmată de cifre. Ce s-a întâmplat la PAOK Salonic în acest sezon

PAOK Salonic a câștigat campionatul Greciei, în sezonul trecut, având un parcurs consistent și entuziasmant. Performanța echipei lui Răzvan Lucescu a fost potențată de prezența în sferturile de finală a Conference League. Cea mai mare […] The post Cea mai mare problemă a lui Răzvan Lucescu,...

Gino Iorgulescu a ieșit la atac după decizia UEFA și victoria la masa verde! „Stăteam în frig și ei mâncau pizza în vestiar”

Gino Iorgulescu, președintele Ligii Profesioniste de Fotbal, a răbufnit după decizia UEFA în privința meciului cu Kosovo. Oficialul LPF nu s-a mai putut abține și a ieșit la atac după decizia forului continental. Gino Iorgulescu […] The post Gino Iorgulescu a ieșit la atac după decizia UEFA...

Gică Hagi a reacționat vehement după decizia UEFA din cazul România – Kosovo! „Regele” l-a băgat în şedință pe Denis Alibec

Gică Hagi a reacționat după ce UEFA a oferit României victoria la masa verde în fața naționalei din Kosovo. De altfel, Hagi l-a luat la rost pe Denis Alibec după ce a revenit la echipa […] The post Gică Hagi a reacționat vehement după decizia UEFA din cazul România – Kosovo! „Regele” ...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.