Sânpetru se transformă într-o localitate modernă și atractivă sub conducerea primarului USR Marian Arhire. Primăria realizează proiecte și obține fonduri nerambursabile menite să îmbunătățească an de an viața cetățenilor comunei. Drumurile se modernizează susținut, fiind o prioritate declarată, iar proiectul de extindere a rețelei de iluminat public s-a făcut întocmai cum a fost planificat și bugetat în acest an.
Pe lângă proiectele deja începute, la care se lucrează efectiv, alte proiecte sunt în diverse faze de pregătire sau de obținere a finanțării necesare, un exemplu în acest sens fiind parcul fotovoltaic, pentru care primarul Arhire tocmai a semnat contractul de finanțare.
Comuna Sânpetru va avea parc fotovoltaic
Valoarea totală a proiectului este de 2 milioane de lei, din care 1.3 milioane sunt bani nerambursabili din PNRR.
Parcul va avea o putere totală de 205 kWp, va furniza energie electrică pentru tot sectorul public – iluminatul stradal și consumul instituțiilor publice – și va aduce economii importante la bugetul local, bani care vor putea fi alocați la alte proiecte importante pentru Sânpetru.
„Având
în
vedere
că
în
ultimii
ani
am
plătit
facturi
de
peste
500.000
lei/an,
investiția
de
735.000
lei
de
la
bugetul
local
se
va
amortiza
foarte
repede,
în
mai
puțin
de
2
ani.”
a
declarat
primarul
USR
Marian
Arhire.
Parcul
fotovoltaic
va
fi
amplasat
în
apropierea
viitorului
Centru
Educațional,
pe
un
teren
în
suprafață
de
3.852
mp,
iar
durata
de
realizare
a
investiției
este
de
18
luni,
din
care
12
luni
pentru
construcție
și
montaj.
Astfel,
parcul
ar
trebui
fie
gata
în
primăvara
anului
2026.
Primăria Sânpetru a achiziționat încă o mașină electrică din fonduri nerambursabile
Luna
trecută
a
sosit
și
cel
de-al
doilea
autovehicul
electric
achiziționat
prin
Administrația
Fondului
de
Mediu,
în
cadrul
programului
de
îmbunătăţire
a
calităţii
mediului.
Programul
s-a
adresat
unităților
administrativ-teritoriale
și
vizează
înnoirea
parcului
auto
cu
mașini
electrice.
„Am optat tot pentru Dacia Spring, la prețul de 119.296 lei, acoperit integral din voucherul de 120.000 lei pus la dispoziție de minister.” își motivează alegerea primarul Arhire. Primul autoturism Dacia Spring e la treabă pe străzile din Sânpetru de aproape un an, colantat, echipat corespunzător și folosit de Poliția Locală.
Au fost finalizate patru tronsoane din programul de extindere a iluminatului public
Odată
cu
inaugurarea
iluminatului
public
pe
strada
Sf.
Constantin
și
Elena
a
fost
finalizat
cel
de-al
patrulea
tronson
din
cele
opt
din
programul
actual
de
extindere
a
iluminatului
public
în
comuna
Sânpetru.
Anul acesta au fost alocate 6.95 milioane lei, din care un milion din fonduri nerambursabile, pentru 28 de străzi, însumând 9.5 km de rețea.
Lucrările de modernizare a străzilor din lotul 2 sunt în grafic
Proiectul de modernizare a celor 6 străzi din lotul 2, în lungime de 3.7 km, finanțat prin programul Anghel Saligny, înaintează conform graficului. Peste 80% din proiect este într-un stadiu avansat, respectiv s-a turnat primul strat de asfalt, s-au amenajat trotuarele și intrările în curți, iar pe restul se avansează în ritm susținut. Lucrările se vor finaliza la primăvară, când vremea va permite turnarea celui de-al doilea strat de asfalt.
Școala și cele două grădinițe au primit mobilierul și echipamentele IT achiziționate cu bani din PNRR
Zilele trecute s-a finalizat achiziția din fonduri PNRR pentru modernizarea și dotarea școlii gimnaziale și a celor două grădinițe din Sânpetru cu mobilier și echipamente IT, valoarea achiziției fiind de aproape 1 milion de lei.
Astfel, pentru școala gimnazială, Primăria a achiziționat: table şcolare Samsung cu display interactiv, sistem de sunet, imprimantă multifuncțională, cameră videoconferință, Router WiFi, microfon ambiental, un Access Point, imprimantă 3D, cameră de fotografiat 360 pentru înregistrarea orelor de curs și redarea lor cu ajutorul ochelarilor VR, mobilier nou pentru laboratorul de informatică și pentru șapte săli de clasă (mese de lucru, scaune, catedre).
Cele două grădinițe au primit echipamente TIC pentru sălile de clasă (tablă interactivă cu sistem de sunet), iar în curând va sosi mobilierul nou pentru locul de joacă.
Acesta este modelul de administrație susținut și promovat de USR: eficiență, responsabilitate și dezvoltare locală din bani europeni.
*Articol al USR Brașov (P)