După ce a abandonat duelul cu Alexander Zverev din semifinalele Australian Open, Novak Djokovic a fost huiduit de spectatori și a devenit ținta unor atacuri extrem de dure. John McEnroe l-a acuzat, de pildă, că a jucat teatru.
Chestionat ulterior pe marginea subiectului, sârbul i-a oferit o adevărată lecție de eleganță americanului. Nu a refuzat să comenteze, dar nici nu a răspuns cu aceeași monedă.
În momentul în care a decis să se retragă, germanul se afla în avantaj pe tabelă. Primul set îi revenise, dar cu emoții, la capătul unui tiebreak (câștigat cu 7-5).
Problemele medicale au apărut încă din faza sferturilor, când Djokovic a reușit să-l învingă pe Carlos Alcaraz, însă după o doză dublă dintr-un medicament. McEnroe a interpretat acel time-out medical ca pe o modalitate de a-și scoate adversarul din ritm, motiv pentru care l-a criticat. Așa a procedat și Boris Becker.
În ziua premergătoare semifinalei, „Nole” nu s-a antrenat deloc, însă, ca apoi să abandoneze după un singur set. La conferința de presă, le-a răspuns celor doi foști mari jucători, atrăgându-le atenția că au judecat fără să înțeleagă situația:
„Sincer, nu le-am văzut comentariile, așa că nu pot comenta în mod adecvat despre asta. Ceea ce pot spune este că întotdeauna este mai ușor să judeci și să critici decât să înțelegi. Aceasta este lecția pe care am învățat-o în viață”.
Chiar dacă l-au huiduit când nu a mai putut continua partida, Novak nu a venit cu o replică dură pentru spectatorii de la Melbourne. Din contră, a mărturisit că le înțelege supărarea, în contextul în care își doreau ca partida să dureze cât mai mult posibil.
„Nu știu ce să spun. Oamenii au venit, au plătit pentru bilete așteptându-se la un meci extraordinar, ceea ce nu au mai primit. Din acest punct de vedere, aș putea să-i înțeleg. Fac tot ce pot să-i înțeleg, dar nu sunt sigur că ei mă înțeleg sau că vor să mă înțeleagă.
Cred că am jucat foarte bine (n.r. la Australian Open), la fel ca în ultimele douăsprezece luni, sincer. Sunt multe aspecte pozitive de luat. Am ajuns în semifinale, este un rezultat foarte bun, având în vedere circumstanțele.
Într-adevăr, nu este satisfăcător pentru mine, pentru standardele mele, întotdeauna caut obiectivul cel mai înalt, dar îmi cunosc organismul, știu ce am simțit și știut cât de mult am dat pentru acest turneu în ultimii 20 și ceva de ani”, a declarat Djokovic.