ADI „ISO MEDIU” Brașov are o nouă conducere pentru următorii patru ani, începând din această săptămână, potrivit Radio România Brașov FM.
Szenner Zoltan, administratorul public al județului Brașov, a fost ales președinte al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „ISO MEDIU” Brașov, și al Consiliului Director.
Din consiliu mai fac parte George Scripcaru (primarul municipiului Brașov) – vicepreședinte, Virgil Popa (primarul municipiului Săcele) – vicepreședinte.
Din ADI „ISO MEDIU” Brașov fac parte toate primăriile din județ și Consiliul Județean Brașov. Asociația a fost constituită, printre altele, în scopul reglementării, monitorizării și gestionării în comun a Serviciului de salubrizare din localitățile brașovene, precum și realizarea în comun a unor proiecte. Cea mai mare provocare a actualei echipe va fi implementarea Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor (SMID).