Handbal masculin: Raul Popa (Avatar Brașov), în cantonament cu lotul național de juniori al României
Lotul național de juniori al României se află în cantonament, la Timișoara, până pe 22 decembrie. Pentru acest stagiu de pregătire, selecționerul Leondard Bibirig l-a convocat și pe brașoveanul Raul Popa (ACS Avatar Brașov, antrenor Titus Donosa). Raul Popa joacă pe postul de inter dreapta și este o prezență constantă la loturile naționale de juniori ale României.
ACS Avatar Brașov, în grafic la finalul lui 2024
Și în acest sezon, ACS Avatar Brașov a confirmat așteptările în Campionatul Național de handbal juniori. Toate cele trei echipe ale clubului brașovean au încheiat anul pe locuri care asigură calificarea la turneele semifinale: ACS Avatar Brașov – Juniori 1/ locul 1 în grupa G, ACS Avatar Brașov – Juniori 2 / locul 3 în grupa B, iar ACS Avatar Brașov – Juniori 3 / locul 2 în grupa K. „Ne așteaptă un drum lung până la finalul campionatului, dar suntem optimiști și încrezători în șansele noastre“, spune antrenorul Titus Donosa.