Marți, 12 noiembrie 2024 este o zi specială pentru sportul românesc și nu numai. Nadia Comăneci a împlinit 63 de ani, motiv pentru care a primit o mulțime de mesaje din partea prietenilor virtuali.
Emoționată, aceasta le-a răspuns tot prin intermediul rețelelor de socializare. Postarea sa a strâns un număr record de aprecieri în doar câteva ore.
Concret, „Zeița de la Montreal” a publicat un videoclip prin care le-a mulțumit tuturor pentru urări și le-a transmis gânduri bune celor născuți, la fel ca ea, în zodia scorpionului: „Aș vrea să vă mulțumesc pentru urările de ziua mea de naștere și să vă urez la mulți ani tuturor scorpionilor născuți în noiembrie. Să aveți o lună fabuloasă”.
Peste 3.200 de fani din toate colțurile lumii i-au apreciat mesajul, iar comentariile au curs, evident, în valuri. „La mulți ani, Nadia! Te iubim / La mulți ani, tu ești gimnasta mea preferată, și motivația mea de a merge mai departe. Te admir foarte mult / Mulțumesc pentru m-ai inspirat să devin gimnastă în 1976, când aveam doar nouă ani /La mulți celei mai bune gimnaste din lume! Continuă să ne inspiri ca în prima zi, te iubim. Salutări din Buenos Aires, Argentina”, au fost doar câteva dintre ele.
În această vară, Nadia Comăneci a purtat, alături de Rafael Nadal, Carl Lewis și Serena Williams, flacăra olimpică pe Sena, în cadrul ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris, iar ulterior a decis să ofere din nou o mână de ajutor sportului românesc, în calitate de consultant al CS Dinamo cu privire la proiecte de înaltă performanță.
La scurt timp după oficializarea „celei mai spectaculoase colaborări ale anului 2024”, așa cum a fost prezentată în anunțul clubului din Ștefan cel Mare, „Zeița de la Montreal” a venit cu precizări, arătându-se încântată de această oportunitate. Principalul obiectiv vizează, potrivit spuselor sale, Jocurile Olimpice din 2028, care vor fi găzduite de Los Angeles.
„M-a onorat propunerea Clubului Sportiv Dinamo de a participa la un proiect de creștere și dezvoltare a sportului de masă și performanță în Romania. Vom stabili curând întâlniri pentru schimburi de experiență cu oameni de sport: manageri, antrenori, preparatori, tehnicieni sportivi, oficiali, atleți și sportivi la diferite discipline.
Ne dorim să identificăm cele mai bune soluții pentru creșterea clubului și a sportului românesc. Performanța, pe lângă dedicarea cu care sportivul sau echipa din jurul acestuia se implică, are nevoie și de metode, tehnici și echipamente moderne. Aici cred că pot realiza o punte între reprezentanții Clubului Dinamo și ai altor cluburi similare și universități.
Am văzut toți că sportivii români au încă resurse să ne facă mândri în competițiile internaționale, pentru asta trebuie să construim din timp. S-a finalizat frumos un ciclu olimpic, anul acesta, și cred că trebuie să ne pregătim deja pentru Olimpiada din 2028”, a explicat Nadia Comăneci pentru evz.ro.