După ani de pregătire intensă, o tânără botoșăneancă a ales să se întoarcă în județul natal pentru a profesa acolo unde este mai mare nevoie de oameni dedicați. Este vorba despre dr. Luiza Bolea Condrea, medic rezident în anul V în specializarea medicină de urgență, care își desfășoară activitatea la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean „Mavromati” Botoșani.
Are 38 de ani, este căsătorită și a ales Botoșaniul nu doar pentru că aici este „acasă”, ci mai ales pentru colectivul unității și condițiile oferite.
„M-am întors pe meleagurile natale, dar nu ăsta a fost motivul principal. A contat enorm echipa. Mulțumesc doamnei doctor Guraliuc și doamnei profesor Cimpoieșu de la Spitalul Sf. Spiridon Iași, pentru șansa de a face gărzi la Botoșani. Așa am înțeles că aici e locul meu. Ca medici, petrecem mai mult timp cu colegii decât cu familia. E important să vii cu bucurie la serviciu, să simți că faci parte dintr-o a doua familie”, a declarat medicul.
Dr. Luiza Bolea Condrea crede cu tărie că performanța nu se face doar în spitale mari. Ea le transmite și colegilor tineri să aibă curajul să încerce și spitalele din orașe mai mici, unde pot găsi surprinzător de multe resurse și susținere profesională.
„Mulți tineri ezită să vină în orașe mici din cauza unor prejudecăți. Dar se poate face performanță și aici. Spitalul din Botoșani este bine dotat, are o echipă extraordinară. Dacă ai oameni dedicați și aparatură, poți salva vieți la cel mai înalt nivel”, a spus aceasta.
Tânăra doctoriță își dorește ca și alți colegi să-i urmeze exemplul, iar medicina de urgență din Botoșani să atragă din ce în ce mai mulți profesioniști care vor să schimbe în bine sistemul, acolo unde contează cel mai mult – lângă oameni.