Brașov: Restricții de circulație pentru executarea unor lucrări la garajul RAT și la rețeaua feroviară. Comisia de circulație a avizat, în cadrul ședinței din data de 14 noiembrie, mai multe propuneri venite atât din partea primăriei, cât și din partea unor beneficiari privați, care au ca scop reglementarea circulației pe domeniul public.
Pentru
derularea
în
condiții
de
siguranță
a
unor
lucrări,
comisia
a
avizat
introducerea
următoarelor
restricții
de
circulație:
În
perioada
19
–
20
noiembrie,
pe
Str.
Zaharia
Stancu,
în
zona
noului
garaj
RAT,
se
va
restricționa
circulația
pe
sensul
de
mers
dinspre
str.
Hărmanului
spre
mall-ul
Coresi,
în
intervalul
orar
21.00
–
6.00.
Pentru
circulația
pe
ambele
sensuri,
se
vor
amenaja
provizoriu
două
benzi
pe
celălalt
sens.
Introducerea
acestei
restricții
este
necesară
pentru
executarea
unor
lucrări
la
viitorul
garaj
RAT;
Închiderea
circulației
rutiere
pe
Str.
Fânarului
(zona
trecerii
la
nivel
km
cf
5+408)
în
perioada
18.11.2024
ora
07.30
–
08.12.2024
ora
17.00
în
vederea
executării
lucrărilor
de
refacere
a
trecerii
la
nivel
cu
calea
ferată.
Această
restricție
se
va
aplica
după
obținerea
avizului
Poliției
Rutiere,
pe
planul
de
management
al
traficului;
Închiderea
circulației
rutiere
pe
Șos.
Cristianului
(zona
trecerii
la
nivel
km
cf
5+926)
în
perioada
18.11.2024
ora
07.30
–
08.12.2024
ora
17.00
în
vederea
executării
lucrărilor
de
refacere
a
trecerii
la
nivel
cu
calea
ferată.
Această
restricție
se
va
aplica
după
obținerea
avizului
Poliției
Rutiere,
pe
planul
de
management
al
traficului.
Primăria
a
obținut
avizul
pentru
următoarele
propuneri:
Montare
indicatoare
OBLIGATORIU
DREAPTA
la
ieșirea
pe
Str.
Carpaților
din
Str.
Colonia
Metrom
și
realizare
marcaj
continuu
pe
Str.
Carpaților;
Desființare
trecere
pentru
pietoni
Str.
Poienelor
intersecție
cu
Str.
Carpaților.
De
asemenea,
au
fost
avizate
și
solicitările
de
reglementare
a
circulației
ale
unor
beneficiari
privați:
Extindere
hală
existentă;
construire
corp
hală
depozitare
C1;
construire
corp
hală
depozitare
C2;
construire
corp
hală
depozitare
C3,
la
adresa
Bd.
Griviței
nr.
1W5
–
faza
P.U.D;
Construire
casă
de
vacanță,
anexe,
împrejmuire
la
adresa
Str.
Valea
Cheii
f.n.
–
faza
P.U.D.
Construire
locuințe
colective
P+2E-R,
împrejmuire
teren,
la
adresa
Str.
Nicolae
Labiș
f.n.
–
faza
D.T.A.C.
Construire
2
locuințe
unifamiliale,
împrejmuire,
la
adresa
Str.
Izvorului
f.n.
–
faza
D.T.A.C.
Construire
2
locuințe
unifamiliale,
împrejmuire,
la
adresa
Str.
Izvorului
f.n.
–
faza
D.T.A.C.
Construire
locuință
unifamilială,
împrejmuire
–
la
adresa
Str.
I.
C.
Brătianu
f.n.
–
faza
D.T.A.C.,
care
a
fost
avizat
cu
condiții.