Ciolacu anunţă că bugetul pentru 2025 va fi adoptat de guvern până la finalul lunii ianuarie. Deficit de 7%, investiții de 132 miliarde lei  - Monitorul de Botoșani

Ciolacu anunţă că bugetul pentru 2025 va fi adoptat de guvern până la finalul lunii ianuarie. Deficit de 7%, investiții
📅 2025-01-15

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, după întâlnirea cu ministrul Finanțelor Tanczos Barna, că legea bugetului de stat pentru anul 2025 va fi adoptată de guvern până la finalul lunii ianuarie, astfel încât în prima săptămână din februarie să treacă și de Parlament. Premierul a precizat că deficitul până la finalul anului va fi de 7%, iar investițiile vor reprezenta tot 7% din PIB, adică de 132 miliarde lei.

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

Marcel Ciolacu a anunțat și „o suplimentare și o majorare one-off” pentru pensiile mici și medii, la începutul acestui an.

„Am stabilit indicatorii pe care o să-i prezinte domnul ministru în ședința de Guvern de joi, un pas premergător adoptării legii bugetului de stat. Am stabilit foarte clar că până la finalul lunii o să trecem legea bugetului prin guvern astfel încât în prima săptămână din februarie să fie adoptată în Parlament”, a precizat Ciolacu.

„O să rămânem în deficitul de 7% până la finalul anului, așa cum am stabilit și cu Comisia Europeană, și cu ținta de 7% din PIB pentru investiții”, a anunțat premierul.

El a precizat că investițiile vor crește astfel la 132 de miliarde de lei.

„Am stabilit că vom veni la pensiile mici și medii la începutul acestui an cu o suplimentare și o majorare one-off, până la prima rectificare când se va analiza dacă se poate astfel încât să nu afectăm investițiile mai ales din PNRR, dacă statul și bugetul își permit indexarea din luna septembrie”, a mai anunțat Ciolacu.

Acest a menționat că aceasta este o „abordare prudentă și corectă” a ministrului Finanțelor.

Marcel Ciolacu a mai declarat că nu va fi mărită TVA: „Excludem o dată pentru totdeauna o creștere a TVA”.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri monitorul bt

Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei îi solicită premierului Marcel Ciolacu o întrevedere pe tema regionalizării

Marcel Ciolacu a anunţat recent că a primit undă verde în Consiliul Politic Național al PSD să demareze reorganizarea administrativ teritorială printr-un proiect de lege. Acest lucru înseamnă redesenarea județelor și, posibil, redefinerea localităților.  În acest context reprezentanţii Mișcării p...

Grete Tatler, câștigătoarea Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” (video)

La Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoșani este în desfășurare, la această oră, Gala de decernare a Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera Omnia, ajunsă la cea de-a XXXIV-a ediție. Evenimentul, organizat de Consiliul Local și Primăria Municipiului Botoșani, împreună cu Fundaţia Cultu...

Dezbatere privind strategia culturală a județului, în cadrul Zilelor Eminescu

Începând cu ora 12,00, Cafeneaua artelor din Botoșani a devenit neîncăpătoare, preț de aproape două ceasuri, pentru dezbaterea privind consultarea publică pentru o strategie culturală a județului, inclusă în programul dedicat Zilelor Eminescu. La dezbatere, moderată de Ștefan Teișanu, au particip...

Va lupta UE pentru adevăr împotriva Facebook și Instagram?

După ce aplicaţiile Meta au virat clar pentru a-i face pe plac lui Trump, întrebarea este ce va face UE. Factcheckerii nu au avut nicio îndoială cu privire la adevărata audiență a știrii recente, transmisă prin intermediul unui mesaj video de Mark Zuckerberg, conform căruia, începând din SUA, Met...

Protest zgomotos la Botoșani. Polițiștii cer dreptate salarială și acuză Guvernul de promisiuni goale (VIDEO)

Sute de polițiști, polițiști de frontieră și angajați ai Penitenciarului Botoșani au protestat astăzi în fața sediului Instituției Prefectului, mutată recent în clădirea Serviciului de permise și înmatriculări auto. Manifestanții au denunțat diminuarea veniturilor ca urmare a intrării în vigoare ...

Polițist ajuns la Urgențe după ce a încercat să rețină un șofer băut

Un polițist din Botoşani a ajuns la Urgențe după ce a încercat să rețină un șofer băut. Atacatorul a fost reţinut pentru 24 de ore iar polițistul a avut nevoie de îngrijiri medicale. Incidentul a avut loc marţi seară în apropiere de Municipiul Botoșani. Un echipaj de poliţie din cadrul Secției de...

Dosar de corupție ținut doi ani în camera preliminară

Doi ani ! Atât au durat dezbaterile în Camera preliminară în cazul dosarului penal intentat de procurorii Direcției Naționale Anticorupție fostului director al Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA), Mihai Țurcanu. După mai multe poticniri, înfățișări pe la Tribunalu...

Producătorii din Botoșani, ambasadori ai gustului românesc la „Săptămâna Verde 2025”

Trei producători din județul Botoșani vor reprezenta România la „Săptămâna Verde 2025” (Grüne Woche), prestigioasa expoziție internațională de agricultură și industrie alimentară care va avea loc la Berlin, între 17 și 26 ianuarie. Evenimentul, cunoscut drept o platformă globală pentru promovarea...

Din suflet, direct la suflet

Articolul Din suflet, direct la suflet apare prima dată în Monitorul de Botoșani.

MONITORUL VIDEO: Stradă transformată în râu după o avarie

Botoşănenii care locuiesc pe strada Hatman Arbore s-au trezit aseară cu un râu în faţa porţilor. La această situaţie s-a ajuns după ce o conductă aparţinând Nova Apaserv a cedat, acoperind strada cu apă. Din cauza temperaturilor scăzute din timpul nopţii apa a îngheţat, iar şoseaua s-a transforma...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.