Gigi Becali s-a decis și a spus cum vrea să fie înmormântat și în ce loc.
Patronul lui FCSB se pregătește din timp pentru viața de apoi, iar omul cu banii de la campioana României a ales un loc apropiat de casă pentru a-i fi loc de veci. De altfel, Gigi Becali a specificat și cum dorește să fie înmormântat.
Gigi Becali este considerat un om apropiat lui Dumnezeu, iar latifundiarul din Pipera are un mormânt simplu, în apropiere de casa din Pipera, unde a luat decizia de a construi o biserică, imediat după ce FCSB s-a calificat în grupele Champions League în urmă cu 15 ani.
Potrivit adevărul.ro, Gigi Becali are șase cavouri simple, care au gazon artificial între ele, nu pietricele, iar alegerea poate fi asociată rapid cu pasiunea pentru fotbal pe care omul de afaceri o are de foarte mult timp. De altfel, pe cruci ar fi inscripționate numele părinților lui Gigi Becali, Alexandrina, care este încă în viață, respectiv Anastase, decedat în 1989, iar pe alta sunt trecute numele celor trecuți la veșnice din neam.
Gigi Becali a explicat recent că nu dorește să aibă parte de un loc de veci foarte pompos, ci vrea să fie înmormântat chiar și fără sicriu: „Așa crede el (n.r. Mitică Dragomir), nu că am făcut! Ca să fiți convinși, eu vreau să fiu înmormântat în patru metri de pânză, exact ca călugării și aruncat în pământ, direct nici măcar coșciug nu vreau! Direct în pământ și pământ peste mine și cu asta basta! Și undeva, unde să nu știe lumea unde sunt”, a spus Gigi Becali, la România TV.
Gigi Becali se ocupă în continuare de echipa pe care o deține, FCSB, care a pierdut, total surprinzător, în deplasarea de la FC Botoșani. Milardarul i-a făcut praf pe jucători, imediat după ce au pierdut cu gruparea din Nordul Moldovei.
Nu prea pot să zic multe. Nu am ce să reproșez echipei. S-a jucat la o singură poartă. A fost și terenul prost. Nu mi-a plăcut de Musi, că era una-două pe jos. Nici David Miculescu nu mi-a plăcut. Mihai Popescu nu are voie să facă asemenea greșeli. După ce l-am lăudat, să faci așa ceva? Dai cu capul în careu, pasă la adversar? Dă mingea afară! Cum să faci așa ceva?
În orice caz, nu prea poți să reproșezi ceva echipei. Noi nu am avut un jucător cu greutate la centru, un sprijin. Aici am greșit eu. Trebuia jucat ori cu Chiricheș și Radunovic fundași centrali, ori cu Radunovic închizător și Panțîru pe stânga. Dacă nu ai un jucător la centru pe care să te sprijini…Baeten nu e niciodată mijlocaș defensiv. El se ascunde de minge. Acolo, în poziția aia, se ascundea. Jucam cu un om în minus. Îi era frică că nu știe să deposedeze. Juca într-o poziție în care nu poate să greșească. Se ascunde de minge. (n.r. Ar putea părăsi echipa în iarnă?) Să plece! Îi dau drumul”, a spus omul de afaceri Gigi Becali, la Fanatik.