„Am vrut să fiu independentă!”. Maria Șarapova a recunoscut cum și-a concediat tatăl din rolul de antrenor, după ce a câștigat al treilea titlu de Mare Șlem

„Am vrut să fiu independentă!”. Maria Șarapova a recunoscut cum și-a concediat tatăl din rolul de antrenor, după ce a câ
📅 2024-12-18

Maria Șarapova (37 de ani), fost număr 1 în clasamentul WTA și câștigătoare a cinci titluri de Mare Șlem, a rememorat momentul dificil în care a decis să își demită tatăl din funcția de antrenor.

S-a întâmplat în debutul lui 2008, la scurt timp după ce Șarapova a cucerit al treilea titlu de Mare Șlem din carieră, respectiv primul și singurul trofeu de la Australian Open.

Culisele ruperii unei colaborări profesionale dintre fiică și tată! Maria Șarapova și Yuri Șarapov, în prim-plan

Maria Șarapova a făcut pasul pe scena profesionistă a tenisului internațional în 2001, pe vremea când era antrenată de tatăl ei, Yuri Șarapov.

Cei doi s-au mutat în Statele Unite ale Americii la îndemnul legendarei Martina Navratilova, iar în scurt timp, Șarapova a început să atragă lumina reflectoarelor.

Astfel, în 2004, pe vremea când rusoaica avea vârsta de doar 17 ani, a venit și primul mare triumf. Maria Șarapova a cucerit Wimbledon și a devenit o adevărată stea internațională. Iar din acel punct, „Masha” a mers doar în sus. În 2005 a devenit lider mondial pentru prima oară, la vârsta de 18 ani, după care, în 2006, Șarapova și-a adăugat în palmares al doilea titlu de Mare Șlem, după ce s-a impus la US Open.

Cel de-al treilea titlu de Mare Șlem câștigat de rusoaică s-a consemnat în debutul lui 2008, iar de data aceasta, laurii au fost culeși la Melbourne, la Australian Open mai precis.

Toate reușitele menționate mai sus au fost bifate de Maria Șarapova cu tatăl ei în staff-ul tehnic. Însă, imediat după Australian Open, rusoaica a ajuns la concluzia că trebuie să ia o decizie drastică dacă vrea să facă pasul la un nivel superior. Iar decizia a constat în cooptarea unui nou antrenor în staff-ul tehnic.

Deși ar fi putut produce o ruptură fiică – tată, hotărârea luată de „Masha” nu a alterat relația dintre ea și Yuri Șarapov:

Referitor la tenis, trebuie să îi acord atât de mult credit tatălui meu. Avea 30 și ceva de ani și 700 de dolari în buzunarul din spate. Încerca să găsească orice fel de slujbă, astfel încât să mă ajute, știi? Să îmi asigure următoarea rachetă, următorul turneu. Dar cel mare cadou pe care mi l-a făcut a fost să mă învețe despre faptul că la un moment dat va trebui să facă un pas înapoi. Și pentru un tată care e implicat în sport, în special în tenis, ca tată al unei fete care a câștigat deja turnee de Mare Șlem cu el antrenor, este un lucru foarte greu de acceptat. Dar am făcut asta după al treilea meu titlu de Mare Șlem, Australian Open. Am vrut să fiu independentă. A fost mai mult o decizie luată pentru mine. Nu a fost vorba de bani, nici de victorii”, a dezvăluit Maria Șarapova, citată de Tennis World USA.

Și-a demis tatăl printr-un e-mail

În ceea ce privește momentul demiterii, Maria Șarapova și-a amintit că, imediat după Australian Open 2008, unde a ridicat trofeul deasupra capului, i-a redactat un e-mail tatălui:

Am câștigat Australian Open și am pregătit un e-mail cu adevărat bun. Pur și simplu m-am gândit că o să pot face asta mai bine prin intermediul unui e-mail, să îmi pun gândurile în scris mai ușor. Și așa am făcut. În plus, am simțit că nu mă pot uita în ochii lui atunci când îi spun asta. Dar știam deja că era conștient de faptul că un astfel de moment va veni. Totuși, nu se aștepta că acel moment va veni chiar după ce tocmai am câștigat al treilea titlu de Mare Șlem”, a mai dezvăluit Șarapova.

Michael Joyce, Thomas Hogstedt, Sven Groeneveld și Riccardo Piatti au antrenat-o pe Maria Șarapova din 2008 și până la retragerea din debutul lui 2020.

În lipsa tatălui ei, „Masha” a mai cucerit două titluri de Mare Șlem, Roland Garros 2012 și 2014, ajungând la un total de cinci astfel de trofee.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri prosport

Ce îi așteaptă pe Dan Șucu și Ion Țiriac la Genoa: „Nu văd vreun jucător din Superliga să joace acolo! Nici măcar Darius Olaru, el e de zece ori mai bun ca el și îl vrea Liverpool. Ar face față doar Bocciu la galerie”. EXCLUSIV

Ion Țiriac și Dan Șucu ar fi gata să bage bani la Genoa, iar Florin Manea, un apropiat al italienilor, confirmă că gruparea din Serie A se confruntă cu probleme financiare. Totuși, Manea nu crede […] The post Ce îi așteaptă pe Dan Șucu și Ion Țiriac la Genoa: „Nu văd vreun jucător din Super...

Singura federație de sport, fără finanțare de la ANS, care continuă să producă pe banda rulantă campioni. „Am câștigat o grămadă procese asupra acelui nebun. Vreau să-i aduc pe toți vinovații în fața părinților să dea explicații”. VIDEO EXCLUSIV

George Cosac, președintele FR de Tenis, susține că a câștigat unul dintre procesele cu ANS și din 2025 instituția pe care o conduce va fi primi finanțare de la stat. Practic în ultimii ani, activitatea […] The post Singura federație de sport, fără finanțare de la ANS, care continuă să produ...

Cupa României, faza grupelor | Meciurile din Grupa C încep la ora 17:00. Aflăm următoarele două calificate în sferturi în urma partidelor de la Iași, Arad și Cluj-Napoca

În această săptămână, de marți până joi, sunt programate meciurile din a treia etapă, ultima, din faza grupelor Cupei României, ediția 2024-2025. În a doua zi cu jocuri din această fază a competiției, miercuri, 18 […] The post Cupa României, faza grupelor | Meciurile din Grupa C încep la or...

Sorana Cîrstea și-a anunțat retragerea din tenisul profesionist. „Nu ştim niciodată ce ne rezervă viitorul”

Veste șoc din partea Soranei Cîrstea, sportiva de 34 de ani anunțând că 2025 ar putea fi, foarte probabil, ultimul său sezon din tenisul profesionist. Totodată, sportiva cea mai bine clasată din ierarhia WTA a […] The post Sorana Cîrstea și-a anunțat retragerea din tenisul profesionist. „Nu...

„Talpan nu e un escroc! El doar forțează nişte limite”. Unde e palmaresul Stelei în războiul CSA – FCSB, în opinia fostului patron din Liga 1

Marian Iancu, fostul patron din Liga 1, a vorbit despre palmaresul Stelei în războiul CSA – FCSB. El crede că palmaerul Stelei este „acolo unde sunt suporterii”. De asemenea, el a povestit cum a dat […] The post „Talpan nu e un escroc! El doar forțează nişte limite”. Unde e palmaresul...

Ediție premium la Culisele Fotbalului. Victor Becali, Liviu Chiriță și Dan Diaconescu vor vorbi despre cele mai „fierbinți” subiecte din fotbal

Victor Becali este invitatul lui Liviu Chiriță în cadrul ediției de astăzi a emisiunii Culisele Fotbalului. Victor Becali este unul dintre cei mai cunoscuți și respectați impresari din fotbalul românesc. Ediție premium la Culisele Fotbalului. […] The post Ediție premium la Culisele Fotbalul...

„Dan Şucu nu a vrut!”. Nu mai e cale de întoarcere: câte bilete au primit rapidiştii la meciul cu Dinamo, după ce au refuzat „clauza egalității”

Rapid București se „deplasează“ tot în capitală pentru derby-ul cu Dinamo, unde numărul de bilete este unul surprinzător, așa cum Prosport anunța ieri. Deși galeriile merg pe principiul egalității, pentru un show ultra fenomenal, acum […] The post „Dan Şucu nu a vrut!”. Nu mai e...

Cei mai bogați români intră în afacerea de la Genoa! Frații Pavăl, deținătorii imperiului Dedeman, cumpără clubul italian cu Dan Şucu, nu Ion Țiriac

Genoa este de vânzare, iar mai mulți afaceriști români de top și-au manifestat interesul, printre care frații Pavăl, deținătorii brandului Dedeman! Celor doi li se va alătura și Dan Șucu, patronul Rapidului, nu și Ion […] The post Cei mai bogați români intră în afacerea de la Genoa! Frații ...

Reșița, la cea mai bună perioadă din ultimul deceniu, cu Flavius Stoican la timonă: ”Nu pot spune că mă așteptam la acest parcurs!” Echipa este pe podium în Liga 2 și în sferturile Cupei României

Fotbalul reșițean traversează cea mai bună perioadă din ultimul deceniu, cu Flavius Stoican pe banca tehnică. Ultima performanță datează din sezonul 2014-2015, când echipa se numea Metalul și intra în pauza de iarnă de pe […] The post Reșița, la cea mai bună perioadă din ultimul deceniu, cu...

„S-au băgat foarte mulți bani!”. „Diamantul” lui Cristi Borcea a intrat în afaceri cu Pescobar

Un fost fotbalist al lui Dinamo, foarte iubit de fostul patron, Cristi Borcea, a intrat în lumea afacerilor alături de un nume foarte popular. Este vorba despre Pescobar, iar cei doi au pus la cale […] The post „S-au băgat foarte mulți bani!”. „Diamantul” lui Cristi Borcea a intrat în aface...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.