Circulație în condiții de ceață pe majoritatea drumurilor din România. Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române a anunțat că vineri dimineața se circulă în condiții de ceață pe majoritatea arterelor rutiere din țară, vizibilitatea în trafic fiind redusă pe alocuri la sub 50 de metri.
În anumite zone, condițiile locale pot favoriza formarea ghețușului sau a chiciurii.
Și pe autostrăzile A2 București – Constanța (tronson kilometric 10 – 64) și A0 persistă ceața, cu vizibilitate diminuată la sub 250 metri.
Polițiștii recomandă conducătorilor auto să reducă viteza de deplasare, să circule cu foarte mare atenţie, pentru a putea evita orice obstacol, să folosească corespunzător sistemele de iluminare-semnalizare şi de climatizare-dezaburire, pentru a vedea şi a putea fi observaţi în trafic, să evite pe cât posibil manevra depăşirii, iar dacă este necesar, să o realizeze doar după o asigurare temeinică.
Pentru a evita deraparea, măriți distanța de siguranță între autovehicule și folosiți cu precădere frâna de motor pentru reducerea vitezei dacă rulați pe un carosabil umed sau alunecos.